Tânărul Ostaș în Diaspora

Tânărul Ostaș în Diaspora: Între Dorul de Casă și Dorul de Cer

Trăim vremuri în care drumurile lumii s-au deschis, dar cărările sufletului par tot mai înguste. Pentru tânărul ostaș plecat departe de țară, pribegia nu este doar o schimbare de coordonate geografice, ci o adevărată „probă a focului” pentru credință.

Singurătatea străinătății și asediul păcatului

Departe de brațele părinților și de părtășia adunărilor din locurile natale, tânărul se trezește necontrolat de nimeni într-o lume care oferă totul.

În diaspora, presiunea de a te „adapta” este uriașă. Într-o societate secularizată, unde păcatul este adesea ridicat la rang de libertate, tânărul ostaș simte greutatea izolării. Fără supravegherea fizică a familiei, singura barieră în fața ispitei rămâne conștiința trează și frica de Dumnezeu.

Foarte mulți tineri ostași la începutul anilor 2000 au apucat drumul străinătății dar au ALES sa rămână in adunările oastei in părtășie cu frații si la picioarele Crucii Mântuitorului.

Dumnezeu – Singurul sprijin neclintit

Când ești singur într-o țară străină, in lipsa punctelor de sprijin materiale sau sociale, ca tânăr ostaș consolidezi si mai mult că Dumnezeu nu este o teorie, ci o necesitate. Rugăciunea nu mai este o rânduială, ci un strigăt de supraviețuire. În diaspora, înveți că acasă nu este un loc, ci o stare de spirit în prezența Domnului Isus.

„Iată eu sunt cu tine si te voi păzi in orice loc in care vei merge…” Geneza 28:15

Adunarea: Familia de dincolo de granițe

Dacă în țară adunarea Oastei Domnului era o bucurie, în străinătate ea devine o Ambasadă a Cerului. Greutatea pribegiei este îndulcită doar de părtășia cu frații și surorile din adunare și din biserică.

Într-o lume plină de „zgomot” moral, vocea fraților care mărturisesc Cuvântul lui Dumnezeu, și care cântă Doinele Golgotei aduce liniștea necesară.

Deși părinții sunt la mii de kilometri distanță, în adunare, tânărul găsește „părinți sufletești” și „frați de cruce” care îl ajută să nu cadă sub povara oboselii sau a deznădejdii.

Misiunea tânărului ostaș

Plecarea în diaspora nu trebuie privită doar ca o căutare a bunăstării materiale, ci ca o misiune. Tânărul ostaș este chemat să fie „o Biblie deschisă” acolo unde Dumnezeu L-a așezat. Prin curăția vieții sale, prin cinstea la locul de muncă și prin refuzul de a se întina cu plăcerile trecătoare, el devine o mărturie vie a puterii lui Hristos.

A fi tânăr ostaș în diaspora înseamnă să porți în piept o dublă rană: dorul de casa părintească și dorul de Patria Cerească. Dar, așa cum ne-au învățat înaintașii noștri prin jertfa lor, nicio suferință nu este zadarnică dacă ne ține aproape de Domnul. Chiar și în cel mai străin loc de pe pământ, dacă ai Biblia în mână și frații alături, ești mai „acasă” decât oriunde.

Luptă-te lupta cea bună a credinței, ca să poți spune la sfârșit: Isuse, Te-am urmat și în străinătate la fel de drag ca și acasă.

„Eu nu știu, Doamne, unde încă

îmi vei mai duce pașii mei,

dar știu că Tu-mi vei fi oriunde

lumină sfântă pentru ei…” 

Fr. Traian Dorz

Cristian Condrea