Fondatorul mișcării de renaștere sufletească „Oastea Domnului”

Când va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui …  (Numeri 12, 6)

Copilăria și anii de școală

Preotul losif Trifa s-a născut în familia lui Dumitru și Ana Trifa din satul Certege, jud. Turda, ca al patrulea din cei șase fii ai acestora. Dumitru Trifa și Ana Trifa, născută Bota, au venit în Certege din Scărișoara – de lângă Albacul lui Horea.

Matricola botezaților bisericii greco-orientale Certege indică, prin semnătura parohului Constantin Comișel, în tomul 1 la numărul 6/1888 că pruncul losif a fost botezat în ziua de 6 martie 1888.

Locurile natale, oamenii din preajmă, atmosfera căminului părintesc vor avea un rol determinant în trasarea configurației caracterului copilului losif. Casa natală din culmea Borleștilor, oferindu-i priveliștea amplă a Apusenilor, cu orizontul străjuit de Biharia, Găina, Vulcanul, îl vor fi format a privi totdeauna în perspectivă, dincolo de evenimentele și stările prin care pașii vieții sale îl vor purta mai târziu. Un factor determinant în formarea sa spirituală va fi și dragostea plină de căldură a mamei, a unui caracter la rândul său deosebit de nobil. După ani și ani, rememorând clipele binecuvântate, părintele va nota cu venerație: … înțeleg că moșternirea mamei e mai scumpă ca toate. Dacă-aș fi pierdut-o, nimica s-ar fi ales de toată învățătura mea. Învățătura mea a intrat în albia cea adevărată a credinței pe care mama mi-a croit-o. Știința mi-a adâncit-o. Mamă, numai șapte ani am avut norocul să grăiesc acest nume scump. Parcă o văd pe patul suferinței cu ochii ei, graiul stins, mă chema și mă strângea la sânul ei de mamă. Parcă văd pe mama, pe tata … Mi-a dat o carte cu scoarțe groase, veche … Era Psaltirea. N-am înțeles darul ei – azi îl înțeleg.”

Momentele evocate avuseseră loc în data de 10 noiembrie 1895, când mama părintelui își dădea sufletul la numai trei zile după ce fusese lovită de un tăuraș furios. Aflată în preajma marii sale plecări, mama îi lasă cu „gură de moarte” lui losif, fiul ei cel mai drag, o Psaltire bătrână „pentru mântuirea ta și-a multora”. Neîndoios, ne aflăm în fața unui moment ce va marca decisiv evoluția viitoare a micuțului losif, abia trecut de 7 anișori. Evenimentul va căpăta dimensiuni și semnificații deosebite pentru viața preotului de mai târziu. Bătrâna Psaltire aparținuse lui Nicoale Trifa, bunicul părintelui. Acesta făcuse parte din garda lui Avram lancu, la cartierul general al acestuia de la Câmpeni, și primise în dar această Psaltire de la marele erou, cu dedicația: „Mângâiere pentru durerile moților”.

La rândul său, craiul munților, Avram lancu, o primise de la întâiul Mitropolit al românilor din Ardeal, marele Șaguna. Rămas văduv cu șase copii, Dumitru Trifa, după trecerea timpului de doliu, destul de tânăr fiind, se recăsătorește cu Ruxanda Toc din Vidra.

Între anii 1895 și 1899 urmează clasele primare la școala din Certege. Următorii patru ani va învăța la Brad, la gimnaziul înființat de Mitropolitul Șaguna încă din 1868. Certificatele de absolvire a anilor de gimnaziu ne prezintă un elev silitor la care calificativele de „bine” și „foarte bine” erau predominante.

Urmează alți patru ani la liceul românesc „Samuil Vulcan” din Beiuș, în perioada 1903-1907. Liceul din Beiuș era singurul institut din Ungaria recunoscut și în Austria de atunci ca echivalent cu institutele secundare de acolo, fiind la începutul secolului XX una din cele mai bine aranjate școli din Ungaria.

În acea perioadă se dezbătea furtunos proiectul de lege inițiat de Appony – ministrul Instrucției Publice – pentru maghiarizarea învățământului, dezbatere ce luase caracterul unei adevărate lupte pentru supraviețuirea școlilor românești. lată că în acestă luptă teribilă, un tânăr de optsprezece ani, elev al liceului românesc din Beiuș, losif Trifa, va înscrie o pagină memorabilă printr-o atitudine curajoasă revelând o altă necunoscută latură a acestui tânăr și frumos caracter. Este vorba de o scrisoare adresată de elevul losif Trifa din clasa a VII-a a gimnaziului din Beiuș (Belenyes), la 1 martie 1906, elevului Leon George (viitor subsecretar de stat la Ministerul de Industrie și Comerț din România) din clasa a VII-a a Liceului Național din lași: ” … Străinii până acolo au mers încât și din acest sărac institut au scos limba românească. ( … ) Cât despre mine, află că sunt fiu de țăran român din țara și satul lui lancu și Horea. Ținutul în care m-am născut e curat românesc. Deși în școală m-am întâlnit cu o limbă și o cultură străină, eu am rămas pe lângă dulcea limbă vorbită de moșii și strămoșii mei, și pe cale particulară am studiat și studiez cu plăcere literatura noastră.( … )” – elev losif Trifa – Beiuș.

