Învierea și fagurele din odăița închisă.

„Miere picură pe buzele tale, mireaso, miere și lapte, se află sub limba ta, și mirosul hainelor tale este ca mirosul Libanului. Ești o grădină închisă, soro, mireaso, un izvor închis, o fântână pecetluită… Eu intru în grădina mea, soro, mireaso, îmi culeg smirna cu miresmele mele, îmi mănânc fagurele de miere cu mierea mea.” (Cântarea Cântărilor 4:11-16; 5:1)

„Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, El le-a zis: „Aveți aici ceva de mâncare?” I-au dat o bucată de pește fript și un fagure de miere. El le-a luat și a mâncat înaintea lor.” (Luca 24:41-43)

Bucuria Învierii Domnului a fost îndulcită și de un fagure de miere pe care ucenicii, în odaia de sus, cu ușile încuiate de frică, îl oferă Domnului Iisus. Ultimul lucru care a atins buzele Domnului pe cruce, înaintea morții Sale, a fost un burete îmbibat în oțet. După învierea Sa biruitoare, ucenicii îi întind fagurele dulce de miere care șterge amarul durerii de pe Golgota, făcând revederea lor plină de o dulce bucurie. Acest moment când Domnul intră și mănâncă după înviere nu este un lucru secundar. Nu sunt amănunte și nu sunt mărunțișuri în Cuvântul lui Dumnezeu care să treacă neobservate, lipsite de valoare. Dimpotrivă, ele ne confirmă adevărul spus de Sfântul Luca la începutul Evangheliei sale, anume: „căci niciun cuvânt de la Dumnezeu nu este lipsit de putere.” (Luca 1:37)

Grădina închisă

Cântarea Cântărilor este o carte tainică, ce trebuie înțeleasă într-un sens profund duhovnicesc. În această carte Îl vedem pe Domnul Iisus, Mirele, în relație cu Mireasa Sa, căreia I se adresează cu apelativul soro, ceea ce arată dragostea curată, plină de puritate. Comparația făcută de Duhul Sfânt pentru Biserică, prin cuvintele pe care i le adresează Iubitul, este comparația cu o grădină. În grădina aceasta sunt prezente câteva dintre cele mai prețioase plante, cum ar fi: rodii și mălini negri, nard și șofran, trestie mirositoare și scorțișoară, smirnă și aloe. Toate sunt udate de ape vii, iar fagurii picură miere și lapte într-un miros venit dinspre pădurea cedrilor din Liban. Ceea ce surprinde este faptul că Duhul Sfânt ne arată un aspect important și o condiție permanentă a acestei grădini: „…ești o grădină închisă, soro!” Iată condiția ei, a grădinii, condiția porților închise; în ea nu intră decât Domnul.

Aceste prețioase roade și mirodenii, daruri alese, care sunt păstrate în grădină pentru Mire, ni se descoperă atât de frumos în toată viața Domnului, de la naștere până la învierea Sa. Începând cu magii care îi aduc smirnă și tămâie, apoi mirul de nard din vasul de alabastru al Mariei. Urmează untdelemnul de aloe și smirnă al lui Nicodim și fagurul de miere mâncat de Domnul după Înviere, „când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate…” (Ioan 20:19). Evanghelistul Luca ne spune că ucenicii i-au dat Domnului fagurul de miere într-un moment de mare bucurie; nu puteau crede că Domnul a înviat și a revenit în odaia lor ferecată. O uimire plină de bucurie care avea nevoie de dovezile acestui fagure de miere pe care Domnul Iisus îl mănâncă în prezența și în mijlocul lor.

Dar ceea ce surprinde atât în Cântarea Cântărilor, cât și în momentul arătării Domnului este faptul că acțiunile se petrec cu ușile închise. Grădina Domnului este una închisă și, fără a insista prea mult asupra asemănărilor, mergem direct la adevărul central al acestei revelații duhovnicești: inima noastră și adunarea trebuie să împlinească condiția ușilor închise. Domnul Iisus nu intră într-o grădină deschisă pentru oricine și pentru orice. Lipsa Domnului Iisus din inima noastră se datorează faptului că am deschis ușile pentru păcat. Pe ușile deschise ale inimii, ale minții și ale ochilor noștri au pătruns în grădina Domnului lucruri străine, care au compromis grădina. Cele mai frumoase daruri duhovnicești se păstrează într-o inimă închisă, amintindu-ne de faptul că ispititorul a pătruns în grădina cerească a Edenului, unde a stricat totul. El intră ori de câte ori găsește o ușă deschisă, murdărind starea de acolo, murdărind totul acolo.

Cu adunările Oastei Domnului situația este și mai îngrijorătoare. Prin intrarea liberă a ușilor larg deschise pătrund tot felul de lucruri care întristează sau sting complet Duhul. Domnul Iisus acolo nu se arată, sau dacă vine, trebuie să sufere a doua oară pentru curățarea stării noastre, deschise pentru păcat. În grădinile Lucrării erau daruri duhovnicești asemănătoare cu rodiile, nardul  și șofranul, trestia mirositoare și scorțișoara, smirna și aloe… stări prețioase care se regăsesc tot mai puțin. Sau aceste daruri sunt amestecate cu stări lumești, comportamente firești, vestimentație și aranjament fizic necorespunzător cu starea duhovnicească din locurile cerești ale adunărilor.

