Testamentul unui Apostol

Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferințele, fă lucrul unui evanghelist și împlinește-ți bine slujba. Căci eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură și clipa plecării mele este aproape.

 

M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința.

 

De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, în ziua aceea, Domnul, Judecătorul cel drept. Și nu numai mie, ci și tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.       

(2 Timotei 4:5-8)

 Apostolul Pavel, apostolul Neamurilor, deci și apostolul nostru, preda apostolia tânărului Timotei. De la uciderea Sfântului Ștefan, când ucigașii “și-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul” (F.Ap. 7:58), până la închisoarea din Roma de unde-i scrie lui Filimon, “așa cum sunt, bătrânul Pavel; iar acum întemnițat pentru Hristos Iisus.”(Flm. 1:9), între aceste evenimente s-a petrecut cea mai amplă activitate evanghelică.

Fii treaz, adică fii atent, nu te lăsa biruit de somnolență, nu-ți lăsa conștiința să doarmă, chiar când dormi, fii treaz. Rabdă suferințele… suferă împreună cu Evanghelia. Dacă despre Domnul Iisus s-a spus ca a fost ”Om al durerii,, (Isaia 53:3), și despre Apostolul Pavel se poate spune același lucru. A fost bătut cu nuiele, cu bice, cu pietre, ajunge până acolo încât spune “am fost răstignit împreună cu Hristos” (Gal. 2:20). Apostolul îndeamnă la răbdare și suferință pe ucenicul mai tânăr. Nu-i promite nici cinste, nici laude, nici trai ușor, ci cruce de purtat. Clipa plecării este aproape, se apropia iarna, se apropia moartea, dar omul lui Dumnezeu privește Dincolo, la răsplată, la Cunună, la întâlnirea cu Domnul Iisus.

Asistăm la întocmirea unui document de predare-primire:

Am păzit Credința, m-am luptat lupta cea bună, am isprăvit alergarea… Tu, Timotei, lucrează ca un evanghelist, ”propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura.” (2 Tim. 4:2).

 

”Tu, însă, ai urmărit de aproape învățătura mea, purtarea mea, credința mea, îndelunga mea răbdare, dragostea mea, răbdarea mea.” (2 Tim. 3:10).

Nu sunt cuvintele unui muribund, ale unui învins, ci ale unui învingător. Îl vede pe Domnul Iisus cu Cununa Slavei, a neprihănirii, ca o răsplată pentru toate ostenelile, jertfele și munca lui; cununi și pentru toți cei ce iubesc venirea Lui. Apostolul nu suferă de egoism, ci dorește ”ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului.” (1 Tim. 2:4).

Să călcăm și noi pe aceste urme sfinte și însângerate, ceva din duhul lor, din jertfa lor, din râvna lor să vină peste noi, ca, la sfârșitul vieții, să putem spune și noi: mă așteaptă cununa!

Vicu Seria