29 Ianuarie 1947 – trece la Domnul fratele Ioan Marini
Fratele nostru, Ioan Marini, s-a născut la 1 martie 1908 în satul Săsciori de lângă Sebeș, în județul Alba, din părinții Ioan și Ana, ca al doilea dintre cei opt copii ai lor. Fiind o familie de oameni săraci dintr-un sat sărac, deși n-au avut decât foarte slabe posibilități materiale, totuși părinții l-au dat pe el la școală, dorind ca măcar unul dintre copiii lor să ajungă la o situație mai bună în viață.
După ce a terminat Școala Normală a fost numit învățător într-una dintre comunele apropiate de Săsciori, și anume Strungari, unde numai după doi ani de profesiune s-a îmbolnăvit grav. După un an de spitalizare, nemaifiind în stare să profeseze învățătoria, a fost pensionat definitiv din învățământ.
În această situație, ducându-l în școala suferinței, Domnul l-a ales pentru slujba și Slava Sa. Astfel, aflând și el despre mișcarea duhovnicească a Oastei Domnului, la începutul anului 1928 a îmbrățișat-o din toată inima. De la vârsta de 20 de ani s-a predat și el Domnului, scriind Părintelui Iosif următoarea scrisoare:
„Onorate Domnule Părinte. După o luptă aprigă, Oastea Domnului va învinge, intrând cu bucurie în cetatea adversarului. Luptând înainte, să sperăm că această izbândă nu va fi departe. Fiindcă vreau și eu să iau parte la această luptă, vă rog să mă înscrieți și pe mine ca ostaș în Oastea Domnului.”
Ioan Marini, învățător, Săsciori – Alba
«Lumina Satelor», nr. 4, din 22 ianuarie 1928
Simțindu-se înzestrat de la Domnul Darurilor și cu harul poeziei, el începe de prima dată să scrie scurte poezii religioase pe care le va trimite spre publicare la foile Părintelui Iosif: Cea dintâi poezie a lui este publicată în «Lumina Satelor» nr. 20, din 18 mai 1930. Iată mai jos textul acesteia, care mai târziu a suferit modificări făcute de el:
Sunat-a ceasul izbăvirii
Sunat-a ceasul izbăvirii
din moarte și păcat,
prin crucea mântuirii,
azi Tatăl ne-a iertat.
Sunat-a ceasul izbăvirii
de sub robia lui Satan.
prin Cel ce Sus S-a răstignit,
noi azi ne-am mântuit.
Sunat-a ceasul izbăvirii
de sub străinul jug,
prin Cel ce moartea a răbdat,
noi azi ne-am liberat.
Sunat-a ceasul împăcării
cu Tatăl Cel Ceresc,
Iisus, ca Rege al iertării,
a ridicat blestemul strămoșesc.
Pe Crucea Sa El ne-a împăcat
cu Cel de Sus Părinte
și Tatăl ne-a iertat
slăvit să fii, o, Doamne Sfinte.
Veniți la El, căci azi ne cheamă,
o, nu mai așteptați,
păcatul fie cât de mare,
de El sunteți iertați.
Veniți, veniți, fiți fii ai izbăvirii,
porniți acum pe drumul mântuirii,
putere, har cereți de Sus,
intrați chiar azi în Oastea lui Iisus.
Desigur, de la prima vedere, forma acestei poezii, după legile obișnuite ale poeziei, nu apare a fi prea deosebită. Dar fondul ei, conținutul ei este cât se poate de inspirat – și el arată chiar de la început frumoasa și puternica lui credință, frumosul și puternicul principiu al viețuirii sale. De acum înainte acesta va fi Scopul și Ținta trăirii sale închinate total și fierbinte lui Iisus!…
Fiind eliberat de sarcina unei profesiuni pentru care trupește nu mai era capabil, el devenea de acum un harnic angajat al Domnului. Începe să participe întâi la înjghebarea unei adunări a Oastei Domnului în satul său natal, împreună cu Ilie, fratele său mai mare, cu bătrânul frate Nicolae Capătă, cu fratele Precupescu, Colhon și alții, precum și cu un număr frumos de surori harnice și predate și ele Domnului. După Săsciori a urmat Laz, apoi Sibișel, apoi pe apa Sebeșului în sus până la Șugag și în jos până la Sebeș și mai departe; prin hărnicia sfântă mai ales a fratelui învățător Ioan Marini, s-a format o cunună de adunări din ce în ce tot mai mari și mai frumoase. Și s-au ridicat o seamă de lucrători care apoi au devenit misionari cunoscuți până departe în județele și ținuturile îndepărtate ale țării.
