Ce-ndurerat mă duc din locul acesta unde-am ars așa cu toată inima mea stoarsă de tot ce-a fost frumos în ea. Știam că trebuie o jertfă - și-am dat-o pe a mea mereu spre orișicine mi-a cerut-o cum I-o dădeam lui Dumnezeu. Am vrut să-mi fie frații liberi de orișice robie grea iar libertatea cere jertfă - și eu am vrut s-o dau pe-a mea. Știam că e pustiu aicea - dar un așa amar pustiu că nu mai răsuna ecoul nici unui singur sunet viu. Și-a trebuit strigat Cuvîntul cu disperare de nebun - și-acum cînd jertfa-i arsă toată - o, ce puțini pricep ce spun! Mai este oare vreo nădejde să se mai nască-un disperat să-nalțe-așa nebun lumina, cu orice jertfă neapărat? Sau nu mai sînt decît cuminții ce-și caută lor firesc folos - O, Singuraticul, Străinul și-ndureratul meu Hristos! Traian Dorz
