„Iisus a zis: „Băgați de seamă să nu vă amăgească cineva. Căci vor veni mulți în Numele Meu și vor zice: „Eu sunt Hristosul” și „Vremea se apropie”. Să nu mergeți după ei.” (Luca 21:8)
În numele ideii au distrus Ideea. Sunt idei ale Evangheliei compromise grav în masa frățească, nu pentru că nu sunt valide, ci pentru că purtătorii acestor idei s-au invalidat. Ideea a rămas validă, dar mulți dintre purtătorii ei nu s-au ridicat la înălțimea ideii. S-au compromis pe ei, dar și mai grav este faptul că au atras suspiciuni asupra curaților purtători de ideal. În Numele Unsului au venit mulți propovăduitori care și-au însușit titlul. Nu ușoară le-a fost pedeapsa, așa cum este descrisă în Sfintele Scripturi chiar prin gura lui Gamaliel, un înțelept martor ocular al cutremurătoarelor adevăruri: „Căci nu de mult s-a ivit Teuda, care zicea că el este ceva și la care s-au alipit aproape patru sute de bărbați. El a fost omorât, și toți cei ce îl urmaseră au fost risipiți și nimiciți. După el a venit Iuda galileanul, pe vremea înscrierii, și a tras mult norod de partea lui: a pierit și el, și toți cei ce-l urmaseră au fost risipiți.” (Fapte 5:36-37) Iată oameni care și-au însușit ideea și promisiunea sosirii lui Mesia, chiar atunci când Fecioara Maria Îl năștea pe adevăratul Mesia. Nu au avut tăria să mărturisească adevărul ca Ioan Botezătorul care a spus: „Nu sunt eu Hristosul…” (Ioan 3:28) Ce pedeapsă grea au primit aceștia, împreună cu toți cei care i-au urmat. Că și-au însușit pentru ei titlul și totodată au atras dispreț față de cei care iubeau și așteptau sincer întruparea Ideii, a venirii lui Mesia.
Domnul Iisus a plătit cu grele suferințe pentru a șterge tot noroiul de suspiciuni aruncat asupra profețiilor, aducând astfel dovezile că Ideea lui Dumnezeu și planul Său de mântuire se împlineau în Sine și prin Sine. Cu grele dovezi!
De-a lungul veacurilor tot așa a fost. Au fost creștini care în numele dreptății au călcat dreptatea, în numele iubirii au ucis iubirea, în numele unității au sfărmat întregul, în numele păcii au predicat dezbinarea… Dar totdeauna Dumnezeu a ridicat pe adevărații Săi purtători de steag, de mesaj, de Idee, ca să restabilească valorile Scripturii și credibilitatea față de mesajul sfânt. Unii au stricat Ideea, iar alții au trebuit să plătească prețul pentru a aduce dovada că Cuvântul, întruparea Ideii, este încă valid, este încă Adevărul. Au dat dovada că nu sunt doar rostitori de idei, ci că Ideea s-a contopit cu viața lor, iar ei s-au topit în Idee.
Cercetători ai vieții Sfântului Grigore de Nazianz spun că în perioada cât a stat la Constantinopol, pe vremea disputelor cu privire la Trinitate, a interzis oamenilor folosirea termenului „de o ființă cu Tatăl.” Brutarii, negustorii, slujnicele, ostașii sau vânzătorii de lapte, toată lumea folosea ușuratic, fără profunzime, un termen care avea să definească veacurile în dreapta credință, stricându-i sensul și valoarea, pentru răfuielile dintre partidele rivale. Ori Sfântul Grigore Teologul a interzis folosirea termenului în discuții fără rost, până la așezarea și demonstrarea adevărului. Ceea ce s-a și întâmplat.