Cu timpul, mai refăcându-și sănătatea, a început să se ocupe tot mai hotărât și de partea scrisului religios și să colaboreze mai des la foile și calendarele Părintelui Iosif de la Sibiu.
Din 1932 a început să petreacă perioade de timp tot mai lungi la centrul de Editură și Librărie a Oastei de la Sibiu, unde ajuta la întocmirea materialului redacțional, la activitățile din librărie și mai ales se ocupa de mersul adunării Oastei din Sibiu, luând parte și la misiunile duminicale prin satele din jurul Sibiului și Sighișoarei.
Înzestrat de Dumnezeu cu un puternic dar de vorbire, el înflăcăra toate adunările la care lua parte și, prin harul Duhului Sfânt care era peste el, convingea pe toți cei care îl ascultau de adevărul Cuvântului lui Dumnezeu și să intre în Oastea Domnului.
Odată cu începutul conflictului cu mitropolitul Bălan, când la Centrul Oastei Domnului a intervenit o nouă organizare, înființându-se gazeta «Isus Biruitorul», fratele Ioan Marini a fost oprit definitiv de către Părintele Iosif și angajat ca ajutor de redactor, împreună cu Nicolae Vonica din Poiana Sibiului (care studia Teologia la Sibiu, dar era atunci în întreruperea școlii din motive de boală). Și cu Traian Dorz, recent chemat și el de la o școală din Oradea.
Împreună cu Părintele Iosif și cu cei doi frați și tovarăși de lucru, Vonica și Dorz, a stat fratele Marini ca un ajutor de mare nădejde al părintelui în toate luptele și suferințele lui. Fiind cel mai mare dintre cei trei, el era cel mai prețuit și mai de nădejde dintre ajutoarele Părintelui Iosif și mai cunoscut fraților din Sibiu și din țară.
Dar starea șubredă a sănătății lui nu-i îngăduia să poarte sarcini prea grele. De multe ori a trebuit să se interneze și el în spital, alături de Părintele Iosif.
După trădarea lui Vonica, doar Marini și Dorz au mai rămas să sprijine, ca Aaron și Hur, mâinile lui Moise pentru rugăciune și luptă (Exod 17,12).
După oprirea foii «Isus Biruitorul», în 1937, Părintele Iosif fiind bolnav, l-a trimis la Făgăraș pe fratele Marini pentru a scoate acolo foaia «Ecoul». Și, de asemenea, și după oprirea foii «Ecoul», tot el a fost trimis să scoată la București foaia «Ostașul Domnului». După ce și «Ostașul Domnului» a fost oprit, fratele Marini împreună cu fratele Traian Dorz l-au ajutat pe părintele la scoaterea ultimei sale foi, «Glasul Dreptății».
La 12 februarie 1938, când a trecut la Domnul Părintele Iosif, cei doi care mai fuseseră cu părintele au rămas mai departe singuri la sarcina propovăduirii Cuvântului scris și vorbit pentru cititorii și abonații literaturii Oastei Domnului.
Împreună cu fratele Traian Dorz, fratele Ioan Marini a început atunci peregrinarea prin țară, în căutarea altor tipografii și modalități de a scoate foile cerute de Lucrarea Domnului, cărțile și calendarele care alimentau marile mulțimi de suflete însetate după Cuvântul lui Dumnezeu. Așa au plecat ei, alungați, în 1938 de la Sibiu, oprindu-se pentru un timp la Oradea, unde au scos foaia «Ogorul Domnului». Alungați și de acolo, au scos la Cluj «Viața Creștină» și «Misionarul Vieții Creștine».
Alungați și de la Cluj de căderea Ardealului de Nord în 1940, s-au oprit la Beiuș, unde au scos, trei ani, «Familia Creștină». Iar în 1946 au reușit să revină la Sibiu, să scoată foaia «Isus Biruitorul» în serie nouă.