În toamna anului 1907, urmând dorința mamei sale, se înscrie la Institutul Teologic „Andreian” de la Sibiu. În afara activității de la cursuri, studentul losif Trifa se va implica și într-o serie de alte activități, extrașcolare la prima vedere, dar care relevă în germene o vocație și un talent ce vor irumpe deplin în foile Oastei de mai târziu. Astfel în fiecare an este ales membru în comisia literară a societății de lectură „Andrei Șaguna” din Sibiu, după cum anunțau ziarele „Biserica și Școala” din 11 nov. 1908 pg. 36 și „Tribuna” nr. 193 din sept. 1909. Tot din vremea studenției se impun a fi menționate colaborările la diverse gazete și reviste ale vremii. Memorabil rămâne articolul „America în poezia noastră populară” publicat în trei numere consecutive, pe prima pagină, de ziarul „Tribuna” din Arad, nr. 110-112/6,8,9 iunie 1909 și preluat de ziarul „Conservatorul” din București, (cf. „Tribuna” nr.94/13 mai 1911).

Semnătura studentului losif Trifa apare pe prima pagină, aici unde semnau de obicei corifeii marii noastre Uniri de mai târziu: Vasile Goldiş, Octavian Goga, loan Rusu Șirianu, llarie Chendi, loan Slavici, eseul său constituind o pertinentă și profundă analiză a fenomenului emigrației ce luase, la începutul secolului, dimensiuni îngrijorătoare în rândul populației românești din Ardeal.

În 1910 este numit învățător confesional în localitatea Vidra de Sus.

În 1911 se căsătorește cu luliana lancu, nepoată de frate a eroului Avram lancu.

Zece ani de pastorație în mijlocul moților săi

La 24 aprilie 1911 este ales preot la Vidra de Sus, satul lui Avram lancu. Ziarul „Românul” nr. 94 din 30 april./13 mai 1911 pg.6 – ce apărea la Arad – consemnează că cei trei canditați pentru acel post obținuseră următoarele voturi: losif Trifa 186 voturi, Alexe Latiş 6 voturi și Traian Tomuș 1 vot.

În data de 15 iulie 1911 este hirotonit preot pentru parohia Vidra de Sus de către Mitropolitul loan Mețianu.

Înființează în Vidra de Sus o Casă Culturală, chiar în locuința sa, pe care o înzestrează cu gazete, cărți și materiale pentru luminarea minții și sufletului sătenilor săi. Creează în comună cooperativa „Vidreana” pentru ajutorarea celor năpăstuiți în vremurile grele ale primei conflagrații mondiale. Se angajează activ în susținerea publică a cauzei coregionalilor săi, prin deschiderea unei rubrici permanente în ziarul „Românul” de la Arad, intitulată „Din durerile moților”. Participa activ la marea adunare de la Vidra de Sus din 12 nov. 1918 unde 2000 de moți au pus juramânt de fidelitate Statului Național Român, sfințind tricolorul și desemnând delegații pentru Marea adunare de la Alba lulia

Între anii 1913-1915 își va pierde pe rând doi copii: Olimpia și Titus-Gheorghe. În 1916 are al treilea copil, un băiat, căruia îi pune numele la fel ca primului: Titus-Gheorghe. A fost singurul fiu rămas în viață, iar în 1918 gripa spaniolă îi va răpi soția și a doua fetiță, Augustina. Ca odinioară pe Horeb, un nou Moise sta gata pregătit să i se vorbească din rug spre a putea porni peste pustie ducându-și neamul spre Canaan … Cu o tulburătoare premoniție, părintele Trifa își intitulează prima sa carte de predici ce va apare la Arad în anul 1920: „Spre Canaan”.

Primii ani de Oaste

Noul Mitropolit al Ardealului, Nicolae Bălan, organizează în primăvara anului 1921 un Congres biblic la Sibiu pentru a discuta asupra măsurilor ce se impuneau a fi luate de Biserică pentru salvarea națiunii. Printr-o scrisoare, datată 31 decembrie 1920, Mitropolitul Nicolae îl invită pe Părintele Trifa la Sibiu: „( … ) Am publicat concurs pentru un preot misionar și credem că sfinția ta nu vei lipsi dintre concurenți. Mie mi-ar părea bine să te am aici, fie la acest post de preot misionar, fie la altul, dar nu te-aş angaja bucuros în administrație, ci la o chemare mai duhovnicească. Cred că și pentru dezvoltarea spirituală a frăției tale Sibiul ți-ar fi un mediu mai prielnic.”

