Viața Bisericii lui Hristos a însemnat de la începutul ei luptă. Domnul Însuși i-a avertizat pe ucenici, fără menajamente: „Să nu credeți că am venit să aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia” (Matei 10,34). O luptă crâncenă avea să se dea, încă de la început, Bisericii lui Hristos de către vrăjmașul antihrist, iar atacul cel mai perfid l-a dat prin cei dinlăuntrul ei, care, prin învățături greșite, au deturnat preocupările și energia creștinilor dinspre răspândirea Evangheliei și binefacere, spre sfâșietoare frământări și dispute interne.
În textul apostolului din Duminica a 33-a după Rusalii sau a Triodului, se vorbește despre luptă, vrăjmași, suferințe, evlavie. Iată câteva caracteristici despre care Sf. Pavel îi spune ucenicului său Timotei că definesc condițiile lucrătorului creștin. E ca și cum un atlet trebuie să se lupte, obligatoriu după reguli, într-o competiție în care adversarii încalcă regulile fără scrupule și, de parcă aceasta n-ar fi fost de ajuns, unii dintre coechipieri trec în tabăra adversă. Situația este atât de grea încât uneori aproape că-i zdrobește chiar și pe cei mai curajoși și încrezători luptători.
Sf. Pavel însuși a purtat astfel de lupte chinuitoare în bisericile întemeiate prin munca și jertfa lui și poate de aceea aflăm uneori cuvinte aproape disperate când, de pildă, intervine în biserica galatenilor spunându-le: „Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi…” (Gal. 4: 11). În secolul IV creștin, curajosul și harnicul arhiepiscop Vasile cel Mare, purtând lupta timpului său, ajunge să se simtă și el copleșit de impresia că totul pare a fi pierdut. În epilogul tratatului său despre Duhul Sfânt, spune printre altele: „Deci, cu ce vom asemui situația prezentă? Seamănă, într-adevăr, unui război naval, izbucnit între marinari războinici, din cauza unor vechi fricțiuni[…] Această agitație a Bisericilor nu este mai rea decât orice furtună pe mare?[…] Într-adevăr, un întuneric apăsător și sumbru s-a așternut peste Biserici […] De aceea, am considerat că este mai folositor a tăcea decât a vorbi, pentru că nu poate să se audă cuvântul omului prin astfel de zgomote. Pentru că, dacă sunt adevărate cuvintele Eclesiastului că „în liniște se aud cuvintele înțelepților” (Ecl.9:17), este departe de a fi oportun ca în prezenta situație să vorbim despre acestea. Îmi amintesc apoi și acel cuvânt profetic : „Cel înțelept va tăcea în acel timp, pentru că timpul este rău” (Amos 5:13).* În Lucrarea Oastei Domnului, în frământările anilor ’60, fratele Traian scria: „La întoarcerea noastră în mijlocul fraților, am aflat deci că duhul tulburărilor și dezbinării bântuia cu putere și furie pretutindeni. […] O amestecătură și zăpăceală era peste tot”.**
Dar constatările lor tragice nu i-au împins în resemnare, ci i-au responsabilizat, înțelegând că e de datoria lor să lupte pentru salvarea situației. Încrederea neclintită în puterea Lui Hristos și dragostea pentru Biserica Lui le-au dat motivația de a lupta să repare ceea ce părea a fi iremediabil pierdut, pentru că au știut bine că puterea Duhului Sfânt era mai tare decât cea a vrăjmașului. Așa se face că Sfântul Pavel, deși îndurerat și poate sătul de șirul nesfârșit de probleme, nu abandonează lupta, ci spune: „Copilașii mei, pentru care iarăși simt durerile nașterii până ce va lua Hristos chip în voi!” (Gal. 4:20). Sfântul Vasile, după dezolantele constatări, încheie tratatul său într-o manieră asemănătoare, spunând: „Deci, pentru toate acestea trebuie să tac, însă iubirea m-a atras de partea cealaltă, ea care nu caută folosul personal și pretinde (omului) să învingă orice greutate (impusă) de timp și de împrejurări. Apoi, tinerii (aruncați în foc) în Babilon ne-au învățat că, chiar dacă nimeni nu există de partea bunei credințe, se cuvine să ne facem datoria […]. De aceea, nici pe noi nu ne-a înfricoșat mulțimea dușmanilor, ci, punându-ne nădejdea în ajutorul Duhului, am predicat adevărul cu toată îndrăzneala.”***
Iar fratele Traian, după ce enumeră și descrie detaliat marile probleme pe care le făceau lucrătorii răi în Lucrarea Oastei Domnului, se întreabă retoric: „Am dat noi oare greș din nou cu încrederea noastră în frați? Atunci oare să nu mai promovăm pe nimeni, să nu mai încurajăm și să nu mai evidențiem pe nimeni? Să nu mai inițiem nimic? Să părăsim totul – și studiul biblic și cenaclu, și poezie, și tot? Nu-i oare aceasta o ispită puternică de la diavolul care încearcă să ne descurajeze și să ne zdrobească dinăuntru, dacă n-a putut din afară?”****
Așadar, putem spune că în istoria Bisericii se observă un fenomen care este uneori greu de suportat, chiar și pentru marii lucrători: Domnul îngăduie perioade în care Celui Rău pare să-i fi reușit a vătăma iremediabil Biserica și atunci totul depinde de cât de puternică este conștiința răspunderii la lucrătorii fiecărei epoci, și cât de dispuși sunt aceia să-și asume lupta cu toate greutățile și riscurile ei. Deosebit de mișcător reiese acest adevăr din istoria Esterei, atunci când salvarea poporului lui Dumnezeu de la nimicire ajunsese să depindă de intervenția ei la împăratul Ahașveroș, intervenție care însemna o moarte aproape sigură. Mardoheu, unchiul ei, îi trimite următorul mesaj: „Să nu-ți închipui că numai tu vei scăpa dintre toți iudeii pentru că ești în casa împăratului. Căci, dacă vei tăcea acum, ajutorul și izbăvirea vor veni din altă parte pentru iudei, și tu și casa tatălui tău veți pieri. Și cine știe dacă nu pentru o vreme ca aceasta ai ajuns la împărăție?” (Estera 4: 13-14)
„Desigur ”- spune fratele Traian – „Lucrarea Oastei Domnului este a Domnului Isus, a Marelui nostru Mântuitor și Dumnezeu, care a răscumpărat-o cu Sângele Crucii Lui. El i-a purtat de grijă atât de minunat până acum, pentru că cei ce au avut răspunderea în ea, și-au făcut și ei datoria lor cu credincioșie deplină, la timpul potrivit. Și desigur că și în viitor tot El Însuși îi va purta de grijă, tot așa de iubitor și ocrotitor pentru ea ca și în trecut, dacă și cei prezenți ori viitori își vor împlini și ei partea lor de datorie în ea potrivit Voii Sale Sfinte. Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii! Rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său.” (Luca 10,2)
Pr. Costel Căuș
*Sf. Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 12, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1988, pag.91.
**Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol.3, pag.468;
***Sf. Vasile cel Mare, ibidem, pag.92.
*****Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol.4, pag.439;
*****Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol.4, pag.440;
