Rugul care nu se stinge (Exod 3:2)
Cu mult înainte de ziua când Moise a văzut pe muntele lui Dumnezeu minunea rugului care ardea fără să se mistuie în chip văzut și totuși nevăzut, minunea acestui rug exista. Era lucrarea minunată a Harului lui Dumnezeu în lumea aceasta. Și rugul care ardea fără să se mistuie închipuia și închipuiește această lucrare.
Din veșnicia acoperită pentru noi a Trecutului, până în Veșnicia plină de lumină a Viitorului, în toate vremurile, toți oamenii au putut vedea, în mijlocul lor, minunea prezenței lui Dumnezeu în acest rug aprins.
Aprins din iubirea lui Dumnezeu dinainte de veșnicii, el continuă să ardă și azi și până în vecii vecilor prin Jertfa acestei mari lubiri. Ce minunată este lumina lui Dumnezeu care îți dă vederea cea nouă a credinței. Prin ea poți vedea și poți cunoaște lucruri care înainte erau ascunse de înțelegerea ta și pe care nici nu le puteai bănui măcar.
Începând cu jertfa Singurului Său Fiu, jertfit pe Golgota mai înaintea lui Abel chiar (pentru că în clipa când Tatăl L-a făgăduit ca jertfă – El fusese ca și jertfit). Jertfele care au ars pe uriașul altar al Dragostei, au fost nenumărate. Cei mai curați dintre aleșii lui Dumnezeu au fost sacrificați pentru a menține puternică și mare flacăra sfântă a acestui rug uriaș. Mistuirea sufletului lor în slăvita slujbă a Evangheliei ca și mistuirea trupului lor pe lespezile morții – au fost deopotrivă de mari. Prin ei a ars și a continuat să ardă mereu în lume Duhul puternicului Dumnezeu și focul sfânt al marii Lui iubiri.
E adevărat că fiecare rând de oameni a văzut alte nume, alte fețe, alte trupuri… Dar focul a rămas același, pentru că Puterea din care s-a aprins e Aceeași și aceeași este și iubirea prin care arde. Doar că mereu e mai puternic, după cum se face din ce în ce mai mare numărul jertfelor care se adaugă la temelia lui.
Câți oameni neputincioși n-au încercat să stingă acest rug aprins al Lucrării Dragostei lui Dumnezeu de pe Dealul Golgotei!… Începând de la Cain, vrăjmașul neprihănirii și până la marii necredincioși din toate vremurile care au căutat să se ridice mai presus de Dumnezeu, câți n-au încercat să-l înăbușe! Pe acest loc sfânt, pe care trebuie să umbli descălțat de orice prejudecăți și ticăloșie sufletească, atâția au călcat încălțați cu răutate și cu ură. Și rezultatul a fost că toți aceștia, ca niște musculițe care se aruncă în flacăra lumânării, au căzut cu aripile arse. Cain murea izgonit, Iuda spânzurat, Irod mâncat de viermi, Nero smintit, Iulian Apostatul înfrânt, Voltaire deznădăjduit..
Iar rugul lui Dumnezeu arde mereu și nu se mai mistuie. El este fără moarte, fără înfrângere, fără sfârșit…
O, tu, creștine, de orice limbă, de orice neam, de orice rasă ești, acum tu ești untdelemnul, tu ești materialul și unealta prin care Dumnezeu ține aprins în lume focul acestui Rug în care se arată veșnica Lui prezență…
Fii vrednic de marii tăi înaintași care, în vremea lor, au făcut să strălucească cu atâta putere vâlvătaia acestui Rug uriaș. Norul cel mare de martori din ceruri privesc la tine să vadă cum întreții tu acum focul acesta sfânt pe altarul lui Dumnezeu… Și cum faci tu astăzi să fie de puternică flacăra rugului acestuia al jertfei, pe care ei au ars, necruțând nimic, pentru a-l face cât mai mare și mai aprins!
Rugul acesta are nevoie de jertfă, Dragostea de durere, Evanghelia de luptă!
Jertfește-te deplin, fără rezervă, trupește și sufletește… pentru Dumnezeul care Iubește și pentru oamenii care trebuiesc iubiți. Pilda ta va avea urmași și, astfel, vei putea trece mai departe viitorului, cu câștig, moștenirea pe care ai primit-o. Și, în veșnicie, mii de mii vor binecuvânta roadele stropilor tăi de sânge, de sudoare și de lacrimi de azi.
Da, Amin.*
…În mijlocul acestui rug este „Îngerul Domnului”, este puterea arzătoare a Veșnicului Dumnezeu, care nu se sfârșește, nici nu se mistuie niciodată…
Din această putere Dumnezeiască este viața și înflăcărarea acestei minunate Lucrări a Oastei, care uneori pare că se stinge, dar îndată după aceea, nu știi de unde reizbucnește iarăși mai puternică, nici nu știi unde, nici nu știi cum. Pe care mulți au căutat s-o stingă fără s-o poată… Și pe care nimeni n-o poate înțelege și cunoaște decât dacă este în mijlocul ei.
Din această tainică și nebiruită putere a reizbucnit și minunata înflăcărare a frumosului an 1947. Ca și cum jertfa cea nouă aruncată pe acest rug, l-ar fi aprins dintr-odată mai uriaș.**
Traian Dorz
*Isus Biruitorul nr.11-12 din 1 Aprilie 1947
**Istoria unei Jertfe vol 2 cap.20 Rugul care nu se mistuie.