Părintele Trifa participă la congres prezentând referatul „Preotul și Cuvântul lui Dumnezeu” apreciat fiind de Dr. loan Lupaș. Congresul hotărăște, printre altele, și scoaterea unei reviste pentru poporul de la sate – căci majoritatea covârșitoare a populației României acelor vremuri o constituia populația satelor.

În ziua de 1 septembrie 1921 el sosește împreună cu fiul său Tit la Sibiu, unde vor locui pe strada Șerpuită nr. 12. În perioada 1 sept. 1921 – 1 oct. 1922 este duhovnic la Academia Teologică. La 1 oct. 1922 este numit director al Orfelinatului Arhiepiscopiei Sibiului și se mută în clădirea orfelinatului aflată în fosta cazarmă a honvezilor din Piața Lemnelor (azi Cibinului).

La 2 ianuarie 1922 apare primul număr al foii săptămânale pentru popor „Lumina Satelor” avându-l ca redactor șef pe preotul losif Trifa. Pe lângă slujba de preot al Catedralei, care îl solicita în fiecare duminică și sărbătoare, i se oferise acum „amvonul” acestei gazete de unde putea predica, prin fiecare număr, la mii și mii de suflete. Nu știm ce resorturi intime, ce mecanisme lăuntrice aveau să declanșeze energiile acelea latente păstrate ascunse până atunci, și care, precum apele stâncii lovite de Moise la Cades, aveau să se reverse de acum în șuvoiul uneia dintre cele mai rodnice lucrări de propovăduire a învățăturii Mântuitorului din istoria Bisericii noastre.

Partea văzută a nopții de 1 lanuarie 1923 este numărul 1/1923 al foii „Lumina Satelor” și tot cea urmat de aici înainte, adică nașterea Oastei Domnului. În acea noapte memorabilă, părintele losif Trifa, fiind adânc cercetat de Duhul Sfânt, își face un necruțător bilanț al propriei sale vieți și trece printr-o puternică transformare sufletească, pășind într-o nouă viață cu Hristos. Din starea aceea lansează, în numărul 1 pe ianuarie 1923 al publicației „Lumina Satelor”, o chemare la pocăință și la înrolare în Oastea lui Isus.

„Subsemnatul … gândindu-mă cum aş putea intra în anul cel nou cu folos și mântuire sufletească, mă hotărăsc prin aceasta cu începere de la Anul Nou să scot din traiul meu sudaima și beția … Mă leapăd cu ură și scârbă de aceste păcate … Intru prin această hotărăre în rândul acelora care se vor hotări ca și mine ca astfel toți împreună, ca niște buni ostași ai lui Hristos, să începem lupta cea sfântă a curățirii vieții noastre de păcatele noastre cele multe și grele. În fruntea Oștirii noastre stă Mântuitorul Hristos și El ne va duce la biruință. Pe Mântuitorul meu Isus Hristos rugându-L să mă ajute și pe mine ca să lupt în Oastea Lui, iscălesc această hotărâre ce s-a făcut pentru binele și mântuirea mea sufletească

Dat în………. la Anul Nou 1923

abonat al gazetei „Lumina Satelor”.

Acesta a fost începutul celei mai populare mișcări de trezire spirituală din Biserica Ortodoxă Română. În 15 ani, Oastea Domnului număra peste 300.000 de membri din toate categoriile sociale.

O revistă pentru popor era tentantă pentru orice formațiune politică doritoare a-și atrage sufragiile maselor, dar încă din prima zi de redacție, Părintele Trifa și-a fixat clar câmpul său de acțiune ținând să sublinieze că nu va face jocul nici unei grupări politice, ci se va situa detașat deasupra oricărei politici de partid.

Din anul 1923 locuiește pe strada Mitropoliei unde redactează foaia.

În toamna anului 1925 participă la pelerinajul de la Locurile Sfinte, împreună cu o delegație condusă de Mitropolitul Nicolae Bălan. Însemnările din această călătorie vor constitui miezul unei frumoase cărți publicată în 1926.

Cu ocazia tulburărilor studențești de la Oradea și Cluj, din toamna anului 1927, când au fost provocate pagube de peste o sută milioane lei, Părintele Trifa scria: „Noi nu ne amestecăm în răfuielile lor de stradă. Dar osândim cu toată puterea un lucru urât. S-au devastat în chip barbar sinagogile (bisericile evreiești). Este o mare greșeală, un mare păcat și un mare rău sunt astfel de fapte urâte. Credința și biserica oricărui neam de pe pământ trebuie respectată și cruțată. A devasta lăcașurile de credință și de rugăciune ale unui popor, oricare ar fi el, înseamnă o barbarie și un sacrilegiu. ( … ) Cu regret trebuie să spunem că din mișcarea națională pe care a pornit-o tinerimea noastră, lipsește Evanghelia. Din mişcarea și din duhul tinerimii noastre universitare lipsește ceva ce ne umple de îngrijorare … Lipsește o parte a sufletului românesc: Credința și Evanghelia. „Național-creștină” se cheamă mișcarea, dar firma de „creștină” trebuie dată jos. Nu corespunde realității. Din mișcarea tinerimii noastre lipsește Evanghelia și de unde lipsește Evanghelia, lipsește biruința

