Considerații generale
Evanghelistul Marcu a fost iudeu, din seminția lui Levi, născut și crescut la Ierusalim. Avea două nume: un nume iudaic, Ioan și unul latin, Marcus. Provenea dintr-o familie înstărită și onorabilă, iar părinții lui se chemau Aristobul și Maria; despre tatăl lui, nu se cunosc detalii, însă mama sa Maria, a fost un personaj important din viețile Sfinților Apostoli, pentru că ea și-a pus casa ei mare la dispoziția lui Dumnezeu. Se crede că în casa ei era odaia de sus, acolo se adunau ucenicii ca să se roage, acolo mâncau Paștile, acolo s-au ascuns de frica iudeilor, acolo s-a întors apostolul Petru după ce a fost eliberat din închisoare, noaptea, de către un înger și acolo a avut loc Pogorârea Duhului Sfânt, la Rusalii. Din aceste motive, casa Mariei, mama lui Ioan Marcu, a fost considerată prima Biserică din Ierusalim [1]. De asemenea, familia lui Ioan Marcu era un punct de reper în Biserica Primară pentru că, vărul lui Marcu era apostolul Barnaba, consacrat tovarăș de slujbă al apostolului Pavel. Se mai spune despre Marcu, că s-ar fi născut în anul 12 î.H. și că a murit în anul 68 d.H., fiind unul dintre cei 70 de ucenici ai Mântuitorului; același autor afirmă că este cel mai iubit sfânt din Biserica Ortodoxă Coptă [2].
Evanghelia după Marcu este prima Evanghelie scrisă, Evanghelistul scriind-o la Roma între anii 64 – 70 d.H.; este cea mai scurtă Evanghelie, având doar 16 capitole și a fost scrisă după amintirile apostolului Petru. De fapt, Marcu tratează evenimentele rapid și direct, trădând caracterul tranșant al apostolului Petru. Folosind deseori cuvântul îndată, Evanghelia începe brusc și dramatic, cu un ritm alert, relatând evenimentele într-o succesiune rapidă [3]. Evanghelia lui Marcu nu este interesată de faptele istorice și profețiile Vechiului Testament, așa cum este Evanghelia lui Matei, nici de genealogie sau de așezarea evenimentelor în ordine, așa cum este Evanghelia lui Luca. Preocuparea centrală a lui Marcu au fost patimile lui Hristos, ispășirea lui Hristos [4].
Se înțelege deci că, Ioan Marcu, deși a avut acasă o situație economică foarte bună a fost crescut într-o atmosferă creștinească adevărată, într-o ambianță sănătoasă, cu o mamă extraordinară, dedicată lui Dumnezeu, care i-a povestit de mic, despre Domnul Isus; Marcu a crescut pe brațe de rugăciune, din pruncie cunoscând Sfintele Scripturi, ca și Timotei (2Tim. 3:15). În copilările, era obișnuit să-L vadă deseori pe Domnul Isus în casa lui. Cu alte cuvinte, Marcu a fost genul de tânăr născut în adunare, cu principii puternic creștinești și cu rude importante, implicate în Lucrarea lui Dumnezeu.
În continuare, vom parcurge viața Evanghelistului Ioan Marcu, după lucrurile scrise despre el în Sfânta Scriptură. Așadar, evenimentele cunoscute din viața lui le vom împărți în câteva tablouri, pe cât se poate, cronologic.
Primul tablou – Înflăcărarea lui Marcu (Marc. 14:50-52)
Domnul Isus Hristos era în Ghetsimani și, după ce Iuda Iscarioteanul i-a dat sărutul vânzării (Marc. 14:45-50), soldații au pus mâna pe El, iar lucrurile s-au precipitat foarte tare: apostolul Petru a scos sabia și a tăiat urechea lui Malhu, care era robul marelui preot, iar ucenicii s-au speriat și au fugit. Dar, împreună cu ucenicii, a mai fugit și un alt tânăr, în pielea goală, lăsându-și învelitoarea de in în mâna unui soldat de acolo (Marc.14:52). Deși Scriptura nu redă numele acelui tânăr, autorul acestui articol e de părere c-a fost vorba chiar de Ioan Marcu, din cel puțin două motive: pe de o parte, dintre toți cei patru Evangheliști, doar Evanghelistul Marcu relatează această întâmplare unică petrecută-n Ghetsimani, iar, pe de altă parte, era obiceiul ca sfinții apostoli să nu-și consemneze numele atunci când trebuia să vorbească despre ei. De pildă, în acest pasaj din Ghetsimani, Marcu nu dă numele apostolului Petru, când acesta a scos sabia, deși știm că despre el a fost vorba; probabil, când își scria Evanghelia, dacă apostolul Petru n-a vrut ca să-i noteze numele, atunci Marcu nu l-a mai trecut nici pe al lui! La fel a procedat și apostolul Matei, care a scris despre sine: Omul acela s-a sculat și a mers după El (Mat.9:9); sau apostolul Ioan: ucenicul pe care-L iubea Isus, acela care la Cină se rezemase pe pieptul lui Isus (Ioan 21:20).
