29 ianuarie 1947 Trece în veșnicie fratele Ioan Marini. După munca istovitoare dusă la redactarea foilor, cercetarea adunărilor și răspândirea Cuvântului Sfânt fratele Ioan Marini trece în veșnicie. În dorința și demersul de a sprijini familiile care treceau prin foametea anilor 1946-1947 fratele Ioan Marini organizează împreună cu fratele Traian Dorz strângerea de ajutoare și strămutarea copiilor din familiile afectate de foamete. Intrând în contact cu aceste familii grav afectate și de diferite boli, fratele Ioan, împreună cu întreaga sa familie din Săsciori, se îmbolnăvesc de tifos exantematic. Pe rând trec în veșnicie din aceeași familie, mama, tatăl și fratele Ioan. Pentru ultimul omagiu vin frați din toate părțile țării, dovadă a lucrării pline de putere desfășurată de acesta. Revista Isus Biruitorul consemnează ultimele clipe ale vieții sale iar fratele Traian Dorz, colaborator și continuator al părintelui Iosif Trifa, preia responsabilitatea lucrării Oastea Domnului.*
Dincolo de poarta cea Tainică
„Este rânduit oamenilor să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27)
O întâmplare neobișnuită, o boală, sunetul clopotului sau altceva ne face să privim spre poarta tainică, spre care obişnuit noi nu prea vrem să privim, poarta prin care fiecare din noi va trebui să trecem odată: MOARTEA.
Moartea! Ce taină ascunde ea! Câte sforțări de-a scăpa de ea! Zadarnic! O lege mai tare decât noi ne ține în rânduiala ei, cu o tărie nedesmințită!
Este rânduit fiecăruia să moară o singură dată… Vrei, nu vrei, ai să treci prin ușa care duce dincolo. Când? Aceasta nu o știi. Cei mai mulți pleacă atunci când nici nu se gândesc.
Dar unde? Unde mergem? Ce este dincolo de poarta pe care scrie: MOARTEA?
Iată un lucru cu care și-au bătut capul oamenii de mii de ani, fără a putea găsi vreun răspuns mulțumitor pentru conștiința lor. În vremurile din urmă, oamenii învățați au inventat fel de fel de instrumente cu care cercetează văzduhul, adâncimile pământului și fundul mărilor, precum și tainele sufletului omenesc. N-au găsit însă niciun chip de a pătrunde cu ochianele lor dincolo de poarta care se numește moartea. Aceasta a rămas o taină pentru iscoditoarea minte omenească. Necăjiți că nu pot pătrunde „dincolo”, scandalizați de zădărnicia muncii lor, au spus atunci: nu-i nimic. Ai murit, ești mort. Dincolo, nu-i nimic!…
Aceasta ne aduce aminte de convorbirea pe care cineva a pus-o în gura unui pui până n-a ieșit din ou și a mamei sale. … Afară sunt munți, râuri, copaci, flori, iar pe cer strălucește soarele – este o lume frumoasă, minunată – zice mama. Ce vorbești, răspunde puiul. Nu-i adevărat ceea ce spui. Eu nu văd. Sunt numai închipuiri ceea ce spui. Când însă se sparge coaja și el iese afară, atunci vede și se minunează. Da, trebuie să se spargă învelișul de lut, ca să vezi ceea ce nu vezi acum: trebuie să vezi că există „ceva“ dincolo, că există o viață viitoare. Și dacă oamenii n-au fost în stare să dezlege această „taină“, ea n-a rămas ferecată în necunoscut. Un far puternic luminează taina aceasta și acest far este Cuvântul lui Dumnezeu. Este Evanghelia. Cuvântul inspirat al proorocilor și descoperirea lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a venit de „dincolo” și a fost în măsură să ne spună tot ceea ce trebuie să știm. Apropiindu-ne de acest Cuvânt și cercetându-l, el ne spune precis: „este rânduit oamenilor să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata“ (Evrei 9, 27). Acest lucru ne spune că de felul cum am trăit „aici“, vom da seamă „dincolo”; că este o judecată, o judecată dreaptă, după care urmează, fie viața de bucurie a celui mântuit, fie viața de chin a celui osândit, adică moartea veșnică. Și acest lucru ne interesează foarte mult pe fiecare.
Te interesează să știi ceea ce spune vorba: „Cum ai trăit, așa vei muri. Cum ai murit, așa vei învia.” Așa cum zice și Eclesiastul: „Încotro cade copacul, așa rămâne” (11,3). De aceea, zice iarăși Eclesiastul: „Bucură-te tinere în tinereța ta, fii cu inima veselă cât ești tânăr, dar să știi că pentru toate acestea te va chema Dumnezeu la judecată” (Ecl.11). „Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău (Ecl. 12, 14). Nimic nu este uitat. Păcatele și faptele copilăriei, ale tinereții, ca și ale bătrâneții, vor fi judecate și răsplătite. Iată ce este scris despre păcate și judecarea lor: „Dar cât despre fricoși, necredincioși, scârboși, ucigași, curvari, vrăjitori, închinători la idoli și toți mincinoșii, partea lor este în iazul care arde cu foc și cu pucioasă, adică moartea a doua… Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigașii, închinătorii la idoli și oricine iubește minciuna și trăiește în minciună (Apoc. 21, 8; 22, 15).
Ah, va zice cineva, dacă așa stau lucrurile, atunci de mine nu-i bine. Dacă mincinoșii sunt dați afară, și eu sunt între ei. Ah, nu vreau să merg în iazul cu foc. Spuneți-mi: nu este cumva o scăpare? Ba da, este! Și această scăpare este tocmai în Hristos… Ascultă-I cuvântul: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis pe Mine, are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5, 24).
Isus! Numai El te poate mântui. Vino la El! Încredințează-te în mâna Lui. El a purtat păcatele tale în trupul Său pe lemn, pentru ca tu să fii eliberat de păcat și osândă. Oricine crede în El nu este judecat. Prin credința în Numele Lui avem iertare și pace cu Dumnezeu.**
Ioan Marini
*ODMedia
**Isus Biruitorul nr. 11-12 din 1 Aprilie 1947
