„Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică și în Hristos Iisus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.” Efeseni 3:20-21
Intențiile autorului
Această serie de articole pe marginea epistolei Sfântului Pavel către Efeseni vine din atașamentul personal față de această epistolă paulină și în urma unor încurajări frățești.
Lucrul mult împinge uneori lucrătorii să se avânte în munca Evangheliei chiar și atunci când nu se simt pregătiți. Când priceperea e puțină, când ochii se descurajează, când inima tremură.
Dar, de altfel, în Oastea Domnului s-a lucrat cel mai mult așa, încă de la început. Ceea ce a însuflețit ostașul Domnului a fost dragostea de Mântuitorul și devotamentul față de misiunea evanghelică a Lucrării. Poate pentru că Dumnezeu de cele mai multe ori nu alege pe cei pregătiți, ci pregătește pe cei pe care i-a ales. Țăranul Traian Dorz, odată intrat în Oastea Domnului și aprins pentru dragostea Domnului Iisus, a devenit apoi cel mai mare poet creștin român.
Acesta este gândul meu, atunci când văd cât de necesar este ca lucrul Evangheliei, atât de vast, să fie unul de o calitate duhovnicească superioară. Iar eu sunt „slab, fricos și plin de cutremur.” 1 Corinteni 2,3
Nădejdea mea este că, dacă eu nu voi putea găsi înțelesuri noi sau unice ale textului biblic care este citit și studiat de mii de ani pretutindeni în lumea aceasta, totuși școala aceasta a Duhului Sfânt va putea să găsească, ea în mine, și poate și în voi, părți sufletești de transformat, păcate de gonit, răni de vindecat. Și nu vom lucra noi asupra textului biblic, ci va lucra el în noi…
Vom intra deci în această minunată școală a Duhului Sfânt, prin poarta Sfântului Pavel, unde vrem să primim „un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Domnului Iisus Hristos” Efeseni 1,17 în care este Viața veșnică Ioan 17,3
Iubiți frați ostași sau creștini, eu nu voi fi cel mai bun „tâlcuitor”. Meditațiile sau gândurile mele pe marginea textului biblic nu vor fi nici cele mai înalte teologic, nici nu vor surprinde prin precizia academică. Dar ele vin ca o chemare pentru toți cei care vor să crească în cunoștința Domnului Iisus, împreună cu mine. Ies ca o mărturie pentru toți frații care pot și ei să pună umărul în munca Evangheliei. Vino și tu, frate sau soră, să lucrezi pentru Domnul și pentru frați! Cu orice te-ai pricepe (sau nu te-ai pricepe încă), putem veni în fața Tatălui Ceresc.
Dar întâlnirea și conlucrarea cu Tatăl începe doar după întâlnirea transformatoare la piciorul Crucii Domnului Iisus Hristos. Haideți deci să ajungem mai întâi acolo, intrând în această școală a Duhului Sfânt…
Autorul și contextul epistolei
Primul verset al scrisorii ni-l descoperă rapid pe Apostolul Pavel. Autorul este confirmat și de stilul literar al epistolei, de termenii și expresiile prezente de-a lungul epistolei. Dacă veți citi în paralel epistola către Coloseni (imediat următoarea în Noul Testament) veți observa asemănările evidente în formule și teme. Acest caz se datorează faptului că epistolele către Efeseni, Coloseni, Filipeni și Filimon, supranumite și „epistolele captivității”, au fost toate trimise de Apostol în timpul când se afla la închisoare, probabil la Roma, în timpul primei sale detenții (aprox. 61 – 63 d.H.)
Asemănările evidente cu epistola către Coloseni au făcut pe cercetători și teologi să afle dacă nu cumva epistola către Efeseni este o copie, scrisă de altcineva, dar atribuită sfântului Pavel pentru autoritate (faptă numită pseudoepigrafie). Concluziile general acceptate sunt însă că similitudinile dintre epistole sunt de fapt un motiv al autenticității – Sfântul Pavel le-a alcătuit una după alta, în același moment, motiv pentru care acestea se cer cel mai adesea studiate împreună.