Dar Oastea Domnului era o grădină închisă nu doar față de lume, ci chiar față de alte grădini. Veneau alții să primească altoi din frumoasele daruri ale adunărilor noastre ca să-și acopere sărăcia duhovnicească. În ultima perioadă vedem cum sensul s-a inversat. Aducem, din grădini străine, fel de fel de soiuri care nu se potrivesc felului nostru: închinare diferită, muzică ce imită lumea sau cultele, instrumente și ritm străin de felul nostru, predici și exprimări teatrale… Toate acestea arată faptul că grădina nu este închisă. Dacă citim despre via Domnului din Isaia, capitolul 5: 1-6, observăm dezamăgirea lui Dumnezeu cu privire la această vie. Când Domnul se hotărăște să o pedepsească, primele două pedepse aplicate în versetul 5 sunt: smulgerea gardului și surparea zidului care o împrejmuia și o păstra închisă, protejată. Apoi dobitoacele o calcă în picioare și vitele o pasc; ajunge pustie. Îngrijorătoare situație impusă de pedeapsa Domnului!

Dragii noștri… să ne cercetăm starea în lumina acestor adevăruri biblice pe care Duhul Domnului le arată răspicat. Mai delimitează ceva grădina noastră? Ne mai este inima o grădină a Domnului închisă pentru lăstarii firii pământești, ai lumii și ai păcatului? Sunt adunările noastre grădini închise unde nu pătrunde nimic lumesc, începând de la amvonul din față, până la ultimul loc de la ușa adunării? Să nu uităm că inima noastră trebuie să fie doar a Domnului, iar ușile închise sunt o condiție pentru revenirea Sa în mijlocul nostru.

Fagurele și mierea.

Evanghelistul Luca ne spune că Domnul a mâncat un fagure cu miere. Surprinzător este faptul că Domnul, atât aici, cât și în Cântarea Cântărilor, mănâncă mierea direct din fagure, și împreună cu el.

Fagurele este un strat de ceară, format din celule de formă hexagonală, unde albinele depun mierea și puii.* Surprinzător este faptul că fagurele nu dă doar forma unde se păstrează mierea. Odată depusă mierea în el, fiecare celulă se sigilează prin căpăcire și mierea se păstrează curată, nealterată. Fagurele este forma în care mierea se păstrează curată. Și acest aspect este important, pentru că se urmărește păstrarea conținutului în forme curate care nu alterează miezul. Fagurele și mierea se păstrează și se consumă împreună.

Mierea este o asemănare pe care Duhul Sfânt o face pentru Cuvântul lui Dumnezeu. „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” (Psalmul 119:103). Cuvântul lui Dumnezeu este hrănitor, este curat, este sănătos și este dulce. Iar ucenicii, în odăița de sus încuiată, Îi dau Domnului acest fagure plin cu mierea dulce. Oastea Domnului este mișcarea duhovnicească unde se păstrează continuitatea odăiței închise, loc unde vine Domnul Iisus Viu, după făgăduința făcută de El în Evanghelia după Matei 18:20. Dar întrebarea care se pune este dacă Îl mai întâmpinăm pe Domnul Iisus cu miere din fagure? Trebuiea păstrată totdeauna forma curată în care se desfășoară adunările noastre. Felul de desfășurare al programului Oastei Domnului așezat prin înaintașii noștri, mai ales în Dreptarul învățăturii sănătoase**, formează fagurele curat în care se păstrează mierea. Tocmai de aceea trebuie o mare grijă la programul adunării. Adunarea este locul unde trebuie vestit Cuvântul lui Dumnezeu. Totodată, Cuvântul trebuie păstrat în inimi curate, care nu-I alterează în nimic frumusețea, dulceața și sfințenia. Un fagure fără miere este mort, așa cum o adunare fără Cuvântul lui Dumnezeu, viu și lucrător, este o adunare seacă, stearpă, fără dulceață și fără hrană. Domnul a cerut hrană, așa cum și frații cer hrana duhovnicească a Cuvântului Sfânt. Să fie nelipsită mierea Sfintelor Scripturi de la masa frățească, iar inimile care oferă mierea să fie o ceară curată, un fagure curat.

Mă gândesc și la sensul mai larg al acestui fagure, la fagurele Lucrării Oastei Domnului. Fiecare adunare formează o celulă strâns legată de celelalte, formând împreună un întreg. Fiecare celulă își are mierea ei, cu puii ei, cu dulceața ei curată, dar consistența și frumusețea acestora o dau numai integritatea fagurelui, întregul Lucrării. Să fie sudură sufletească între adunările noastre care împreună sunt chemate să formeze un întreg, frumos, dulce, hrănitor.

Ucenicii s-au bucurat de învierea Domnului și L-au întâmpinat așa cum au putut ei mai bine. Deși ușile erau încuiate atunci de frica iudeilor, deși curăția lor sufletească era una care se pierduse în noaptea Ghetsimanilor, totuși Domnul Iisus curățase totul, iertase toate tuturor și-i sfințise prin El. După acest moment, ucenicii au păstrat pentru totdeauna starea ușilor închise față de lume. Au păstrat grădina închisă, plină cu cele mai alese daruri ale Duhului Sfânt și au avut totdeauna la mesele lor de dragoste fagurele cu miere. Să păstrăm această stare duhovnicească în așa fel încât Domnul să stea cu bucurie în mijlocul nostru.

Toma Irimia

*Dex Online

***Dreptarul învățăturii sănătoase – Despre adunarea frățească – Alte câteva îndemnuri lămuritoare.