Skip to content Skip to footer

Cu atât mai mult cu cât știți

Meditație la Apostolul din Duminica Lăsatului sec de brânză

“Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn, căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă, ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele.” (Romani 13, 11-14)

“Primiţi bine pe cel slab în credinţă şi nu vă apucaţi la vorbă asupra părerilor îndoielnice. Unul crede că poate să mănânce de toate, pe când altul, care este slab, nu mănâncă decât verdeţuri. Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuşi va sta în picioare, căci Domnul are putere să-l întărească pentru ca să stea.” (Romani 14, 1-4)

 

Datoria de a umbla treji în orice vreme pe calea mântuirii este o poruncă pe care Cuvântul lui Dumnezeu o ține vie și puternică în fața fiecăruia din noi în orice zi a vieții și în orice împrejurare. Printre acestea, unele dintre ele sunt cu deosebire de însemnate. Fiți treji și vegheați, spune sfântul apostol Petru, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind și caută pe cine să înghită (I Petru 5, 8).

De aceea să nu dormim ca ceilalți, ci să veghem și să fim treji, spune și sfântul Pavel (I Tesaloniceni 5, 6).

De aceea mai zice: Trezește-te, tu care dormi, …și Hristos te va lumina (Efeseni 5, 14).

De ce Cuvântul Domnului ne face atât de atenți la acest lucru? Pentru că pe tot de-a lungul drumului mântuirii noastre sunt și vor fi mereu până la sfârșit tot felul de curse așezate de cel rău și tot felul de tâlhari sufletești care vor căuta neîncetat să ne prindă iarăși în vreun lanț și să ne atace iarăși, pentru a cădea din nou în vechile păcate din care ne-a scos Harul lui Dumnezeu și Sângele Crucii lui Hristos.

Înștiințarea cea cu care începe sfântul apostol de azi este însă și mai cu deosebire însemnată. Ele ne grăiește parcă anume nouă, când ne spune să ne deschidem ochii și să vedem în ce împrejurări ne aflăm. Și dacă ochii noștri cei deschiși și treji sunt și înțelepți, atunci noi vom urmări cu un ochi înștiințările profețiilor din Biblie, iar cu altul vom lua seama în același timp la felul cum aceste înștiințări se împlinesc întocmai în zilele noastre cu noi, cu cei din jurul nostru și din lumea noastră.

Profețiile Mântuitorului din evanghelii, cu privire la împrejurările din afară, la războaie și pregătiri de războaie, la foamete, la boli, la cutremure, la strâmtorarea dintre neamuri (Matei 24, 6-7), parcă le citim astăzi nu din Scriptură, scrise acum două mii de ani, ci parcă le citim acum din ziarele de astăzi și le ascultăm acum la radio. La fel și profețiile despre necredința și răutatea oamenilor din zilele Sfârșitului, că vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroși, trufași, hulitori, neascultători de părinți, nemulțumitori, fară evlavie, fară dragoste, neînduplecați, clevetitori, neînfrânați, neîmblânziți, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfați, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având totuși o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea… (II Timotei 3, 1-5).

Atunci cum să nu vezi împrejurările în care ne aflăm? Și cum să nu iei seama la înștiințarea cea cu mult mai potrivită pentru noi decât pentru orice altă generație de oameni până astăzi: Să fim treji și să răscumpărăm vremea, pentru că, într-adevăr, Domnul Care vine să ne aducă mântuirea este mai aproape ca oricând!

 

Hristos –  Puterea Apostoliei, vol. 2

Traian Dorz

 

 

Postează un comentariu