În ajutorul nostru poate veni, de asemenea, cu o sinteză a contextului alcătuirii epistolei, un fragment din Introducerea la Epistola către Coloseni din Biblia Sinodală:
„Oricum, e sigur că în timp ce se află în prima sa captivitate romană (61-63), Pavel primește vizita lui Epafras, ucenic al său care, după toate probabilitățile, îi continuase opera misionară în Colose, puternic sprijinit și de Filimon, a cărui casă de om înstărit fusese pusă la dispoziția tinerei comunități creștine. Ucenicul îl pune la curent cu faptul că Bisericile din Colose, Laodiceea și Ierapole sunt tulburate de unele erezii iudeo-gnostice care căutau să semene confuzie printre proaspeții convertiți, acreditând ideea că între Dumnezeu și lume există o întreagă ierarhie de ființe intermediare (eoni) și că Iisus Hristos nu este altceva decât una din ele. Or, dacă lucrurile ar sta așa, ar însemna că toată învățătura despre unitatea lumii în Iisus Hristos și despre mântuirea ei prin El – și numai prin El – se răstoarnă. E foarte probabil că Epafras îi cere Apostolului să intervină în scris, Tihic urmând să fie purtătorul mesajului. Aceasta este împrejurarea în care se naște Epistola către Coloseni, una din cele patru ale captivității Sfântului Pavel, soră bună cu cea cunoscută ca adresată Efesenilor (…). Deși foarte asemănătoare între ele ca structură, conținut și stil, fiecare își păstrează o notă dominantă proprie: în timp ce Epistola către Efeseni pune accent pe Biserică în ipostaza ei de Trup al lui Hristos, Epistola către Coloseni se concentrează asupra lui Iisus Hristos ca persoană și asupra rolului Său cosmic.”
Acesta este modul cum, în carcera Romei, Sfântul Apostol trimite prin Tihic și Epafrodit, aceste epistole pline de har și putere duhovniceacă. În spatele zăbrelelor, credinciosul Pavel spunea cu încredere: „Tot așa și voi, bucurați-vă, și bucurați-vă împreună cu mine” Filipeni 2,18. Aceasta este puterea omului transformat pe drumul Damascului. Acesta este harul de a fi apucat de Iisus Hristos! Filipeni 4,12 Avem noi bucuria aceasta?
Destinatarii epistolei
Pentru cine a fost scrisă epistola? – este întrebarea care nu a găsit încă o soluție definitivă și general acceptată între cei care au cercetat în profunzime subiectul. Problema aceasta este cauzată de faptul că cele mai vechi manuscrise păstrate nu conțin „în Efes” din versetul 1: ”către sfinții care sunt în Efes” Efeseni 1,1
Începând cu Origen, sf. Ieronim, sf. Vasile cel Mare sau Marcion, fiecare a căutat un răspuns la întrebarea aceasta. Teoriile principale sunt următoarele:
- Epistola către Efeseni a fost destinată Bisericii din Efes;
- Epistola către Efeseni a fost adresată tuturor Bisericilor creștine din Asia Minor ca o scrisoare circulară, astfel că fiecare comunitate creștină trebuia să trimită mai departe epistola după citirea ei
- A fost adresată de fapt Bisericii din Laodiceea.
Pentru fiecare din aceste trei teze există numeroase argumente extinse și susținători importanți. Nu este obiectivul acestui articol de a intra în adâncimile acestor aspecte, astfel că cititorul interesat este invitat să caute informații și studii suplimentare.
Sfântul Vasile cel Mare, chiar dacă avea acces la un manuscris care nu preciza destinatarul, prin consensul universal din perioada respectivă o atribuie Bisericii din Efes, dar reamintesc că diferiți scriitori bisericești sau sfinți părinți sunt adepți ai celorlalte teorii.
