Pavel Dragomir
din Mehadia – Timiș
Fratele Pavel Dragomir s-a născut în 11 august 1905, în satul Tufari de lângă Orșova, județul Mehedinți, din părinți muncitori săraci, având încă doi frați și o soră. Părinții erau aproape total necredincioși. tatăl, mai ales, era pătima bețiv și jucător de cărți. Astfel el n-a avut de la cine să primească nici o creștere creștinească.
La vârsta de 18 ani s-a îmbolnăvit de tifos și a zăcut multă vreme fără nici o nădejde. Mama sa, având totuşi puțină credință și ținând mult la el, a început să postească și să se roage Domnului Iisus și Maicii Domnului pentru salvarea lui.
În ziua de 15 august, sărbătoarea Maicii Domnului, tânărul Pavel a avut o viziune: o femeie îmbrăcată în alb s-a pogorât din văzduh și a făcut asupra patului său semnul Crucii, apoi i-a zâmbit cu bunătate și a dispărut. În acel ceas, bolnavul a strigat-o pe mama lui, i-a povestit minunea, apoi s-a ridicat din pat și s-a plecat la rugăciune împreună cu ea, fiind vindecat.
S-a căsătorit în februarie 1934, în Mehadia, cu soția sa Anca, fată dintr-o familie de oameni credincioși. Aceasta l-a ajutat foarte mult, îndemnându-l pe calea credinței, deoarece el încă era atras spre păcatul trăirii lumești.
În timpul războiului, înainte de a pleca pe front, Domnul l-a mai cercetat o dată puternic, printr-o altă salvare minunată. Lucrând în sărbători la căratul lemnelor de la pădure, s-a răsturnat o dată cu el vagonul încărcat cu lemne. Pavel și soția lui au căzut în apă, iar lemnele s-au răsturnat peste ei. Numai Domnul i-a scăpat de la o moarte sigură, dar amândoi s-au ales cu fracturi și schilodiri. Aceasta i-a învățat să nu mai lucreze în sărbători și să nu mai calce Cuvântul lui Dumnezeu.
Pe front, un soldat i-a dat Biblia lui, spunând:
– Ia tu Biblia asta, citește în ea și slujește-I lui Dumnezeu. E Biblia mea, dar eu nu mai sunt vrednic de ea, pentru că am apucat pe căile cele rele, dar tu ai apucat pe drumul cel bun și tu ești vrednic să o ai.
Astfel fratele Pavel a făcut cunoștință cu Cartea Domnului, Biblia; a citit în ea și astfel a ajuns să părăsească orice rău și să dorească tot mai mult după Domnul.
Întors de pe front, era nelipsit de la biserică, împreună cu soția sa și cu cele două fetițe ale lor. În curând, aflându-se la lucru în comuna Marga din județul Severin, unde era o puternică adunare a Oastei Domnului, s-a predat acolo pe deplin Domnului lisus, punând frumosul legământ de ostaș al Lui în anul 1954.
Îndată după hotărârea sa pentru Domnul, fratele Pavel a început să lucreze și în satul său, Mehadia, adunând în casa lui vecinii, prietenii, rudeniile și sătenii, pentru a le citi și vorbi din Biblie, a se ruga și cânta Domnului. Soția sa și unul dintre frații săi l-au înțeles și l-au ajutat mult în lucrul Domnului. Dar una dintre fetițele sale n-a vrut să-l asculte și nici să-l urmeze în credință.
Preotul satului, la început, a fost împotriva adunării Oastei Domnului și a fratelui Pavel. Dar mai pe urmă, cucerit de purtările frumoase ale fraților, a devenit binevoitor, îngăduind adunările Oastei în biserică și luând și el parte cu bucurie la ele.
În 20 iulie 1955, fratele Pavel i-a invitat pe frații din jur la o mare adunare a Oastei Domnului în Mehadia. A fost prima adunare duhovnicească acolo. Au luat parte mulți frați, iar aceasta a avut un mare răsunet între toți locuitorii comunei. Cu acest prilej au venit multe suflete și s-au predat Domnului, întrând în Oastea Domnului Iisus.
În anul 1959, când au venit marile prigoane și arestări, fratele Pavel a fost luat și el și dus la închisoarea din Timișoara, dat în judecată și condamnat la 10 ani muncă silnică. În tot timpul anchetei și al procesului a avut o atitudine demnă.
În închisoare, tot timpul celor 5 ani, peste tot pe unde a fost, fratele Pavel a avut o comportare plină de blândețe, de credincioșie și o dovadă de frate adevărat și statornic, atât față de frații săi ostași ai Domnului, cât și față de toți cei cu care era la muncă ori la suferință în închisoare. Această frumoasă purtare a lui l-a făcut să fie prețuit și vorbit de bine de către toți.
În anul 1964, după eliberarea din închisoare, fratele Pavel a început din nou să lucreze, cu toate condițiile grele, spre a-i aduna iarăși pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți de încercări și de necazuri. Fiind sărac trupește, fratele Pavel lucra prin alte localități, dar venea adesea pe jos 20-25 km, pentru a veghea și îmbărbăta adunarea frățească din Mehadia.
În 1972 soția sa Anca s-a îmbolnăvit grav și a trecut la Domnul, dar el n-a încetat lucrul său sfânt – ci a continuat să meargă prin satele îndepărtate, nu numai pentru lucrul mâinilor sale, pentru pâinea zilnică, ci mai ales pentru lucrul Evangheliei, pentru viața veșnică. În toate acestea l-a ajutat fata lui cea mai mică, Maria, care devenise și ea un suflet predat cu sinceritate Domnului Iisus.
Dar fratele, slăbit trupește de muncă și boală, a ajuns curând să nu mai poată lucra. Tot timpul anilor săi din urmă i-a petrecut pentru Domnul, în adunări, în posturi și rugăciuni.
În anul 1980 i-a venit acasă, bolnavă și oarbă, și fiica lui cea mai mare, Elisabeta, nenorocită de păcatul prin care trăise. Dar fratele Pavel a făcut totul ca ea să se predea Domnului și a îngrijit-o până la moartea ei, un an de zile pe pat.
În noaptea de 6 martie 1982, presimțind că i se apropie sfârșitul, s-a ridicat de pe patul lui de boală, și-a luat lumânările pregătite pentru moarte, a trecut în camera fetei lui, Maria, a trezit-o din somn și i-a cerut să-i aprindă lumânările, căci îngerul Domnului a venit după el, ca să plece. Apoi s-a rugat câteva clipe Domnului, după care s-a așezat pe pat, a mai respirat de câteva ori, apoi a trecut fericit și senin în brațele Domnului Iisus, pe Care L-a iubit și L-a slujit din tot sufletul său până la capăt.
La mormânt a fost petrecut cu multă evlavie și multe lacrimi de către toți cei care l-au prețuit foarte mult din pricina vieții și credinței sale.
Noi va trebui să-l pomenim pe fratele Pavel pentru totdeauna între înaintașii vrednici, pentru că viața și lupta lui pentru Domnul a fost una dintre cele mai frumoase, mai rodnice și mai vrednice. Amin.*
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz
*Fericiții noștri înaintași.