Când Domnul Iisus spune cuvintele de mai sus și avertismentul din ele, avea în vedere vremurile viitoare, din veacurile care urmau. Știa Domnul că adevărul său va fi deturnat. S-au folosit în ultimul veac expresii precum: „Domnul vine, este la ușă”… „răpirea la cer” sau „vremea este aproape” încât aproape nimeni nu mai iau drept serioase aceste afirmații. De ce? Pentru că cei care le-au folosit nu au fost responsabili și serioși cu aceste adevăruri viitoare. Din contră… le-au folosit pentru scopuri cotidiene, temporare. Chiar în Oastea Domnului au fost frați care au anunțat venirea Domnului, cu dată și ceas. Au vândut frații casele, și-au cumpărat haine albe pentru întâmpinarea Domnului, dar Domnul nu a venit. În situația de atunci cel mai grav a fost afectată ideea despre așteptarea Domnului și revenirea Sa, al doilea credibilitatea lucrătorilor ostași și abia la urmă imaginea fratelui. Era o lucrare a celui rău de discreditarea a Evangheliei propovăduite în Oastea Domnului și numai intervenția energică și hotărâtă a fratelui Traian a mai putut redresa situația.
Părintele Iosif a fost un om ales de Dumnezeu care să restaureze credibilitatea față de Cuvânt. A creat Oastea Domnului prin care a restabilit adevăruri ce păreau fără valabilitate de veacuri, anume: relația personală cu Domnul Iisus, puterea Scripturii în convertire, nașterea din nou, rugăciunea liberă, cântarea duhovnicească, propovăduirea din îndemnul Duhului Sfânt, adunarea frățească… Aceste componente ale Ideii lui Dumnezeu erau îngropate sub mormane formate din molozul neîncrederii și suspiciunii. Încercarea lui cu Oastea Domnului era sub semnul întrebării și al bănuielii, datorită ideilor înnoitoare, prin comparație cu teorii și practici învechite. Dar Ideea, care pentru mulți era doar un concept fără sens, o teorie fără practică, s-a materializat, s-a întrupat în Oastea Domnului. Oastea Domnului este forma văzută a Ideii Nevăzute. Și da!… Părintele Iosif a validat toate adevărurile Bibliei, întărind Ideea, nu slăbind-o!
Astăzi suntem chemați la o cercetare lăuntrică în interiorul Oastei Domnului. Multe dintre adevărurile pe care părintele Iosif le-a demonstrat valide, chiar după două mii de ani în creștinism, sunt puse iarăși sub spectrul suspiciunii. Părți componente ale Ideii sunt puse sub semnul întrebării pentru că mulți dintre noi, în numele ideii, am lovit Ideea. Principii precum nașterea din nou, Biblia, rugăciunea liberă și mai ales unitatea Oastei Domnului, apoi termeni ca „sinceritatea și smerenia” „dragoste, dar și adevăr” „Oastea cea mică” sau „urmașul” „amestecătura” sau „delimitarea” au fost grav afectați de o folosire excesivă fără acoperire, fără dovezi sau și mai grav, contra dovezilor. S-a vorbit atât de mult despre nașterea din nou, despre unitatea Lucrării, despre importanța Bibliei primită de la părinții noștri, Biblia ediția Dumitru Cornilescu, despre smerenie și sinceritate, iubire și adevăr… și altele. Dar se constată că, cu cât s-a vorbit mai mult despre o idee, cu atât i s-au produs mai multe daune. Nu este vina Ideii, ci este vina noastră căci în numele ideilor, prin vorbe sau comportament, am lovit Ideea.
Cât de responsabili trebuie să fim noi, cei din Oastea Domnului, căci adevărurile pot fi puse în lumină sau pot fi puse sub semnul întrebării prin comportamente, când declarăm una, dar trăim alta. Este început de post și această perioadă poate fi folosită pentru redresarea vieții noastre duhovnicești, întorcându-ne înapoi la trăirea și întărirea Oastei Domnului, prin însușirea, recunoșterea și supunerea față de tot ce Duhul Sfânt ne-a descoperit prin părinții noștri, adevărații purtători ai Ideii .
Toma Irimia