Ținând seama de aceste considerente, totuși, nu putem fi prea aspri cu Marcu, pentru că a dat și el bir cu fugiții, deoarece, dacă ucenicii care erau mai maturi au fugit, ce să mai zicem de acest tânăr care, poate, avea sub 20 de ani. Dimpotrivă, este de apreciat pentru ca mergea după Isus, zice Biblia (Marc.14:51). Oare de ce? Pentru că era atras de El! E de apreciat curajul și îndrăzneala lui, pentru că, pe când alți tineri stăteau acasă total dezinteresați că Fiul lui Dumnezeu se ruga în Ghetsimani, Marcu a lăsat confortul din casa lui și s-a riscat să se ducă acolo, stând prin tufișuri, ca să vadă pe Hristos și să audă cuvintele Lui. De-atâtea ori L-a văzut pe Domnul bucuros la masă în casa lui, dar a vrut să-l vadă și când luase asupra Lui păcatele omenirii. Da, pare rușinos că a fugit noaptea în pielea goală, dar mai tare îmi e rușine de noi, care fugim ziua îmbrăcați bine, în condiții bune. Adică, atâția sunt azi de părere să nu ne băgăm pentru nimeni, să nu sărim pentru nimeni, să nu riscăm nimic pentru nimeni. Când cineva suferă în Ghetsimani-ul acestei lumi, nu mai avem îndrăzneala lui Marcu să devenim solidari cu acea persoană. Vai, să nu fii tu primul care să ajute, să nu te filmeze pe tine primul ci, lasă pe alții să se bage…– asta e gândirea lumească de azi, să fugim de problemele altuia, de responsabilitate, să nu riscăm nimic pentru alții. Acuila și Priscila si-au pus capul în joc (Rom.16:3,4), nu pentru ei, ci pentru apostolul Pavel. Așa cum Marcu și-a riscat libertatea, Acuila și Priscila și-au riscat viața pentru altcineva. Poate Marcu a învățat chiar de la mama lui să riște; ea a riscat atât de mult, ascunzând ucenicii în casa ei de Iudei sau Romani. Părinții noștri duhovnicești, de asemenea, și-au riscat și ei sănătatea, libertatea și capul pentru Domnul și pentru frați. Deci, din acest punct de vedere, dacă situația o cere sau dacă Domnul ne-ar cere, oare am fi capabili și noi să riscăm ceva pentru un frate sau o soră?…
Al doilea tablou – Eschivarea lui Marcu (Fapte 13:13, 15:36-40)
Ioan Marcu începuse bine viața de credință, curajul și îndrăzneala lui, putând fi folosite și pentru alte slujbe și destinații duhovnicești. Însă, viața lui nu a fost, neapărat, într-o permanentă ascendență, ci a avut suișuri și coborâșuri, lumini și umbre, exact cum este și viața noastră; și mă bucur că nu avem modele perfecte de privit, ci oameni ai lui Dumnezeu cu defecte, de la care să învățăm…
După întâmplarea din Ghetsimani, pe Marcu îl regăsim împreună cu vărul său Barnaba și apostolul Pavel. Trecuse ceva vreme și se pare că a dorit să slujească în continuare lui Dumnezeu alături de mari apostoli. Aveau de slujitor pe Ioan (Fapte 13:5). Cum ajunsese Marcu slujitorul acestor apostoli? Barbana și Pavel au fost trimiși de frații din Antiohia, la frații de la Ierusalim ca să ducă niște ajutoare. După ce s-au întors de la Ierusalim, apostolii l-au luat cu ei și pe Ioan Marcu; evident, nu l-au luat împotriva voinței lui, ci