Paralel cu acestea, lucrarea Oastei Domnului se dezvoltă în chip frumos. În 1926 ea numără deja 20.000 membri și primește în rândurile ei primii membrii din Jugoslavia. Oastea Domnului își dovedește și rolul ei de punte de înfrățire între naționalitățile conlocuitoare. Ungurii și sașii își manifestă dorința de a intra în Oastea Domnului. Se întețește campania pentru însănătoșirea moravurilor poporului prin susținute atacuri împotriva unor spectacole teatrale triviale ce înveninau sufletul tineretului. Evanghelia cere însă sacrificii fie de ordin material (cărțile se vând în pierdere), fie de ordin uman (în august 1927 părintele Trifa suferă prima operație dintr-un șir de mai multe intervenții chirurgicale, din care șapte vor fi foarte grele.) În noiembrie 1927 îl cunoaște pe învățătorul loan Marini, în sanatoriul Geoagiu, unde erau amândoi internați. Părintele losif îi schimbă sensul vieții, chemându-l să i se alăture la redacția din Sibiu, fapt ce se va petrece la sfârșitul anului 1929.

Apar din ce in ce mai des elogii aduse parintelui Trifa și lucrarii întemeiate de el. Acestea poartă semnatura unui Nicoale lorga (Lumina Satelor nr.29/1922 pg. 1) dr. loan Lupas, Gala Galaction, Ion Agarbiceanu, arhim, luliu Scriban etc. Acesta din urma va deveni unul dintre cei mai vajnici și competenți apărători ai părintelui losif Trifa și ai lucrării Oastei Domnului.

În 1928 tirajul gazetei „Lumina Satelor” creste la 15.000 exemplare, iar din paginile ei răzbat tot mai deslușit chemări spre o viață nouă și o transformare totala a întregii vieți a poporului românesc. Sunt anunțate și primele roade pe aceasta linie: cârciumi închise ale căror localuri au fost transformate în școli, eliminarea alcoolului de la petrecerea unor evenimente de familie – nunți, botezuri, privegheri, înmormântări – refacerea multor cămine dezmembrate din cauza alcoolismului etc.

În 1929, părintele Trifa începe campania pentru cumpărarea Tipografiei Oastei Domnului, element considerat de el esential într-o acțiune de evanghelizare pe calea scrisului. Își va vinde modesta parte de avere moștenită de Tit – singurul fiu rămas în viață – și astfel, în noiembrie 1929, tipografia va fi cumparată de la Leipzig-Germania și va fi pusa în lucrare în 2 decembrie 1929. Duminica 29 decembrie 1929, tipografia s-a inaugurat, făcându-se sfeștaia de către arhim. Policarp Morușca (viitorul episcop al românilor din America) asistat de protopopul Emilian Cioran (tatăl celebrului gânditor Emil Cioran) și părintele Gh. Maior.

Conflictul cu Mitropolitul Nicolae Bălan

 Anul 1930 debutează cu o reorganizare la redacția Luminii Satelor. Părintele Trifa scoate suplimentul „Oastea Domnului”. Mitropolitul Bălan făcuse presiuni pentru fuzionarea foii „Lumina Satelor” editată de pr. losif Trifa la Sibiu cu foaia „Libertatea”, editată de protopopul loan Mota din Orăștie. În spatele acestei manevre sta hotărârea nemărturisită a Mitropolitului de a angaja lucrarea Oastei Domnului pe un teren politic periculos, anexând-o mișcării de extremă dreaptă, al cărei însuflețit susținător era fiul protopopului de Orăștie, av. lonel I. Moța, Părintele Trifa, grav bolnav în sanatoriul de la Geoagiu, își va da un acord formal, dar se va eschiva permanent de la această colaborare. Această trecere în expectativă nu i se va ierta de către Mitropolit și va fi demis din postul de preot misionar, cu decizia nr. 218/1931.

Totodată, anul 1930 este pentru Părintele Trifa anul lungii internari de la Geoagiu. Internarea are loc la 4 iunie 1930.

Consecvent cu sine însuși, părintele Trifa nu va accepta nici o subordonare politică a publicației pe care o conducea. De subliniat faptul că în 1936, însuși nepotul său, Viorel Trifa, cade victimă acestei intransingențe, fiind concediat pentru simpatiile sale față de mișcarea legionară spre care fusese atras de anturajul Mitropolitului. Ulterior, Viorel își va alege singur drumul rătăcit, împotriva sfatului părintelui losif și, ca urmare a acelei nefaste influențe inspirată asupra lui de cercurile Mitropoltului, rupându-se pentru totdeauna, cert și irevocabil, de lucrarea Oastei Domnului și de unchiul său. Urmându-și drumul, voit ostil, el își va duce întreaga existență spre un sfârșit dureros.

