“Când le-a văzut Iisus credința…”
“Fiule, păcatele îți sunt iertate!…”
”Scoală-te, ridică-ți patul și du-te acasă!”
“Când le-a văzut Iisus credința…”
Se poate vedea credința unui om? Expresia “văzând credința” ne arată că este vorba de luarea la cunoștință a unor fapte concrete, care se pot vedea chiar și cu ochii fizici. Poți să ai credința ta lăuntrică, și cei din jur nici să nu bănuiască că tu ești, de fapt, credincios. Aceasta să fie, oare, credința care “se vede”?
A crede înseamnă, în primul rând, a crede în Domnul Iisus Hristos Cel viu, Cel real, și a-L primi în inima ta, în viața ta, a stabili o legătură vie, personală cu Hristos. Și această prezență în inima omului nu poate rămâne nelucrătoare. Ea operează transformări radicale. Întâi la nivel de gând, de mentalitate, apoi și în exterior. Credinciosul nu mai poate trăi ca un necredincios.
“Fiule, păcatele îți sunt iertate!”
Dacă până aici și până acum fariseii și cărturarii nu erau foarte deranjați de acțiunile și vindecările pe care le făcea Iisus, și erau câteva: „El a vindecat pe mulţi care pătimeau de felurite boli…” (Marcu 1,34), ei bine, de aici încolo au început să fie deranjați și încă foarte tare!
Ce i-a deranjat așa de tare?
Că Iisus a „decretat”, numai prin Cuvânt, iertarea păcatelor slăbănogului, văzând doar credința lor!
Și, pe bună dreptate, s-au scandalizat ei în sine: „Cum vorbește Omul acesta astfel? Hulește! Cine poate să ierte păcatele decât numai Dumnezeu?”
Numai că ei nu știau, sau nu voiau să știe, că Omul acela era chiar Dumnezeu!
Dar pricina supărării și mâniei lor nu era atât iertarea slăbănogului, ci că „acest Om”, Iisus, a scurtcircuitat toate procedurile de ispășire, atenție, nu de iertare, de la Templu, unde ei erau și administratorii și beneficiarii. Iar procedurile presupuneau oi, miei, capre, vite aduse de penitenți ca jertfă la Templu, adică la ei.
Și vine acest Iisus și nu mai cere jertfe de ispășire, pentru că El Însuși va fi Jertfa de ispășire și iartă păcatele slăbănogului… numai prin credință!? Fără Templu și jertfele de la Templu, fără preoți!? Într-un cuvânt mai stradal, „i-a sărit!”, le-a luat și obiectul muncii lor și sursa de câștig. Nu se poate așa ceva!
În evanghelia de azi, Domnul Iisus clarifică lucrurile și ne spune, cu alte cuvinte, că scopul principal al venirii Sale pe Pământ nu a fost acela de a vindeca bolile și neputințele trupești, ci acela de a ierta păcatele și de a ne „smulge” din lumea aceasta ca să ne „planteze” în Împărăția lui Dumnezeu!
El S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău… și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Lui… (Gal. 1:4 și Col. 1:13)
A urmat apoi (vezi continuarea de la Marcu cap. 2 și 3) „smulgerea” vameșului Levi de la vamă pentru a-l face ucenicul Său, banchetul cu vameșii și păcătoșii, nepostirea ucenicilor Săi, culminând cu „încălcarea” Sabatului de către ucenicii Săi (smulgeau, în zi de Sabat, spice de grâu ca să mănânce) și chiar de El, vindecând pe omul cu mâna uscată în zi de Sabat!
Era prea mult! Și… au început să urzească planuri de ucidere!
„Fariseii au ieșit afară și s-au sfătuit îndată cu irodienii cum să-L piardă.” (Marcu 3:6)
Dar scânteia a fost puterea lui Iisus de a ierta păcatele!
Pr. Vasile Manole