În tot acest timp de căutări și alergări pentru scoaterea cuvântului scris, fratele Marini n-a încetat să alerge prin toate ținuturile țării, de la o margine a ei la cealaltă, în propovăduirea Cuvântului Sfânt și în cercetarea adunărilor frățești. Erau anii cei grei ai concentrărilor, apoi ai războiului, apoi ai marilor încercări și lipsuri de după război – și în tot acest timp el a trebuit să fie în prima linie de luptă duhovnicească. Totdeauna în primejdie nu numai din afară, din cauza tuturor greutăților prin care trecea lucrul Domnului în astfel de vremuri, – ci și dinăuntru, din partea autorităților, mai ales a celor bisericești, care ne urmăreau fără milă și căutau să ne nimicească atât trupește, cât și sufletește.
În acei ani când adunările Oastei erau interzise și când cei ce erau găsiți în adunare erau amenințați cu judecata Curților Marțiale, mulți frați și surori au fost judecați și condamnați.
Fratele Marini a scăpat ca prin minune de multe ori, dar a fost și închis în mai multe rânduri și în mai multe locuri, atât singur, cât și cu alți frați care fusese aflat în adunări… Însă prin toate el a trecut mai mult decât biruitor, după ce și acolo Îl mărturisise cu multă înflăcărare pe Domnul, câștigând pentru mântuire multe suflete ale celor ce erau cu el în temniță.
Abia începuseră lucrurile să meargă din nou bine cu foaia «Isus Biruitorul» la Sibiu când, în ianuarie 1947, s-au îmbolnăvit grav mai mulți membrii ai familiei fratelui Marini de la Săsciori. Întâi a trecut la domnul mama lui, Ana. El, zăcând grav bolnav la Sibiu, n-a putut lua parte nici la înmormântarea ei. La o săptămână după mama sa murea tatăl său; și la o zi după tatăl a trecut la Domnul și fratele Marini. Alți doi din familie, un frate și o soră, se luptau cu moartea: Nicolae la Sibiu și Mărioara la Arad.
În mijlocul acestor încercări, toți frații au stat cu toată inima alături de greu încercata lor familie de la Săsciori. Pe fratele Ioan Marini, deodată cu tatăl său, o mare mulțime de frați și surori i-au privegheat și i-au însoțit cu cântări și lacrimi până la mormânt. Mai târziu, dragostea frățească i-a ridicat în cimitirul din Săsciori un monument care simbolizează însăși lupta și scopul vieții sale: înălțarea Cuvântului Sfânt, care este Adevărul.
Din lucrările scrise ale fratelui Marini, amintim:
- La umbra crucii – poezii religioase;
- Hotărâți și statornici (îndemnuri pentru frați);
- Flecăreala (cuvânt de trezire pentru cei vinovați);
- Postul – despre însemnătatea și puterea postului;
- 100 cuvinte de aur – culegere de proverbe;
- Hrană pentru familia creștină – îndemnuri puternice pentru o trăire vie în Hristos. Aceasta este cartea lui cea mai însemnată.
A fost redactor la următoarele foi:
- «Isus Biruitorul» – Sibiu (toate cele trei serii);
- «Ecoul – Făgăraș», 1937;
- «Ogorul Domnului» – Oradea, 1938;
- «Viața Creștină» – Cluj, 1939;
- «Misionarul Vieții Creștine» – Cluj, 1940;
- «Familia Creștină» – Beiuș, 1941-1943;
A fost colaborator principal la
- opt Calendare-carte pentru Oastea Domnului între anii 1939 și 1947.
Despre fratele Marini vor mărturisi veșnic toate urmele lui sfinte printre frați, toate predicile sale nemuritoare, toate scrierile din foile, din cărțile, calendarele și cântările rămase după el. Pilda vieții lui minunată și strălucită va rămâne nemuritoare, iar jertfa sa alături de a Părintelui Iosif și de a celorlalți frați cu care a muncit și a suferit alături va rămâne la temelia Oastei Domnului pe totdeauna. Nimeni nu va putea vorbi despre istoria începutului acestei minunate Lucrări evanghelice fără să pomenească despre partea fratelui Marini care a fost printre cele dintâi și mai frumoase dăruiri aduse Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, al Cărui martor credincios a fost el până la moarte.
Fericiții noștri înaintași
Traian Dorz