Revenind la anul 1931, putem spune că a fost unul dintre cei mai zbuciumați ani din viața părintelui.

Din momentele de referință ale anului 1931 trebuie amintită întâlnirea dintre Părintele Trifa și părintele Vasile Ouatu din februarie 1931, la sanatoriul Geoagiu. Aici se va lega o fierbinte frăție duhovnicească exprimată într-una din cele mai sincere și oneste colaborări pe tărâmul evanghelic al Oastei. Părintele Ouatu va fi unul din colaboratorii de marcă ce-l vor sprijini pe părintele Trifa până la capăt.

La Rusaliile anului 1932 propune ca pe viitor, în fiecare an la Praznicul Duhului Stânt, să se țină adunările anuale ale Oastei Domnului.

La Oradea, conducătorii locali vor elabora și aproba prin tribunal niște așa-zise statute, fără a consulta sau cere permisiunea conducătorului de fapt și de drept al Oastei – preotul losif Trifa – peste ale cărui considerente și îndrumări spirituale se trecea acum în modul cel mai grosolan. „Eu am răspunderea în fața lui Dumnezeu pentru această mișcare și, înainte de a mi se închide ochii și graiul, voi ținea să-mi spun cu apăs cuvântul pe care trebuie să-l spun … Oastea de la Oradea nu este Oastea Domnului. ( … ). Pr. losif Trifa – inițiatorul și îndrumătorul lucrării Oastea Domnului.“

Supus privațiunilor de tot felul, adept al unui mod de viață deosebit de auster și al unui regim de muncă ce depășea cu mult resursele sale fizice, părintele Trifa își va istovi curând trupul și ce mai rămăsese sănătos în el. În noaptea de 25 octombrie 1932, boala de piept va recidiva. „Pe la miezul nopții o tuse grea mă trezește din somn. Și când aprind lumina mă înfricoșez. Perna și patul meu erau pline de sânge. Se deschisese cu putere rana din piept. Am trezit pe fiul meu Tit și am plâns împreună. Sângele îmi spune că trebuie să plec iar pe drumul spitalului ( … ). Să-mi las munca, copilul, tipografia.”

La data de 24 ianuarie 1933 pleacă la Davos, în Elveția, pentru tratament. În câteva luni

învață limba germană, lucru ce îi va permite să parcurgă un mare număr de cărți din literatura religioasă de limbă germană. Primea regulat foile Oastei dând indicații asupra conținutului și modului de prezentare al acestora. Acolo află și de moartea socrului său – losif lancu – petrecută în 28 iunie 1933. Lucrarea Oastei strânge acum în rândurile ei peste o sută de mii de luptători.

La 16 august 1933 este supus din nou unei intervenții chirurgicale la plămâni în sanatoriul „Solsana” al dr. Vogel Eysern din Davos-Dort. În data de 26 septembrie 1933 revine în țară pentru a se interna din nou la sanatoriul Geoagiu unde, cu câteva întreruperi, va sta până la 2 august 1934. În decembrie 1933 este adus de urgență, cu o mașină, la Sibiu unde, la sanatoriul „Martin Luther” din strada Barițiu nr. 3, dr. Eitel, același din 1927, va interveni chirurgical a doua oară asupra tumorii de la intestinul gros.

Începutul anului 1934 îl află pe părintele Trifa în sanatoriul „Martin Luther”, din nou sub cuțitul dr. Eitel, unde suferă a patra grea operație.

La finalul anului 1933, părintele Trifa scoate un număr din „Oastea Domnului” la București (52 bis/1933) urmărind a trece sub jurisdicția directă a Patriarhiei, atât mișcarea duhovnicească al carei mentor era, cât și publicațiile acesteia.

După tentativa de mutare la București, Mitropolitul Bălan devine deosebit de suspicios și însărcinează cu supravegherea strictă a părintelui Trifa pe preotul Gheorghe Secaș și solicitând elaborarea unor statute care să reglementeze funcționarea mișcării.

Părintele Trifa, intuind ce se ascunde în spatele manevrelor cu statutele Mitropoliei, va căuta să-și apere creația spirituală pentru care se jertfea necontenit și care era din ce în ce mai plină de roade, lucrarea Oastei Domnului. Într-o scrisoare adresată în aceste împrejurări Mitropolitului, el scrie printre altele următoarele: „Vreau însă să am și eu ceea ce trebuie unui om care muncește și crează: dreptul de a nu fi stingherit cu condiții jignitoare și umilitoare. În asemenea condiții, orice continuare și colaborare de muncă pentru mine este imposibilă.”

În februarie 1934 va cere transcrierea tipografiei la Registrul Firmelor pe numele său ca proprietar, acest demers constituind formula normală de legalizare a unei stări de fapt existente în privința tipografiei Oastei, demers impus de legislația în vigoare la acea dată. Transcrierea se va face în octombrie, același an.

