Suferința – un însoțitor drag

 

,,Căci, cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci să și pătimiți pentru El.ˮ – Filipeni 1:29

Suferința lucrează…

,,De tatăl meu am crescut ca un străin. Întâi, pentru că în primii patru ani nici nu l-am văzut. În anii următori îmi amintesc că nu se înțelegea cu mama – și probabil din cauza asta nu m-a luat niciodată în brațele lui și să-mi spună ,,dragul tatei” sau ,,vino la tata.” Certurile dintre părinții mei fiind tot mai dese, eu aveam cel mai mult de suferit.ˮ

,,Niciodată în copilăria mea n-am cunoscut iubirea – dar am cunoscut totdeauna asprimea și pedeapsa. La cea dintâi greșeală, eram pedepsit. Nu-mi aduc aminte să fi fost iertat niciodată, nici chiar atunci când puteam fi. De multe ori am fost pedepsit pe nedrept, dar după ce se vedea asta, nimeni nu repara nimic în sufletul meu, nici măcar cu un cuvânt… ˮ

,,Dar încă din primele zile a început să fie rău. Tot ce părea ușor înainte de căsnicia mea începea acum să fie din ce în ce mai greu. Soția trecu din primele zile de partea părinților mei, împotriva credinței și a purtărilor mele, sfătuită și de părinții ei, care aveau despre mine tot aceleași păreri. Se vede că ei se vorbiseră înainte și se înțeleseseră asupra acestor lucruri. Jugul căsniciei mele se strângea mereu pe umerii și pe gâtul meu.ˮ

,,A trecut astfel primul trimestru, eu făcând binișor față îndatoririlor mele și într-o parte și în alta. De acasă nu s-a mai interesat nimeni de mine, ca și când nici n-aș fi fost. Dar condițiile din școală fiind foarte grele (de hrană și cazare), am început să sufăr tot mai tare. Ceilalți colegi ai mei primeau de acasă pachete cu alimente, pături și perne groase; nu simțeau nici foamea la masă, nici frigul în dormitorul neîncălzit, – dar eu, care nu aveam nimic din acestea, o duceam tot mai rău. Nu aveam decât o singură pătură subțire și toată noaptea tremuram de frig. Mâncarea fiind puțină, toată ziua răbdam de foame.ˮ

,,Drumurile lungi prin soarele aprins și dogoritor. Bocancii care ne rodeau… Picioarele, care ne erau numai bășici sângerânde. Foamea, care ne-ar fi făcut să mâncăm orice se găsea. Ochii usturând de sudorile murdare. Mâinile unse de pușcă și pline de noroi și praf… Toate acestea alcătuiau  iadul în care ardeam de vii. Și de multe ori, în câte o clipă de repaus, întins pe spate și cu ochii plini de lacrimi și roșii de sudoare, mă uitam în sus și nu mă rugam pentru nimic altceva decât să mor. Așa de singur și de chinuit eram.ˮ

,,Am pătruns într-un coridor pe care erau mai multe uși. Mă oprii la prima, dar pumnul și cizma mă izbiră spre cealaltă. Mă oprii la a doua, dar fui izbit la fel și de la asta. Așa am ajuns până la ultima ușă prin care fusei împins înăuntru. Acolo mă mai aștepta unul cu un ciomag negru în mână. Cu niște înjurături scrâșnite printre dinți, se năpustiră amândoi asupra mea, lovindu-mă pe unde apucau: peste mâini, peste cap, peste spate, peste picioare…ˮ

,,Răbdam cumplit de foame și frig. De foame am răbdat cumplit toți cei 17 ani câți n-am murit prin întunecimile tunelurilor prin care am umblat. Mâncarea ni se dădea nu atâta cât să trăim, ci numai atâta cât să nu murim.ˮ

,,Am ieșit astfel la săpături de șanțuri, la turnat betoane, la încărcat pietre, la cărat de saci. Hernia mea dublă din 1954, de la Popești-Leordeni, mi se tot mărea și mă chinuia și ea pe lângă celelalte. Piciorului stâng îi creșteau varicele, iar crizele de inimă deveneau tot mai dese.ˮ

,,- Sunt deținutul Traian Dorz, de șaizeci și opt de ani, condamnat la doi ani de închisoare pentru scriere și difuzare de cărți religioase, răspunsei eu, ca și comandantului, ca și educatorului, ca și majorului de pe secție, hotărât fiind să-mi duc umilirea până la capăt și convins că am în fața mea pe un vrăjmaș și răufăcător de la care mă pot aștepta la orice. Dar și voind să sufăr totul, fără să provoc pe nimeni cu nimic.ˮ

,,Eu binecuvânt durerea…ˮ

,,Mijlocul prin care Dumnezeu Își alege pe ai Lui dintre ceilalți – este cernerea, cuptorul, suferința. Cernerea alege grâul din pleavă, cuptorul alege aurul din zgură, suferința alege pe cei credincioși dintre ceilalți. Cine merge pentru Dumnezeu numai câtă vreme sunt mesele încărcate și zilele liniștite și primirile lăudăroase – încă n-a dovedit nimic. La mese se înghesuie de obicei numai pomănarii, la soare ies toate lighioanele și la avantaje vin cu grămada toți nechemații. Când vine foamea și amenințarea și furtuna – pomănarii fug, târâtoarele se ascund, grămada se leapădă, în schimbul oricărui folos trecător. Toți aceștia își vând cu grabă folosul lor cel veșnic pe orice. Și chiar pe nimic. Atunci în suferință, în prigoane, în cuptor și pe cruce, nu rămâne cu Hristos decât acela care aflând credința Lui cea de mare preț, n-o mai poate lăsa, nici dacă trebuie să-și dea viața pentru ea.ˮ