pentru că era dornic să le slujească în prima echipă misionară. În afară de acest aspect, aveau și motive să-l ia pe Marcu cu ei: era un tânăr curat, născut în Lucrare, vorbea grecește, martor ocular al Mântuitorului și, nu în ultimul rând, vărul lui Barnaba. În acest moment, trebuie să fac următoarea precizare: apostolul Pavel îl vedea pe Marcu mai mult ca un slujitor, iar Barnaba îl vedea mai mult ca văr. Cu toate acestea, când au ajuns în Pamfilia, Marcu ia o decizie ciudată, bruscă și surprinzătoare: s-a hotărât să se întoarcă acasă la Ierusalim, lăsându-i singuri pe apostolii Barnaba și Pavel! (Fapte 13:13) Nu știm de ce, ci putem doar presupune, comparându-l cu un tânăr crescut în adunarea noastră: poate nu i-a plăcut călătoria, poate nu i-a plăcut compania, poate se aștepta la altceva sau poate, pur și simplu, nu se simțea pregătit pentru o astfel de viață…tot timpul pe drumuri. Și totuși, cred că s-a mai întâmplat ceva, ce l-a făcut să renunțe. Înainte ca apostolii să pornească în călătoria misionară, Duhul Sfânt zisese: Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat (Fapte 13:2); deci, inițiatorul misiunii, era apostolul Barnaba. Dar, după episodul cu Elima vrăjitorul, când apostolul Pavel îl pusese la punct, fără probleme, pe acest vrăjitor, dregătorul din cetatea aceea cipriotă, Sergius Paulus, a crezut și a rămas uimit de învățătura Domnului (Fapte 13:12). Ei bine, imediat, cum s-a sfârșit acest episod, apostolul Pavel a preluat conducerea echipei misionare (oarecum, era normal): Pavel și tovarășii lui de slujbă au pornit cu corabia din Pafos și s-au dus la Perga, în Pamfilia – deodată, nu mai apare numele lui Barnaba mult timp (Fapte 13:13)! S-ar putea ca acest lucru să nu-i fi plăcut la Marcu; adică, dacă vărul, nu mai e la putere, eu îmi fac bagajul și plec. Desigur, apostolului Pavel nu i-a plăcut deloc această decizie a lui Marcu și a rămas dezamăgit…
Departe de mine să-l dezvinovățesc pe Marcu, dar, din nou, n-aș vrea să fim prea aspri cu el. De ce? Pentru că, fraților, era și el un tânăr cu fumuri, la fel ca unul din adunarea noastră. Din cauza imaturității, nu și-a înțeles atunci chemarea, ci era un fel de: vreau să slujesc când vreau eu, cât vreau eu, unde vreau și cu cine vreau; dacă ceva nu-mi place sau ceva nu-mi convine, plec. Însă, aș vrea să învățăm ceva mai mult de aici. Sunt atâția frați care vor să slujească, să lucreze în adunare, dar nu li se pare suficient să lucreze singuri, ci vor să se alăture unui grup misionar sau să se alăture unor frați de calibru implicați într-o lucrare de amploare. Nimic rău până aici. Dar, atunci când văd ei că acești frați dedicați, iau foarte în serios slujba lor, cheltuie mai mult, pierd mai mult timp sau suferă ceva pentru această slujbă…vor să abandoneze tot și să fugă acasă. De fapt, frații aceia nu au vrut implicarea lor în misiune, ci doar să-și facă poze cu grupul misionar, ca să vadă alții ce lucruri grozave fac ei!…Evident, dezamăgesc pe mulți.
