Considerații generale
Cu ajutorul lui Dumnezeu, dorim să cunoaștem câteva lucruri despre autorul celei de-a patra Evanghelie așezată în Sfânta Scriptură: Sfântul Evanghelist și Apostol Ioan. Acest nume evreiesc Ioan, înseamnă în limba română, Dumnezeu a fost binevoitor; un nume așa de simplu, compus din patru litere, dar atât de înalt. Domnul a fost binevoitor nu…
În afară de cei doisprezece apostoli aleși de Domnul Isus Hristos, au mai existat și alți apostoli precum Iacov și Iuda, frații Domnului, apostolul Anania, apostolii Pavel, Barnaba și Sila și, nu în ultimul rând, apostolul Luca.
Evanghelistul Marcu a fost Iudeu, din seminția lui Levi, născut și crescut la Ierusalim. Avea două nume: un nume iudaic, Ioan și unul latin, Marcus. Provenea dintr-o familie înstărită și onorabilă, iar părinții lui se chemau Aristobul și Maria; despre tatăl lui, nu se cunosc detalii, însă mama sa Maria, a fost un personaj important…
Este destul de dureros că, oamenii cu tendințe progresiste din zilele noastre, pun serios la îndoială existența Fiului lui Dumnezeu, Isus Hristos.