Poziția pe care o vom urma aici este cea a Sf. Vasile, în acord cu tradiția creștină comună din acea vreme sau de astăzi.
Orașul Efes
Așezat la vărsarea Aluviului Caystros în Marea Egee, Efesul era unul dintre cele mai populate și mai înfloritoare orașe ale Antichității, fapt pentru care Roma imperială i-a conferit și rangul de capitală a provinciei proconsulare Asia. Prosperitatea economică se conjuga cu cea culturală, așa încât nu e de mirare că în Efes s-au afirmat filosofi precum Zenon, Heraclit, Democrit, Parmenide și Pitagora, poeți ca Anacreon și Hipponax, pictori ca Appeles și Parrhasius. Cât despre viața religioasă, ea se desfășura într-o mare varietate de forme, de la cultul vechilor zeități oficiale până la acela al divinităților mai noi – și mai atrăgătoare – ale misterelor orientale, dar și printr-o intensă practică a magiei, în jurul căreia se crease o întreagă literatură inițiatică. Centrul însă îl ocupa celebrul templu al zeiței Artemis (Diana), socotit drept una dintre cele șapte minuni ale lumii (incendiat de nu mai puțin „celebrul” Herostrates, în 356 î.d.Hr, și refăcut de meșterul Dinocrates).
Pavel face din Efes una dintre principalele ținte ale apostolatului său. În anul 53, spre sfârșitul celei de-a doua călătorii misionare, el se oprește aici temporar, mai curând tatonând terenul în vederea unei reîntoarceri într-un viitor apropiat. În cea de-a treia călătorie misionară, după ce propovăduiește în numeroase localități de pe țărmul european al Mediteranei, Apostolul se așază în capitala provinciei Asia și, la capătul a aproape trei ani de muncă (53-56), lasă aci una dintre cele mai puternice comunități creștine, pe care o va iubi cu toată ființa sa și căreia i-i va rândui și pe unul dintre primii episcopi ai Bisericii, anume pe ucenicul său Timotei.
Conținutul Epistolei
Scrisoarea Sf. Pavel poate fi împărțită în două părți principale:
- Primele trei capitole surprind salutul Apostolului și rugăciunea sa pentru comunitate, urmând apoi învățări bogate despre mântuirea din moartea păcatului și împăcarea făcută de sângele lui Hristos dintre om și Dumnezeu, dar și dintre evrei și neamuri, în Iisus Hristos, prin comunitatea Bisericii.
- Următoarele 3 capitole arată felul cum lucrarea Domnului Iisus Hristos este vizibilă în comunitate și în persoana umană, care trebuie să devină un om nou, printr-o viață morală deosebită. Sfântul Pavel arată cum Hristos, prin transformarea omului, înnoiește societatea, familia și relațiile dintre toți oamenii.
Vedem o epistolă mai impersonală, singurul nume amintit fiind al lui Tihic, fără salutări călduroase deosebite. Explicația poate fi că trecuseră aproximativ 7 ani de când nu mai fusese în comunitatea din Efes, și este probabil că o parte semnificativă dintre creștini nu îl văzuseră la față, ci doar au aflat din povestiri despre el. („Dacă cel puțin ați auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată față de voi.” Efeseni 3,2
Un studiu lingvistic mai atent ar putea observa de asemenea caracterul oral al epistolei – foarte probabil Sfântul Pavel a dictat conținutul epistolei, motiv pentru care se pot observa fraze neobișnuit de lungi. Fericitul Ieronim afirmă despre Sfântul Pavel că, deși este un bun orator și scriitor, este „lipsit de strălucirea discursului retoric”.*
Aceste note introductive, mai sărace în înțelesuri duhovnicești, au trebuit amintite pentru a contextualiza studiul și citirea epistolei. Ele sunt doar un rezumat din mulțimea de informații care ar putea fi amintite, căci „scrisul de cărți este fără sfârșit” Eclesiastul 12,12.