În august 1934 sufera o nouă interventie chirurgicală, iar la sfarșitul anului, ruptura se produce.

În decembrie 1934 va chema de la Beiuș pe tânărul poet Traian Dorz care avea să se dovedeasca cel mai fidel colaborator al părintelui Trifa în timpul vieții acestuia, iar după 1938, va rămane mentorul de necontestat al Oastei Domnului.

Problema conflictului dintre părintele Trifa și Mitropolitul Nicolae Bălan a aprins numeroase pasiuni și a facut să curgă multă cerneaă. Procesul caterisirii a debutat la începutul anului 1935 finalizându-se cu o primă sentință de caterisire în februarie 1935 și va continua până in 1937. Odată cu confirmarea sentinței de către Sf. Sinod care amenința pe fostul preot losif Trifa cu excomunicarea dacă nu sistează apariția publicației „Isus Biruitorul”. Mitropolitul sperase ca pr. Trifa să răspundă idealului său de a face din „Lumina Satelor” o tribună religioasă împotriva uniației și sectarismului, iar, pe de alta parte, o tribună a naționalismului agresiv și antisemit promovat de „Garda de Fier”. În ceea ce priveste lupta confesională, părintele Trifa găsea cu cale ca numai combaterea pozitivă, prin propovăduirea Evangheliei, putea avea rezultate rodnice. Intrarea uniților în rândurile Oastei nu era de natură a-l mulțumi pe Mitropolit, iar binecuvântarea dată de episcopul luliu Hossu ostașilor uniți avea să umple deja paharul. Nici pe plan politic, părintele Trifa nu răspunde așteptărilor Mitropolitului, ba mai mult, ia atitudine împotriva exceselor extremei drepte românești, înfierând crimele săvarșite de legionari în numele unei credințe strămosești în care Evanghelia era înlocuită cu pistolul. Aceste

lucruri vor atârna din greu și sub pretextul neascultării canonice la solicitarea chiriarhului făcută părintelui Trifa de a preda tipografia și administrația foii „Lumina Satelor”, și refuzul acestuia („o voi preda Celui de la care am primit-o, adica Domnului”) va declanșa procesul de caterisire.

La 1 ianuarie 1935 apare foaia „Isus Biruitorul” prin care părintele Trifa, înlăturat de la conducerea foilor Mitropoliei, va ține în continuare legătura cu fronturile Oastei Domnului pe care le va alimenta prin această foaie încă doi ani și jumătate. Ruptura de la centrul Oastei nu se resimte în rândul maselor de ostași, semn că lucrarea intrase deja pe un făgaș sănătos și stabil, iar mâini harnice și cugete curate se îngrijeau de toate trebuințele ei.

În 26 februarie 1936 Mitropolia înaintează dosarul cu caterisirea părintelui losif la Sfântul

Sinod. În ședința sa din 13 martie 1936, Sfântul Sinod confirmă sentința de condamnare la caterisire cu nr. 4/1935 a Consistoriului Mitropolitan din Sibiu. În întâmpinarea acestei confirmări, părintele Trifa deși bolnav, se deplasează la București depunând Cancelariei Sf. Sinod o cerere de grațiere la data de 16 martie 1936. Este semnificativ faptul că la această cerere Sf. Sinod va răspunde abia după un an, în ședința din 9 martie 1937, probabil sperând într-o împăcare la centrul Oastei din Sibiu.

În această atmosferă însuflețită de o oarecare nădejde a unei reconcilieri la Sibiu, anul 1936 se va dovedi unul dintre cei mai plini de roade. Talentul plin de har al părintelui se arată deosebit de prolific. Va scoate numai în acest an 9 cărți și va retipări altele 6. Vor avea loc două adunări generale ale Oastei: la București și la Alba lulia (Congresul Tineretului) și „alte 1120 adunări locale cu frați din 4785 comune la care au participat aproape 50 de mii de frați și alți 60 de mii ascultători. S-au predat Domnului 3964 suflete, 21 dintre aceștia revenind în Biserică de la diferite secte.”

În august 1936 părintele cade din nou la pat și este supus celei de-a cincea grele intervenții chirurgicale în Brașov. Urmează 40 de nopți cu temperaturi ce vor oscila permanent în jurul valorii de 40 grade, secâtuind ce mai rămăsese viu în puținul său trup. În decembrie 1936 este internat pentru o nouă operație – a șasea – de data aceasta la sanatoriul „Waxmann” din Sibiu – Friedenfelsstrase (Strada Stânca Păcii).

În ziua de marți, 27 iulie 1937, la sanatoriul „Waxmann” din Sibiu, Părintele Trifa este supus celei de-a șaptea intervenții chirurgicale.

