Carpe Diem - Trăiește Clipa - Oastea Domnului Media

Romani 13:11-14

Să începem cu o scurtă privire de ansamblu asupra Epistolei către Romani pentru a urmări firul gândirii Sfântului Pavel. În capitolele 1-3, el aduce omenirea în fața tribunalului divin, sentința fiind că toți au păcătuit și sunt vrednici de osânda veșnică.

În capitolele 4-8 el prezintă și argumentează soluția oferită tuturor oamenilor de Dumnezeu: mântuirea în har prin credință și apoi trăită prin puterea Duhului Sfânt care sălășluiește în toți cei răscumpărați. În capitolele 9-11 Apostolul Pavel tratează problema lui Israel, poporul ales, care L-a respins pe Mesia. El explică faptul că planul lui Dumnezeu nu a eșuat, ci că neamurile vor intra în masă pe poarta mântuirii de-a lungul istoriei, iar spre sfârșitul ei iudeii vor intra în așa mare număr încât se va spune că tot Israelul s-a mântuit. Până aici accentul cade pe dragostea lui Dumnezeu fața de toți oamenii.

Iar, în capitolele 12-16 Sfântul Pavel trece de la „ce trebuie să credem” la „cum trebuie să trăim”, și dintr-o dată accentul cade pe dragostea noastră unii față de alții. Dacă am putea spune că Sfântul Pavel ne-a înălțat sufletele de pe pista iubirii lui Dumnezeu, cred că am putea spune că a făcut acest lucru tocmai pentru a ateriza pe pista iubirii pentru frații și semenii noștri. Iată îndemnurile sale pentru ei de atunci și noi de acum…

Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău și lipiți-vă tare de bine. 12:9
Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia. 12:10
Să nu datorați nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, căci cine iubeşte pe alții a împlinit Legea. 13:8
De fapt: „Să nu preacurvești, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești” și orice altă poruncă mai poate fi se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” 13:9
Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii. 13:10

Capacitatea noastră de a iubi își are originea în Dumnezeu, căci El este dragoste. Diferența între dragostea Lui și a noastră este că a Lui este desăvârșită, iar a noastră poate fi superficială, și chiar prefăcută. De aceea Sfântul Pavel începe cu noi fiecare când spune: „Dragostea să fie fără prefăcătorie”, adică, calitatea contează mai mult decât cantitatea. Apoi ne spune cum putem obține cea mai înaltă și curată calitate a dragostei: „Fie-vă groază de rău și lipiți-vă tare de bine.” Dar Sfântul Pavel știa că dragostea noastră nu poate fi desăvârșită dacă rămâne doar în noi și pentru noi, o astfel de dragoste s-ar îmbolnăvi repede. Și el mai știe că iubirea cea adevărată are o menire și o misiune să meargă și să facă minuni, dar nu poate dacă nu este eliberată și trimisă. De aceea următorul verset ne îndeamnă la o dragoste frățească în Trupul lui Hristos când spune, „iubiți-vă unii pe alții.” Și dacă nu înțelegem exact ce vrea să ne comunice sau cum să fie, ne explică: „în cinste, fiecare să dea întâietate altuia.”

Oare, putem spune cu sinceritate că îndeplinim aceste cuvinte în adunările noastre? Dacă nu, problema poate fi rezolvată numai în fața lui Dumnezeu, unde nici unii, nici alții nu vor avea scuze întemeiate. Acest pas este neapărat necesar, dar nu oricine îl poate face pentru că cere smerenie extremă. Asta ar însemna dărâmarea imaginii noastre de porțelan pe care o prezentăm în fața oamenilor neîncetat, dar ar merita să o facem având în vedere câștigul. Biblia este plină de astfel de oameni mari, care au devenit și mai mari, mai respectați și mai iubiți după umilința și restaurarea lor. Ei rămân niște pilde pentru noi. Așa a fost psalmistul David, Saul din Tars, Nebucadnețar, etc. Totuși nu mai putem zăbovi aici pentru că Sfântul Pavel ne spune că pe lângă iubirea frățească, trebuie să ne ocupăm și de iubirea aproapelui. Și cum să-l iubim? El ne spune direct și personal, „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Oare, de ce Sfântul Pavel le-a făcut o așa mare introducere la textul care urmează pentru ei și pentru noi? Cu siguranță știa că frații din Roma trebuiau să se pregătească pentru o perioadă foarte dificilă. Și noi la fel.

