Accidentul de la Vatra Dornei

O mamă, soție de preot, cu cinci copii în mașină, conduce cu grabă către slujba de Bobotează; e aproape 10. La biserică o așteptă părintele împreună cu un alt copil al lor în timp ce oficiau slujba de sfințire a apei. Poate din dorința de a nu ajunge târziu la slujbă, poate din grija de a recupera timpul pierdut cu pregătirea familiei numeroase și a copiilor mici, ignoră viteza și un carosabil poleit, potrivit pentru o nenorocire. În curba de dinaintea podului peste râul Bistrița mașina părăsește carosabilul și rupe parapetul. O mamă alături de cei cinci copii cade șase metri în apa curgătoare a râului. Urmează un botez al durerii și sărbătoarea fericită a Bobotezii se transformă din una a apei, în una a sângelui. Sunt grav răniți cu toții; mama nu mai ajunge la Biserică ci la spital, părintele nu mai ajunge să termine slujba, iar copilul de 14 ani nu mai ajunge acasă. Ce urmează de acum? …nu îi este dat să știe decât celor care trec prin asemenea situații. Totuși Dumnezeu a limitat necazul, trimițând la momentul critic o patrulă care pune o limită nenorocirii, scoțând din gheață sufletele care gemeau în șocul hipotermic. Dumnezeu să aibă milă de această familie, de toată în întregime, și de fiecare în parte.
Această mamă ne aduce aminte de toate mamele care au în grijă copii, și conduc. Câtă veghere se cere și câtă grijă. Grijă pe drumurile acestei vieți, chiar atunci când mergi către Biserică, sau când duci copii la adunare; pe drumurile care duc la locurile sfinte sunt adesea prăpăstii care vor să secere vieți, să lase răni nevindecabile. Și dacă pe drumurile pământești sunt astfel de pericole, cu atât mai mult pe căile sufletești. Fericite sunt familiile care ajung cu bine la destinație, care ajung cu toții în Biserica lui Hristos, care ajung întregi la răsplătirea cerească. Să plecăm la drum cu rugăciune și când ajungem cu bine acasă să ne îmbrățișăm fericiți soții și copii. Vegheați!