De săptămâna viitoare începe Postul Mare.
Dar, ai grijă, să nu cumva să știe cineva că postești!
Și iarăși vom auzi îndemnuri pastorale despre „postul cel adevărat”, care nu e de fapt (numai) postul de mâncare, ci despre „postul de păcate” (expresie licențiată, marca Radio Trinitas, de pe vremea când mai dădeam și eu voci), despre „postul sufletesc”, despre „postul minții”, despre înfrânarea gurii și, o expresie larg răspândită, „în post să nu mâncăm carnea aproapelui”… și multe alte îndemnuri „duhovnicești” asemănătoare.
De parcă în afara postului avem dezlegare la păcate, la cleveteli și bârfe și la… mâncat carnea aproapelui!
„Dar ce creștin mai este și acela care așteaptă postul ca să facă toate acestea, când ele ar trebui să fie preocuparea lui în fiecare zi? Are nevoie iertarea de o zi de post, de o vecernie „a iertării”, de o zi din calendar ca să înceapă a fi practicată? Oare smerenia, dragostea, bunătatea, cumpătarea etc. merg mai bine cu o farfurie de cartofi prăjiți decât cu un grătar?” (pr. Ioan Florin Florescu – Jurnal Scoțian)
Ei bine, postul despre care vorbește Biblia și Hristos este chiar despre… mâncare! Ba chiar despre nemâncare, adică despre foame. Cam prozaic, după înțelesurile noastre de azi, „înalt duhovnicești”.
Da, postul biblic este de fapt înfometare, nu ghiftuire cu fasole și cartofi și, mai nou, cu salam, pateu sau chiar și carne de post!
Și cât de mult ne-am îndepărtat noi, creștinii ortodocși, de înțelesul biblic al postului! Cred că nu e noțiune mai rău înțeleasă astăzi, după pocăință, ca postul.
„Adevăratul post și adevărata înfrânare este să-ți poți răstigni omul tău cel vechi pe Crucea Golgotei și să poți trăi o viață de NEÎNCETATĂ ascultare la picioarele crucii lui Iisus cel Răstignit.”
Eu așa înțeleg postul, ca pe o punere la foame, ca pe o slăbire a animalului din noi. Căci cum vom birui lumea și patimile, dacă îi dăm tot ce vrea câinelui din noi (firea noastră cea veche și lumească)?…
Așa înțeleg eu: un post PERMANENT, căci animalul din noi pândește permanent… altfel nu avem niciun folos.” (pr. Iosif Trifa)
Îndrăznesc să vă fac o recomandare în postul acesta. Încercați să ajunați, măcar o zi pe săptămână (vinerea), adică să nu mâncați nimic până seara, apoi luați Cina Euharistică (căutați o biserică unde se face Liturghia Darurilor seara – căci acesta este singurul rost al acestei liturghii, împărtășirea credincioșilor seara, după o zi de post). Și nu fără a vă împărtăși înainte din Cuvânt, adică din Sfânta Scriptură. Citiți măcar un capitol din Evanghelii și unul din Epistolele Sfântului Pavel. Cuvântul chiar va aduce o schimbare în viața d-voastră. O să vedeți.
În rest, mâncați ce aveți și ce vi se pune în față și nu alergați după rețete de post și după surogate ale mâncărurilor „de dulce”. Căci, nu-i așa?, „nu trebuie să vă arătați oamenilor că postiți”!
„Când postiți, să nu vă luați o înfățișare posomorâtă, ca fățarnicii, care își sluțesc fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că și-au luat răsplata. Ci tu, când postești, unge-ți capul și spală-ți fața, ca să te arăți că postești nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.” (Matei 6, 16-18)
Vasile Manole