,,Nu vă plângeți niciodată când aveți parte de vreo suferință, fie din partea lui Dumnezeu, fie din a oamenilor; nu vă dați seama câte adevăruri află omul în școala suferinței. Ce află omul acolo, nu mai află niciodată și nicăieri în altă parte.ˮ

,,Prin lucrarea tainică a lui Dumnezeu, în suferința prin care trecem, noi nu suntem singuratici ori părăsiți niciodată. Cu noi alături este în primul rând Domnul care S-a angajat la asta până la sfârșitul veacurilor (Matei 28,20). Și apoi cu noi sunt sufletește toți frații și surorile noastre de pretutindeni (Evrei 10, 33-34). Cum Hristos a suferit pentru noi – trebuie să suferim și noi pentru El. În suferința aceasta este și un har dar este și o datorie, o compensare, un echilibru. Și suferința noastră pentru El, trebuie să fie de aceeași frumusețe ca a Lui pentru noi.ˮ

,,Credinciosule și fiule adevărat al lui Hristos, nu te teme de nici o suferință. Toate sunt pentru tine, și nici una împotriva ta. Toate sunt spre binele tău și nici una spre rău. Toate îți sunt prietene și nici una vrăjmașă. Numai dacă tu ești neîncetat cu Hristos.ˮ

,,De dragul Tău Iisuse Domnul meu, nu m-am dat înapoi de la nicio suferință – și nu am răspuns niciodată rău, vorbelor rele care mi s-au spus din pricina iubirii mele pentru Tine. Eram prin toate cu inima fericită că le îndur pentru Tine Preaiubitul Scump, căci toată ființa mea era a Ta. Precum şi Tu erai întru totul al meu, când sufereai pentru mine. Vrăjmașii Tăi loveau în mine, ochii mei nu vedeau decât Fața Ta care mă îmbărbăta să sufăr cu bucurie pentru a fi vrednic de Tine, de suferinţa Ta pentru mine. Urletele fiarelor se năpusteau spre mine, – dar eu nu auzeam decât glasul Tău dulce care îmi șoptea: te iubesc…

Poate să mi se nimicească trupul, pot să mi se întunece ochii aceştia de lut, poate să-mi piară auzul urechilor acestora, – sufletul meu cel nou, ființa mea cea eternă Te va vedea, Te va auzi şi Te va auzi mereu, iubindu-mă. Şi când cea din urmă putere a trupului meu se va stinge, sufletul meu va dobândi biruința iubirii.ˮ

Pentru a vedea cât de grele au fost păcatele noastre, trebuie să privim la cât a trebuit să sufere și să îndure Domnul nostru pentru ele. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogățim (2 Corinteni 8:9). Mântuitorului I S-a cerut dovada iubirii față de noi: Jertfa. Și nouă ni se cere dovada că Îl iubim pe Domnul: să răbdăm ca El, să lucrăm ca El, să suferim ca El și pentru El. De suferit, tot ne va fi dat în viața aceasta, dar nu este totuna o cruce fără Domnul, cu durerea purtată lângă El. Și celui credincios, nu i-a ajuns vreo ispită, vreo încercare care să nu fi fost potrivită cu puterea lui  (1 Corinteni 10:13). Când casa pământească a cortului nostru trupesc se va desface, dorim să mergem acasă la Domnul

2 Corinteni 5:1 – Dacă suferința a lucrat în viața noastră, ea a desăvârșit, a lăsat doar aurul, doar ce este vrednic de Curăția Domnului, iar noi vom fi bucuroși că I-am putut aduce Lui, haina curată. Mulțumirea din Ochii lui Dumnezeu este răsplata pentru orice jug. Așa au fost răsplătiți sfinții noștri înaintași și suntem încredințați că ar mai da de mii de ori aceleași jertfe.

Dumnezeul oricărei mângâieri, să ne dea și nouă răsplata așa!

Texte culese  de Estera Neagu

Eu nu-mi voi urî

 Eu nu-mi voi urî durerea ci-o voi binecuvânta

căci ea m-a făcut, cu lacrimi eu să pot acum cânta

și ea m-a-nvățat să aflu, să aleg și să pătrund

Adevărul și Iubirea care-n Jertfă se ascund…

 Eu binecuvânt durerea, căci în sfântul ei cuptor

mi-am primit, trimis din ceruri cântecul nemuritor

și numai arzând acolo mi-am împreunat divin

inspirația cu harul și furtuna cu senin.

 Eu îi mulțumesc durerii că m-a învățat s-aștept

vremea care-aduce-odată răsplătirea celui drept

ca și vremea ce zdrobește pe-ngâmfat și mincinos

și să știu că vremea asta n-o prea-ntârzie Hristos!

 Eu îi datorez durerii o recunoștință-n veac

că m-a învățat Cuvântul cum să-L spun și când să-L tac

că m-a dus să aflu taine care zac cel mai afund

și-adevărul care-n suflet cei mai mulți viclean l-ascund.

 Eu voi mulțumi de-a pururi Dumnezeului Slăvit

că în felul cel mai crâncen mi-a dat tot ce-am suferit

că-n văpaia cea mai albă mi-a-mbrăcat al slavei in

– numai ce-am creat acolo are-n el ceva divin…

Traian Dorz