În timp ce Ioan Marcu se retrăsese o perioadă acasă, în anonimat cumva, Lucrarea lui Dumnezeu a mers mai departe și fără el (câteodată, avem impresia că n-o să mai meargă nimic, fără noi, dar nu e adevărat, că are Domnul cu cine să ne înlocuiască). Ce s-a întâmplat? Frații din Ierusalim au hotărât o nouă echipă misionară care să ducă o epistolă la frații din Antiohia; această echipă era formată din: Pavel, Barnaba, Iuda și Sila (Fapte 15:22). După ce această epistolă a fost citită în Antiohia și problemele se rezolvaseră, parcă, într-un moment de ușoară relaxare, apostolul Pavel îi propune lui Barnaba să mai viziteze cetățile vecine, ca să vadă ce mai fac frații de pe-acolo. Barnaba a fost de acord, numai că voia să ia cu ei și pe vărul lui, Ioan Marcu (Fapte 15:37). Ei bine, apostolul Pavel nu a fost de acord, probabil gândindu-se că, dacă Marcu i-a părăsit în Pamfilia, s-ar putea să o facă din nou. În consecință, apăruse o dispută între ei, pe care apostolul Luca a catalogat-o, prudent, neînțelegere destul de mare (Fapte 15:39). Această neînțelegere, i-a făcut pe cei doi mari apostoli să se despartă. De fapt, cred că apostolul Pavel voia să-i dea o lecție lui Marcu: să rămână acasă, să se mai pregătească și să se mai maturizeze, ca să înțeleagă că, aceste călătorii ale lor nu erau de glumă, nu erau călătorii de vacanță, ci slujbe foarte importante ce aveau să implice posibile înfometări, bătăi, închisoare sau chiar moarte. Dar se pare că, Barnaba nu a vrut deloc să-l lase pe Marcu acasă. Atunci, s-au despărțit: Barnaba l-a luat pe Marcu și s-au dus în Cipru, iar Pavel l-a luat pe Sila și s-au dus în Siria (Fapte 15:39-41). Vedeți, din cauza unui tânăr imatur, s-au despărțit doi titani ai Lucrării lui Dumnezeu. Apoi, a urmat o tăcere îndelungată nu numai între Pavel și Marcu, ci chiar între Pavel și Barnaba. Păcat.
Va trebui să învățăm ceva foarte important și de aici: când dezamăgești serios frații, să știi că relațiile se reprind foarte greu! Sigur, se poate întâmpla ca oricine să dezamăgească, fie tânăr sau mai puțin tânăr. Se poate să ai, uneori, un cuvânt nepotrivit sau o atitudine nepotrivită față de frați; sau se poate chiar să nu fii pregătit pentru o lucrare mare. Apostolul Pavel recomandă să stai acasă, să te reculegi, să te mai rogi, să înveți și să te maturizezi, ca să fii, mai degrabă, folositor pentru slujbă, nu mai tare să încurci. Din păcate, mulți nu sunt de acord cu recomandarea acesta, ci percep această retragere, ca pe o pedeapsă sau ca ceva exagerat, inutil. În realitate, nu e deloc potrivit ca, după ce ai tot dezamăgit frații, să revii în conducerea grupului misionar și să te comporți ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Nu uitați: apostolul Pavel nu i-a permis lui Marcu să greșească din nou!…
Al treilea tablou – Maturizarea lui Marcu
Aventura acesta cu Ioan Marcu e departe de a se termina, întrucât valoarea sa duhovnicească, trebuia descoperită și fructificată de apostolul Pavel. Au trecut anii de la conflictul acela și Biblia nu-l mai menționează pe Marcu decât atunci când apostolul Pavel îi trimite lui Filimon urarea de sănătate de la Epafras, apoi adaugă: tot așa și Marcu (Filim. 24). Deodată, Marcu apare într-o altă echipă misionară alături de Epafras, Aristarh, Dima și Luca, interesant, tot sub conducerea apostolului Pavel! Tot în echipa lui a ajuns, până la urmă! Se pare că Marcu își învățase lecția! Iar relația lui cu apostolul Pavel avea să fie din ce în ce mai frumoasă, după cum urmează: Aristarh, tovarășul meu de temniță, vă trimite sănătate; tot așa și Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care ați primit porunci…dacă vine la voi, să-l primiți bine) (Col. 4:10). Extraordinar! Problemele dintre ei se rezolvaseră demult și apostolului Pavel îi păsa ca Marcu să fie bine primit în biserica din Colose; îi păsa ca nu cumva cineva să se uite urât la el sau să-l