Sinteza Epistolei
În scrisoarea sa, Sfântul Pavel aduce aminte creștinilor din Efes Lucrarea lui Dumnezeu de mântuire prin Iisus Hristos, după un plan veșnic bine pregătit dinainte de întemeierea lumii. Împlinirea acestui plan începe cu Jertfa Golgotei, din care își ia viața un nou popor – Biserica, care este adunarea celor salvați din moartea păcatului, împăcați cu Tatăl și strânși împreună prin Sângele Crucii. Conducătorul acestui nou popor este Domnul Iisus Hristos, care trebuie să locuiască în inimile celor credincioși prin credință, și care deschide ochii oamenilor ca să înțeleagă dragostea nespus de mare a lui Dumnezeu. Puterea aceasta a iubirii Lui dezbracă pe om de pofte și îl îmbracă, prin nașterea din nou, într-un om duhovnicesc, care este așezat în Biserică de Capul ei, pentru a sluji la zidirea adunării și a sufletelor. În acest mod, vorbirea, comportamentul și viața creștinului urmează pilda văzută în Domnul Iisus Hristos, care devine un exemplu pentru soți, copii, părinți, sclavi sau stăpâni, și care va reveni pentru a răsplăti fiecăruia după faptele sale. Creștinul este chemat să facă parte din acest plan slăvit de mântuire și să se lupte împotriva „stăpânitorilor întunericului acestui veac” Efeseni 6,12 pentru ca Evanghelia să poată fi vestită cu mult curaj, în așteptarea revenirii Domnului Iisus Hristos.
Poată că cei mai folosiți și feriți de greșeli suntem atunci când, cu mintea noastră înțelegem că Scriptura nu ne-a fost adresată la modul direct: Sfântul Pavel a scris unei comunități de creștini din secolul I, în cultura și contextul vremii, folosind expresii comune și cu referințe actuale pentru timpurile respective – ele nu au vizat creștinul contemporan.
Dar Duhul Sfânt, da! El a pregătit, prin cuvântul scris atunci, felul de a grăi oamenilor până astăzi. El grăiește prin același Cuvânt în mod personal fiecărui om care se apropie cu sinceritate și smerenie, indiferent de vremurile schimbătoare în care trăiește el. Pentru că acesta este un Cuvânt Etern.
Cuvântul, deși înțelegem cu mintea că a fost scris pentru aceia, simțim cu inima că El este pentru noi, ba chiar am impresia că doar pentru mine a fost scris. El îmi devine, prin lucrarea Duhului Sfânt, adresat doar mie și inimii mele, El mă caută pe mine, mă cercetează pe mine, mă schimbă pe mine…
Acestea îmi doresc să fie două coordonate care să ne însoțească și să ne ferească de greșeli. Dar mai presus de ele, cerem călăuzirea preasfântului Duh, pentru ca El să sufle și să dea putere tuturor învățăturilor și înțelesurilor pe care dorim să le extragem din bogata mină a Bibliei.
Acest Cuvânt binecuvântat devine astfel mijlocul prin care Duhul Sfânt poate să mă aducă la deplina cunoaștere a lui Iisus Hristos, nu doar Mântuitorul lumii, sau un Mântuitor al secolului I, ci mai ales Mântuitorul meu. Nu doar aceia trebuiau să fie născuți din nou, ci și eu. Nu doar în ei să se vadă roadele Duhului, ci și în mine. Nu doar pentru aceia se ruga Apostolul să-l primească pe Domnul în inimă, ci și pentru mine. Nu doar ei să-L cunoască, ci și eu.
Cititorule și frate, L-ai transformat pe Mântuitorul lumii în Mântuitorul tău?
Darius Todirașcu
*HEINE, Ronald E., The Commentaries of Origen and Jerome on St. Paul’s Epistle to the Ephesians, Oxford, Oxford University Press, 2002, p. 143.