În ziua de 12 septembrie 1937 o delegație de cinci ostași trimiși de o consfătuire pe țară a Oastei Domnului, convocată în acest scop, au mers în audiență la Mitropolitul Bălan spre a-i prezenta „Moțiunea” acestei adunări, de peste 500 de ostași veniți din toate colțurile țării, cerând rezolvarea pașnică, grabnică și fericită a conflictului de la Oaste. Delegația n-a fost primită, iar singurul răspuns al Mitropolitului ce le-a fost adresat lor și întregii adunări a Oastei a fost: „Răzvrătiților!”

Deși fără a fi obținut rezultatul scontat, adunarea din 12 sept. 1937 a avut meritul întocmirii Moțiunii care va constitui apoi, pentru totdeauna, adevăratul testament al părintelui Trifa și hotărâre a întregii mișcări cu privire la poziția și rolul Oastei Domnului în Biserica și poporul nostru.

În 28 ianuarie 1938, Tribunalul Sibiu dă sentința nr. 13 prin care i se confiscă tipografia. Sentința aceasta face și ea o profeție: „Tribunalul admite acțiunea reclamantei – Episcopia Ortodoxă Română Sibiu și obligă pe pârâtul losif Trifa din Sibiu, sub urmărire executorie, ca în termen de 15 zile să predea recalamantei în posesiune următoarele obiecte”. Cincisprezece zile din 28 ianuarie însemna 12 februarie 1938, când, „sub urmările execuției” … A fost o execuție, într-adevăr, între templu și altar, ca pentru toți profeții !…

În 6 februarie 1938, „Lumina satelor” anunța oficializarea Oastei Domnului. Era a doua lovitură pentru părintele Trifa, pentru că însemna îngroparea idealului său privind voluntariatul Oastei.

Miercuri, 9 februarie 1938, I-a chemat pe fratele Traian Dorz și, cu ultima putere și licărire de suflet, i-a dictat ultimul articol al său: „Pilda cu oaia săracului de la 2 Samuel cap. 12”, așa se va intitula articolul care a și apărut în „Glasul Dreptății”.

Trece în veșnicie în noaptea spre dimineața zilei de 11 spre 12 februarie 1938, ascuns sub voalul subțire și alb – ca o aripă de înger – al primei ninsori din acea iarnă sibiană.

Mitropolitul Bălan, care cu un an înainte organizase funeralii cvasii naționale pentru cei doi lideri legionari lonel Moța și Vasile Marin, căzuți la Majadahonda, în Spania, refuză, acum, să trimită preot pentru înmormântare, până când răposatului nu i se sfâșie reverenda de către doi ciocli de la pompe funebre. Abia după aceea protopopul Cioran primește încuviințarea să facă o scurtă slujbă de înmormântare. „Și să se tragă pentru el o singură dată clopotul de la Catedrală … „(Traian Dorz „Istoria unei jertfe” vol.2 Sibiu 1999 pg.381)

lertarea postumă

 „Stau liniștit în fața lui Dumnezeu, în fața Bisericii, în fața Istoriei că nu sunt vinovat de acuzele ce mi se aduc. Mai curând ori mai târziu, Bunul Dumnezeu, Biserica, Neamul și Istoria îmi vor face dreptate.” (Pr. losif Trifa – Isus Biruitorul nr. 5/31 ian.1937)

În ședința sa din 28 septembrie 1990, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – la propunerea Preasfințitului Serafim Joantă – decide ridicarea caterisirii preotului losif Trifa.

Activitatea publicistică

Gazete

• În perioada 1922-1938 a editat sau întocmit 7 publicații după cum urmează:
• Lumina Satelor – 1.I 1922 – 31.XII 1934, 676 de numere 8.788.800 exemplare
• Oastea Domnului – 25.XII 1929 – 31.XII 1934, 261 de numere 2.529.000 de exemplare
• Isus Biruitorul – 1.I 1935 – 18.IV 1937, 120 de numere 1.098.000 de exemplare
• Tineretul Domnului (Supliment la I.B.) – 5.I. 1936- 4.IV 1937, 61 de numere, 565.000 de exemplare
• Ecoul – 1. VIII 1937-19 IX 1937, 7 numere, 70.000 de exemplare
• Ostaşul Domnului – 17.X 1937 – 7. XI 1937, 3 numere, 30.000 de exemplare
• Glasul Dreptății – 25.XII 1937 – 13.II 1938, 8 numere, 80.000 de exemplare
• Totalul foilor tipărite a fost de 13.160.800 exemplare.
• A tiparit și publicat, sub 33 de titluri, un numar de 44 de cărți, într-un tiraj total ce a depașit 550.000 de exemplare.