disprețuiască. Însă, apostolul Pavel a mai avut nevoie o dată de Marcu, ultima dată: atunci când era închis la Roma, bătrân și bolnav. Acolo în temniță, numai Luca era cu el și trimisese poruncă lui Timotei, care era în Efes, să îi aducă, înainte de iarnă, mantaua lui (poate îi era frig) și cărțile, mai ales, cele de piele, lăsate în Troa, la Carp. Dar, ce frumos că apostolul Pavel, înainte de manta și cărți, îl roagă pe Timotei să-l aducă pe Marcu: Ia pe Marcu și adu-l cu tine, căci îmi este folositor pentru slujbă (2Tim. 4:11). Marele apostol în ultimele sale zile de viață, a dorit să aibă lângă el doar trei ucenici: Luca, Timotei și Marcu. În locul lui Marcu putea alege oricare alt ucenic, dar pe Marcu l-a vrut! În contextul acela, Marcu nu mai era copilul acela care a fugit în pielea goală în Ghetsimani și nici tânărul acela nestatornic din Pamfilia, ci era un om matur pregătit pentru orice slujbă. Se schimbase mult, nu mai era un fugar și trecuse peste acea atitudine tăioasă pe care i-o arătase, cândva, apostolul Pavel în Antiohia; poate pentru că l-a luat Barnaba și l-a mai pregătit, poate pentru că îl luase apostolul Petru și l-a mai șlefuit, poate a mai învățat câte ceva și de la Timotei… dar era folositor pentru slujbă, iar apostolul Pavel l-a vrut aproape de el. Marcu trecuse prin multe confuzii, complexe, dezamăgiri, dar să știți că, pentru un tânăr născut în adunare, e mult mai greu să-și înțeleagă chemarea, decât pentru unul venit din lume. Însă, știți ce mi-a plăcut cel mai mult la Marcu? Că, deși a trecut prin multe, n-a renunțat la slujba lui, pentru că n-a putut uita Chipul Aceluia din Ghetsimani, care plângea cu lacrimi de sânge (Luca 22:44)! Poate Luca chiar de la Marcu aflase acest amănunt…
Interesant că, apostolul Pavel îl dorea pe Marcu în aceeași perioadă când acesta era cu apostolul Petru la Roma (anii 66-67 d.H). Deci, Marcu nu era pierdut în lume, ci slujea apostolului Petru; acesta a făcut o afirmație plină de afecțiune față de el: Biserica din Babilon, vă trimite sănătate. Tot așa și Marcu, fiul meu (1Petru 5:13). Parcă apostolul Pavel devenise gelos, părcă-i spuse lui Marcu: destul ai stat cu Chifa, hai și la mine, să fii și fiul meu…
Dragi tineri, nu e nimic mai frumos decât să fiți doriți de frați, iubiți de frați, prețuiți de frați. Frații să-și amintească numele vostru, știind că sunteți folositori pentru slujbă, știind că e greu fără voi. Știți ce m-a durut cel mai mult? Că, nu știu dacă Timotei a mai ajuns cu Marcu la apostolul Pavel, la Roma; poate pentru că venise iarna, porturile pe mare s-au închis. De aceea, fiți folositori fraților câtă vreme au nevoie de voi, câtă vreme sunt lângă voi, câtă vreme nu sunt plecați la Domnul…
Finalul vieții Evanghelistului Marcu
Se pare că apostolul Petru îl pusese pe Ioan Marcu episcop în Alexandria, Egipt. Acolo, cetățenii Alexandriei nu l-au plăcut pe Marcu și l-au legat cu funii de gât, târându-l peste pietrele tăioase de pe străzile Alexandriei. Grav rănit, Marcu a fost aruncat în închisoare, unde a mai petrecut o noapte în dureri cumplite. Dimineață, oamenii aceia l-au legat din nou, dar Marcu n-a mai rezistat și și-a dat duhul [5]. A murit în anul 68 d.H., la aproximativ un an după ce muriseră cei doi mari apostoli (apostolul Pavel și apostolul Petru), cărora le-a slujit până la capăt!…
Bibliografie
[1] Iulian Predescu, Viețile Sfinților, Sfântul Marcu, Apostol și Evanghelist, crestinortodox.ro, 24 aprilie 2019;
[2] Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu, Școala de Toamnă, unitischimbam.ro, 25 august 2025;
[3] Biserica lui Isus Hristos, a Sfinților din Zilele din Urmă, Introducere la Evanghelia după Marcu, churchofjesuschrist.org;
[4] Trinitas TV, Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu, 25 aprilie 2019, ora 08:00;
[5] Viețile Sfinților, Viața Sfântului Apostol și Evanghelist Marcu, doxologia.ro.
Nicu Trandafir
