Meditaţii la Epistola către Filimon
Aprecierea sfântului Pavel (Filimon 1:4-7)
„Dacă nu poți spune un lucru bun despre un om, atunci nu spune nimic.” (Traian Dorz)
4 Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele,
5 pentru că am auzit despre credinţa pe care o ai în Domnul Iisus şi dragostea faţă de toţi sfinţii.
6 Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.
7 În adevăr, am avut o mare bucurie şi mângâiere pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine.
Toți cei care am trecut prin sistemul românesc de învățământ am învățat ceva despre recunoașterea meritelor. Astfel, la fiecare final de an școlar, elevii care au fost mai sârguincioși la învățătură erau premiați, iar asta era o motivație destul de bună pentru mulți să se străduiască să învețe cât mai bine. Pe de altă parte, una dintre cauzele pentru care sistemul comunist s-a dovedit atât de ineficient este tocmai lipsa aprecierii adevăratelor merite și valori. Încercarea forțată de nivelare a societății nu a făcut decât să ducă la mediocritate și compromise, în cele din urmă.
Primul lucru pe care Pavel îl face după salutul său general este să-și arate aprecierea și recunoștința față de Filimon, destinatarul scrisorii. Modul acesta de a se exprima nu este unul inedit, apostolul Pavel obișnuind să-și arate mulțumirea pentru dragostea și credința fraților și în alte epistole ale sale (Rom. 1:8, 1 Cor. 1:4, Filipeni 1:3, Efeseni 1:16, Col. 1:3, 1 Tes. 1:2, 2 Tes. 1:3, 2 Tim. 1:3).
Cum și-a manifestat sf. ap. Pavel aprecierea și ce putem învăța de la el?
- În primul rând, prin faptul că se roagă Domnului cu mulțumire pentru Filimon.
“Mulţumesc totdeauna Dumnezeului meu ori de câte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele, pentru că am auzit despre credinţa pe care o ai în Domnul Iisus şi dragostea faţă de toţi sfinţii. Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, care să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.”
Deși, cu siguranță, apostolul Pavel avea o listă lungă cu motive și cereri de rugăciune, acesta nu uita ca, din când în când, să se roage specific și pentru alți credincioși, fapt care arăta încă o dată cât de valoroși erau pentru Pavel ceilalți frați.
Oare, atunci când noi ne rugăm, de cine ne mai aducem aminte în afară de noi și de nevoile noastre? Cum ar fi oare relațiile frățești dintre noi dacă am practica mai mult rugăciuni de mulțumire unii pentru alții?
Apoi, se pare că apostolul Pavel auzise despre credința în Hristos și dragostea lui Filimon față de ceilalți frați, numiți atât de frumos de către acesta sfinți. Asta însemna că Pavel se preocupa de viața de credință a lui Filimon și se bucura mult să audă de bine despre el.
Oare atunci când auzim unele lucruri despre frații noștri, ce fel de vorbe ajung în general la urechile noastre? Toți oamenii au atât lucruri bune, cât și mai puțin bune, însă, oare, pe noi ne interesează mai mult să cunoaștem viața de credință a fraților sau ne încântă mai mult când auzim cate o bârfă sau o faptă rea pe care cineva a săvârșit-o?
Pentru apostolul Pavel era un motiv de mulțumire la adresa Domnului și de bucurie personală când auzea că un frate manifesta credința și dragostea care vine din Domnul Iisus. Iar dorința lui era ca Dumnezeu să facă ca acestea să sporească și mai mult, pentru ca Biserica să dea o bună mărturie lumii. El se preocupa și se ruga pentru duhovnicia fraților săi. Asemeni lui, și noi să ne aducem mai des aminte de frații noștri, în rugăciunile noastre, și să mulțumim Domnului unii pentru alții.
- În al doilea rând, ap. Pavel își exprimă în mod direct aprecierea față de Filmon.
“Am avut o mare bucurie şi mângâiere pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine.“
Odată ce s-a întors la Domnul Iisus, cu siguranță viața lui Filimon s-a schimbat radical. Bogăția lui, casa sa, pasiunea lui, toate acestea le-a pus la dispoziția Domnului și a fraților, astfel încât “inimile sfinților au fost înviorate” prin el. Iar acest lucru n-a făcut decât să îi aducă bucurie și mângâiere lui Pavel, aflat în închisoare în acel moment.
Până la urmă, dacă cineva ne-a făcut un bine sau are calități frumoase pe care le-am observat, de ce nu i le-am și spune, arătându-ne aprecierea? Undeva am auzit povestea unui om căruia soția sa i-a gătit ani de zile mâncare bună și niciodată soțul ei nu i-a arătat recunoștință, spunându-i măcar un ”mulțumesc”, o apreciere. Ce-or fi învățat oare copiii acelui om, cum oare vor fi procedat ei când vor fi fost oameni mari, la casele lor?
O vorbă din popor spune: “copilul se pupă pe frunte doar când doarme, să nu știe” sau “nu cumva să îl laud pe copil pentru o realizare a sa că apoi i se urcă la cap.” Iar asta poate fi aplicat și față de alți oameni, nu doar față de copii. Deseori ne vine mai greu să ne arătam aprecierea unii față de ceilalți și, parcă, mai lesne avem tendința de a ne arăta nemulțumirea. Chiar și atunci când tindem să dăm un feedback unui eveniment la care am luat parte, am observat că există o tendință generală de a vedea, mai degrabă, minusurile, decât aspectele pozitive.
Totuși, aprecierea este o calitate des întâlnită în Biblie, care aduce multe beneficii în relaționarea dintre oameni și nu numai. Chiar la începutul lumii, Dumnezeu și-a arătat aprecierea față de creație, văzând că toate sunt bune. Apoi, în mai multe locuri îl găsim pe apostolul Pavel lăudând anumite virtuți pe care le găsește la alți frați ai săi (1 Cor. 11:2).
Atunci când primesc aprecieri pe drept, oamenii înfloresc și sunt încurajați să sporească în lucrurile bune. Totodată, atunci când ne exprimăm aprecierea față de alții, ne dăm seama de valoarea și calitățile celui de lângă noi. Pe de altă parte, lipsa recunoștinței sau nerecunoașterea meritelor pot duce la suferință sau la descurajare. Cu toții avem în minte imaginea copilului care vine bucuros acasă pentru că a luat o notă bună la o materie grea – un nouă din zece, să spunem – iar părintele, în loc să îl felicite, îi spune că s-ar fi putut mai mult.
Însă, ca părinte duhovnicesc al lui Filmon, apostolul Pavel știe să-și arate aprecierea față de copilul său în Hristos și să-l încurajeze să crească în continuare în dragoste și credință. Iar geniul apostolului Pavel exact asta va face în continuarea acestei epistole: îi va da ocazia lui Filimon să-și arate și mai mult dragostea pentru toți sfinții, inclusiv pentru sclavul său fugar, Onisim, care, între timp, s-a întors la credință, iar Filimon avea să afle asta chiar de la Pavel, care-i va cere să-l ierte, “dând la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos”.
Tot așa să ne arătăm și noi unii față de alții mai mult aprecierea, spunându-ne cuvinte de încurajare, cât încă putem. Vor veni poate vremuri când vom dori să ne arătăm aprecierea față de cineva anume, dar s-ar putea ca atunci să fie prea târziu.
