Un viteaz al Domnului!
„L-am cunoscut la Geoagiu, unde Domnul ne-a întâlnit pe câteva luni în aceeași „școală” a suferințelor. E vorba de părintele Vasile Ouatu de la biserica Ghencea din București.
Îndată la început m-a surprins curajul, îndrăzneala și hotărârea cu care părintele Vasile vorbea despre rosturile și lucrarea Oastei. Ardea pentru lucrul Domnului. Mi-am adus atunci aminte de locul de la Fapt. Apost. cap. 4 v. 13: „când au văzut ei îndrăzneala lui Petru și Ioan, au cunoscut că și ei umblaseră cu Isus”. Mi-am zis în mine: iată un suflet care „a umblat cu Isus”… iată un suflet care s-a întâlnit cu Isus… care a gustat din fiorul „umblării” cu Isus. Și nu m-am înșelat în aprecierile mele. Părintele Vasile era atunci numai la începutul Oastei. Boala îl scosese din „front”. Reîntors la front — ca și mine, cu boala încă nevindecată complet — s-a pus pe lucru. Și-a refăcut Oastea. A reînceput lupta. E unul din puținii mei preaiubiți frați preoți, care s-a aruncat în lupta Oastei fără „rezerve”. Când am fost la București, fratele Vasile a ținut să mă ducă la „cartierul” lui de la Ghencea. Ce înfăptuiri minunate a făcut acest luptător! Cea mai spațioasă biserică-catedrală din București se clădește prin râvna acestui „pitic” (căci este și el mic de statură, ca mine)
La intrarea în casă, un dulap făcut anume pentru desfacerea cărților și foilor de la Oaste. Am să-l scot afară în stradă — ne spune părintele Vasile — pentru ca trecătorii „să se împiedice” de cărțile și foile Oastei. Azi, părintele Vasile desface săptămânal 200 exemplare din foaia Oastei și sute de cărți. Cu desfacerea foii ține recordul pe țară întreagă.
„Deși sunt ocupat — ne scrie părintele Vasile — cu administrația, având biserică nouă în construcție și cu multe alte lucrări care îmi înrăutățesc situația fizică șubredă, totuși față de propaganda ostilă, fățarnică și lașă ce se desfășoară pe aici împotriva ostășiei noastre mult prețuite, am pus la contribuție toate forțele ce Domnul mi le-a mai lăsat. Am căutat să intensificăm și noi propaganda, ca astfel duhurile rele îmbrăcate în chip de om să vadă că noi, ostașii, nu ne temem de amenințările lor, întrucât putere avem de la Domnul oștirilor. Asemenea am căutat ca prin îndurarea Domnului să se vadă la ostași îndrăzneală în a-L mărturisi pe Domnul chiar când suntem mai persecutați și mai urmăriți. De aceea am și majorat numărul foilor și vă rog a-mi trimite pe viitor câte 200 de exemplare săptămânal”.
Iată un adevărat viteaz al Domnului. Prin astfel de jertfe și luptători trăiește și biruiește Oastea. O! dacă am avea numai câteva sute de astfel de viteji — ce lucruri mari am putea face! Scumpul meu frate de suferință! De aici din depărtare mă gândesc cu drag la Tine. Purtăm în pieptul nostru aceeași boală, dar și aceeași râvnă pentru lucrul Domnului. Suntem bolnavi cu trupul, dar „suntem bolnavi și de dragostea Iubitului nostru” (Cântarea Cânt. 5, 8). Slăvit să fie Acela care ne-a întâlnit într-o dragoste ca aceasta!”*
Davos (Elveția) la 10 Martie 1933.
Pr. Iosif Trifa
*Oastea Domnului nr. 12 din 19 Martie 1933
