,,Isus, ostenit de călătorie, ședea lângă fântână.
Era cam pe la ceasul al șaselea.
A venit o femeie din Samaria să scoată apă.”
Evanghelia după Ioan 4:6,7.
Sunt întâlniri care merită să rămână în istorie. Una dintre ele a avut loc la fântâna de la poarta Siharului.
Undeva în jurul anului 30, cam pe la ora doisprezece, Isus și o femeie s-au întâlnit. Dialogul pe care l-au avut rămâne una dintre paginile cele mai frumoase din Biblie.
La miezul zilei, sub soarele dogoritor, doi oameni se întâlnesc întâmplător la fântână. Amândoi erau obosiți. Hristos era obosit din cauza drumului lung făcut pe jos. Femeia era obosită din cauza situației în care se găsea. Normal ar fi fost să meargă dimineața la fântână. Să aducă apă acasă pentru pregătit masa și pentru spălat. Așa făceau vecinele ei. Dar ea nu merge cu ele. Există o diferență dureroasă între cele două moduri de a merge la fântână. Dimineața mergea un grup gălăgios de femei care-și povesteau una alteia întâmplări din noaptea trecută și planurile pentru noua zi. Însă ea nu mergea cu ele. Ea mergea singură la ora când nu mai mergea nimeni. Nu mai rezista să fie privită cu dispreț. Obosise să audă cum o bârfesc, să întâlnească privirile lor pline de judecată. Poate o evitau pentru că nu-și doreau prietenie și apropiere cu una ca ea, care până atunci a trăit cu șase bărbați. Ce puteai lua bun de la una ca ea? Nimic…și din cauza aceasta nu-i căutau compania. Și poate că aveau dreptate…
În timp ce mergea singură spre fântână, spera să nu se întâlnească cu nimeni. Dorea să rămână singură cu gândurile ei. Avea atâtea probleme și întrebări. Fusese lăsată de cinci bărbați până atunci. Cu siguranță credea că ceva nu este în regulă cu ea. Cum să te lase cinci bărbați? Nu era un lucru normal și nici cel care trăia cu ea acum nu o cerea în căsătorie. Poate și el voia să o părăsească și de aceea nu se gândea să înceapă cu ea o relație normală de căsnicie.
Cu aceste gânduri în minte a ajuns la fântână. Acolo, spre surprinderea ei era un Bărbat, care pe deasupra era și iudeu. Exact tipul de întâlnire pe care și-l dorea cel mai puțin în momentul acela. Și-a propus să umple cât mai repede urciorul cu apă și să plece repede înapoi în cetate. Însă, spre surprinderea ei, Bărbatul începe un dialog cu ea. Cu ea, cea pe care o evitau până și femeile. Străinul nu o privea ca ceilalți bărbați din cetate. Avea ceva deosebit în ochi, părea că o prețuiește și se comporta cu ea cum nimeni până atunci n-o mai făcuse. În sfârșit avea și ea cu cine să schimbe câteva cuvinte în liniște. Doar că iudeul o deranjează cu o aluzie la viața ei privată. De unde știa El că a avut atâția bărbați? Cu siguranță era proroc.
De mult timp dorea ea să se lămurească în privința locului adevărat de închinare. Auzise că iudeii din Galileea mergeau de câteva ori pe an la Templul din Ierusalim. Se formau caravane lungi de oameni și de animale care parcurgeau drumul anevoios spre Ierusalim. Nu i-a întâlnit niciodată, pentru că ocoleau orașul ei. Și iată că acum unul dintre iudeii care fusese la Ierusalim, și pe deasupra și proroc, stătea în fața ei.
Venise momentul să afle adevărul: la Templul din Ierusalim sau la templul de pe muntele Garizim trebuia să meargă ca să-i fie ascultată rugăciunea? Dar, oricare ar fi fost răspunsul, ea tot n-ar fi putut să se ducă nicăieri. La Ierusalim nu putea să meargă pentru că era samariteancă și nu o primeau iudeii iar la ea pe munte nu o primeau cei din neamul ei. Ce să caute o păcătoasă ca ea acolo? Să împiedice rugăciunile lor? Răspunsul a fost la fel de neașteptat ca toată convorbirea de până atunci. Nici la Ierusalim și nici pe munte, ci în Duh și în Adevăr dorește Tatăl din Ceruri să primească închinarea. Așa ar fi putut și ea să ajungă în fața Tronului Ceresc ca să-și verse tot focul inimii. Dar cum să facă asta ea, o păcătoasă cunoscută de toată Samaria, care trăise în păcat cu șase bărbați? Cu o umbră de tristețe dar și de speranță în glas murmură : ,, Știu că are să vină Mesia ( căruia I se zice Hristos), când va veni El, are să ne spună toate lucrurile”.
Deși ceilalți credeau că ea este departe de Dumnezeu și că nu o interesează mântuirea, în sufletul ei încă pâlpâia o speranță. Știa că prin Mântuitorul, chiar și pentru una ca ea mai există salvare. Nu era încă totul pierdut. Însă pâna atunci mai trebuia să suporte disprețul, ura, bârfa și judecata celor din cetate. Urma să se întoarcă acasă ca și cum nimic nu s-a întâmplat, la fel cum s-a întors de atâtea ori până atunci.
Dar între ea și cetate era Străinul care îi adresează un ultim cuvânt, unul singur, dar care i-a schimbat viața. El i-a zis: ,,Eu, cel care vorbesc cu tine sunt Acela”. Viitorul nu mai era undeva departe, speranțele nu mai trebuiau să aștepte pentru că ea se întâlnise cu Mesia. Nici urciorul cu apă nu mai era împortant. Ar fi împiedicat-o în alergarea spre cetate unde a dus cea mai mare veste pe care au auzit-o vreodată samaritenii: La fântâna lui Iacov de lângă Sihar îi aștepta Mesia, Salvatorul.
Mesajul transmis prin Duhul de către evanghelistul Ioan este valabil și astăzi. Orice păcătos se poate întâlni cu Hristos care ne caută. Fiecare dintre noi avem nevoie de o zi când să putem spune că L-am întâlnit. Nu tebuie să așteptăm zile speciale pentru că pe El îl putem afla oricând, ca femeia din Sihar care într-o zi obișnuită L-a întâlnit lângă fântână. Ea a putut să povestească tot restul vieții că la ora doisprezece s-a întâlnit cu Mântuitorul celor păcătoși. Fratele Traian scrie atât de frumos despre întâlnire lui cu Mesia:
,, Când Te-am aflat pe Tine Doamne
O zi așa de rând era
Dar n-am de-atuncea sărbătoare
Mai fericită decât ea”
Înaintea Lui nimic nu rămâne ascuns, dar nici nimic neiertat. Toate se transformă într-un ,,izvor de apă care va țâșni în viața veșnică”. Amin!
Viorel Seria
*Articol preluat din revista Oastea Domnului