Cărți

• Spre Canaan … , Arad, 1920
• Cetiri si tâlcuiri din Biblie, Sibiu, 1924 vol. 1-3
• Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an, Sibiu, 1925-1926 vol.1-3
• Din pildele Mântuitorului, Sibiu, 1925
• 30 de povestiri religioase (puse în slujba Domnului), Sibiu, 1925
• Adânciri în Evanghelia Mântuitorului, Sibiu, 1926
• Intrați în Oastea Domnului Isus (Ce este Oastea Domnului), Sibiu, 1926
• Pe urmele Mântuitorului (Însemnări din călătoria la lerusalim), Sibiu, 1926
• Oglinda inimii omului, Sibiu, 1927
• La picioarele Stăpânului meu, Sibiu, 1928-1929
• Mai lângă Domnul meu, mai lângă El, Sibiu, 1928
• Corabia lui Noe, Sibiu 1928
• Sodoma și Gomora, Sibiu, 1929
• Trăim vremuri biblice, Sibiu, 1929
• Fiul cel pierdut, Sibiu, 1930
• Zaheu, Sibiu, 1932
• Să creștem în Domnul, Sibiu, 1932
• Dumnezeu Duhul Sfânt, Sibiu, 1932
• Vântul cel ceresc, Sibiu, 1932
• Căutați la păsările cerului, Sibiu, 1933
• Focul cel ceresc, Sibiu, 1936
• Istorioare religioase, Sibiu, 1934-1938 vol.1-5 (a câte 100 istorioare)
• Munca și lenea, Sibiu, 1936
• Sabia Duhului Sfânt, Sibiu, 1937
• la-ți crucea ta, Sibiu, 1935-1937
• Sudalma, Sibiu, 1935-1937
• Duhul Diavolului – Alcoolul, Sibiu ,1936
• Spre Canaan, Sibiu, 1936
• Fricoșii, Sibiu, 1936
• Ca o oaie fără glas, Sibiu, 1938 (postum)
• Ascultarea văzută în lumina Evangheliei, Sibiu, 1935-1937
• La Învierea Domnului, Sibiu, 1938 (postum)
• Examenul lui lov, Sibiu, 1938 (postum)
• Cartea vieții – Biblia, Sibiu 1938 (postum)

Notă:

Față de cifrele avansate de fr. Moise Velescu în „Profetul vremilor noastre”, ed. Oastea Domnului Sibiu, 1998 pg.93-96 și de fr. loan Fulea în „Trecutul mișcării religioase Oastea Domnului” (manucris, vol.3 pg. 210-213), facem următoarele remarci:

• Din cele 34 de apariții enumerate mai sus avem de-a face doar cu 33 de titluri întrucât „Spre Canaan” este un titlu purtat de 2 cărți diferite ca și continut. (poziția 1 și poziția 28 din lista de mai sus)
• Numărul de cărți cu conținut diferit dar cu același titlu
  • „Cetiri și tâlcuiri din Biblie” – 3 cărți
  • „Tâlcuirea Evangheliilor de peste an” – 4 cărți
  • „Cele 600 de istorioare” (postum) conține 6 cărți din care 5 publicate în timpul vieții părintelui.

Concluzie:

Părintele losif Trifa a tipărit și publicat sub 33 de titluri un număr de 44 cărți cu conținut diferit într-un tiraj total ce a depășit 550.000 exemplare.

„Nu este operă care poate fi mutată de la un popor la altul, fără ca să-și piardă valoarea. Fiecare are o valoare întrucât s-a produs în momentul istoric în care ea a fost așteptată … Tot astfel, la toate popoarele, când mesianismul lor e în primejdie, vocațiile ies atunci ca din pământ. Nu este popor care să nu aibă pregătită gata pepiniera lui de martiri ai vocației … În niciun suflet nu se regăsește pe sine în mod mai caracteristic sufletul unui popor ca în acela al omului de vocație religioasă”. (Constantin Rădulescu-Motru)

Un astfel de om de vocație religioasă a fost părintele losif Trifa.

Pr. Gheorghe Gogan – din cartea „Preotul losif Trifa, o viață de propovăduitor al lui Hristos”,Editura „Traian Dorz”, Simeria 2008

Bibliografie:

• Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. I-4, Sibiu, 1998,1999, 2000, 2002
• Traian Dorz, Hristos mărturia mea, Simeria, 1993
• Moise Velescu, Profetul vremilor noastre vol.I, Sibiu, 1998
• Nicoale Marini, Istoria documentară a „Oastei Domnului” – Conflictul dramatic Pr. losit
• Trifa – Mitropolitul Nicolae Bălan 1923-1947, Bucuresti, 1999
• loan Fulea, Din trecutul mișcării religioase „Oastea Domnului“, vol.I-III (manuscris)
• Pr. Prof. Univ. dr. Mircea Păcuraru, Dicționarul teologilor români, București, 2002
• Pr. Prof. Univ. dr. Mircea Păcuraru, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, București, 2000, p. 429-437
• Mitr. Antonie Plămădeală, Contribuții istorice privind perioada 1918-1939, Sibiu, 1987
• Mitr. Antonie Plămādeală, Pagini dintr-o arhivă inedită, București, 1984
• Pr. Dumitru Călugăr, Catehetica, București, 1976, Manual pt. Institutele teologice B.O.R.