Ce dulce mângâiere ne dă gândul că în timp ce noi ne topeam acolo în cuptorul încercării şi în slujba Domnului, afară frații şi surorile din lumea întreagă, aflând despre noi stăteau în rugăciune şi în post cerând cu lacrimi Domnului pentru noi şi pentru toţi cei care mai sufereau ca noi pentru Evanghelie – ajutorul Său şi izbăvirea Sa.
Aceasta nu era pentru noi numai un prilej de mare mângâiere ci şi unul de mare bucurie înaintea lui Dumnezeu.
În multe privinţe sunt dezbinaţi astăzi copiii lui Dumnezeu din lume, dar dacă rugăciunea pentru cei închişi i-a unit, – atunci suferinţa noastră a fost şi în privinţa aceasta un mare har. Slăvit să fie Domnul dacă prin suferinţa noastră, rugăciunea i-a unit pe toţi. Şi Tatăl Ceresc a avut bucuria de a-i vedea pe ai Lui din toată lumea uniţi în această rugăciune. Iată că rugăciunea şi lacrimile ne pot uni pe toţi. Când poţi să te rogi, să plângi ori să cânţi cu fratele tău pentru acelaşi scop sfânt, înseamnă că şi poţi să lucrezi cu el şi să simţi la fel. Cine îşi poate apropia genunchii de ai fratelui său îşi poate apropia şi inima de a sa şi credinţa şi dragostea de ale lui. O, dacă am folosi cu toţii mai mult rugăciunea şi cântarea împreună, ce repede s-ar putea ajunge şi la părtăşia armonioasă cu ei.
Scumpii noştri fraţi şi surori în Domnul Isus din toate adunările, din toate limbile şi din toate ţările care ştim că aţi luat parte la rugăciunile, la ostenelile şi jertfele pentru eliberarea noastră, – vă mulţumim în Numele Domnului nostru Isus Hristos. Prin rugăciunile şi jertfele voastre Dumnezeul nostru ne-a ajutat mai puternic şi ne-a izbăvit mai curând. Să ştiţi şi voi şi să simţiţi o mare mulţumire că prin acele rugăciuni voi nu numai ne-aţi ajutat pe noi, dar aţi bucurat pe Dumnezeu Tatăl nostru. Suntem pe deplin încredinţaţi că aşa este. Cel puţin eu cel bătrân şi bolnav, fără ajutorul rugăciunii n-aş fi putut rezista, pentru că totul era aranjat ca să nu pot. Am văzut-o şi mai bine asta când laţul mi s-a rupt… am văzut-o în regretul neputincios al celor de la care scăpasem cât de ciudă le era că planul lor nu le reuşise. Şi în ameninţarea lor că „data viitoare” nu voi mai scăpa. O, dacă va mai veni, dacă va mai trebui să mai vină încă o „dată viitoare” – va fi şi aceea tot în Mâinile Puternice ale lui Dumnezeu. În aceste Mâini sunteţi şi voi şi vor fi şi acei care vor crede ca şi voi că suntem în mâinile voastre… Mâinile Lui au nimicit pe mulţi dintre voi care eraţi atât de puternici, în timp ce noi care eram atât de slabi, am scăpat. Aceste Mâini vor avea grijă şi în Viitor de noi. Dar vor avea grijă şi de prigonitorii noştri.
Dar pe voi scumpii noştri care v-aţi rugat pentru noi, Dumnezeu vă va binecuvânta. El ne-a înfrăţit prin harul Său şi El nu va lăsat ca să staţi liniştiţi în casele voastre ori în casele Domnului, când noi eram chinuiţi în casele durerii. Ci Domnul ne-a unit în aceeaşi părtăşie la suferinţele Lui, pe unii într-un fel pe alţii în altul. Şi Cuvântul Lui spune că dacă am suferit împreună vom şi împărăţi împreună. Conştiinţa unităţii noastre să ne facă astfel să fim în viitor şi mai solidari. Ca astfel să ne putem împărtăşi fericiţi tot împreună, de toate făgăduinţele Domnului nostru şi ale Sfântului Său Cuvânt, în Împărăţia Lui sfântă şi eternă.
Poate că este ceva cam îngust şi cam firesc în o altă bucurie din experienţele celor făcute de noi în vremea acestui mare necaz. Şi anume bucuria că numele familiei noastre duhovniceşti, numele Oastei Domnului din ţara noastră, numele acesta care până acum era atât de dispreţuit sau necunoscut, – acum a ajuns cunoscut în lumea întreagă printre toţi credincioşii lui Dumnezeu, din pricina suferinţelor noastre pentru Evanghelie. Oastea Domnului a ajuns să fie privită acum de către mulţimea mondială a creştinilor ca o Lucrare vie şi rodnică care dă nu numai nişte creaţii pline de mare putere şi inspiraţie traduse şi răspândite în multe limbi ale lumii, ci iată poate aduce şi nişte jertfe curajoase şi devotate pentru Cauza şi Numele lui Dumnezeu. Bucuria aceasta a noastră este în întregime recunoscătoare Domnului că dacă numele acestei Lucrări a fost atât de mult hulit pe nedrept în trecut, pentru faptele nedemne ale unora din ea, acum Domnul a făcut ca ea să fie cinstită prin faptele altora.
Şi Îi mulţumim şi mai mult Domnului nostru Isus Biruitorul pentru că El face astfel dreptate memoriei părintelui nostru sufletesc Iosif Trifa, care ne-a născut pe noi din nou prin Evanghelie şi ne-a format în această învăţătură şi credinţă, pentru o astfel de atitudine demnă şi curajoasă în credinţa noastră bună şi străbună.
Pasaj din Istoria unei Jertfe vol. 4 cap. 8 / Și lanțul s-a rupt
Traian Dorz