Corelația între Romani 13:11-14 și peisajul global actual, marcat de schimbări tehnologice rapide, polarizare politică și instabilitatea socială ne oferă un cadru puternic pentru ceea ce am putea numi „Vremuri grele și puterea iubirii”. Sfântul Pavel face această legătură cu primele două cuvinte din versetul 11, unde spune: „Și aceasta cu atât mai mult, cu cât știți în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziți în sfârșit din somn…” Astăzi, senzația că „lumea se schimbă prea repede” creează o anxietate colectivă. Fie că este vorba de Inteligența Artificială, schimbările geopolitice sau crizele de mediu, există sentimentul că se termină o eră.

Sfântul Pavel susține că instabilitatea nu este un motiv de panică, ci un ceas deșteptător spiritual. Într-o lume instabilă, „somnul” reprezintă tentația de a deveni amorțiți, distrași sau cinici. Cuvântul grecesc kairos, tradus aici „împrejurări” înseamnă (timp strategic/oportun), el nu folosește cuvântul chronos (timpul ceasului). De ce? Pentru că este chiar în astfel de vremuri când poporul lui Dumnezeu este chemat să se trezească și să trăiască așa cum au făcut frații noștri din Roma. După deșteptarea lor au întâmpinat toate prigoanele care au venit peste ei în duhul iubirii. Nu au fugit, ci din dragoste au săpat catacombele ca să aibă adunări subterane și un cimitir al lor, sfințit de oasele copiilor și înaintașilor lor. Tot atunci în vremurile grele, creștinii au fost îndemnați să salveze și să crească bebeluși nedoriți și abandonați. Cu dragoste și fără arme, creștinii au biruit Imperiul Roman.

Fericitul Augustin de Hipona s-a convertit la creștinism în anul 386 d. Hr. Avea o poziție foarte prestigioasă ca profesor de retorică la curtea imperială din Milano, dar nu avea pace. În starea în care era, s-a retras într-o grădină privată împreună cu prietenul său Alipie. În grădina aceea a auzit vocea unui copil dintr-o casă vecină cântând repetat cuvintele: „Tolle, lege, tolle lege” (Ia și citește, ia și citește) sub formă de refren. Augustin a interpretat acest lucru ca pe un ordin divin de a deschide Biblia și de a citi primul capitol pe care îi vor cădea ochii. În cartea lui autobiografică „Mărturisirile” descrie momentul și textul care l-a convertit pe loc din Epistola către Romani capitolul 13:13-14. Acolo, în acele cuvinte s-a regăsit și s-a trezit. Apoi în 387 d.Hr., în sâmbăta Paștelui, a fost botezat de către Sfântul Ambrozie, episcopul de Milano.

Sfântul Almachius un călugăr ascet din Asia Mică în ceasurile lui de rugăciune a simțit chemarea lui Dumnezeu insistentă să meargă la Roma. Din dragoste pentru Dumnezeu s-a dus și a ajuns la Roma în jurul anului 404 d.Hr. Acolo, a intrat în arenă la Colosseum pentru a-i despărți pe gladiatori. Acest gest i-a adus moartea prin martiraj, dar a dus și la interzicerea ulterioară a luptelor de gladiatori de către împăratul Honorius. Iată cum ardea dragostea creștinilor în vremuri de restriște, când trăiau sub semnul timpului strategic și oportun. Din pricina credinței și dragostei lor pentru Dumnezeu a rămas până astăzi zicala: „sângele martirilor a devenit sămânța bisericii”.

O, Doamne, Dumnezeul și Tatăl nostru, Te rugăm, ajute-ne să ne trezim din somn ca să trăim cum se cuvine această clipă pe care ai pregătit-o pentru noi și pe noi pentru ea! Mulțumim că avem înaintași care s-au trezit și ei la rândul lor și ne-au lăsat o pildă vrednică de urmat!

Jimmy Foster