Fr. Gheorghe Munteanu

04 Ianuarie 1937 – trece la Domnul fratele Gheorghe Munteanu

S-a născut în anul 1895, în satul Batiz și a fost singurul fiu al părinților săi, Gheorghe și Firuța.

Fratele Gheorghe Munteanu a fost printre primii ostași ai Domnului din Hunedoara, care a devenit în curând județul Oastei. Din primele zile când i-a căzut în mânã foaia «Lumina Satelor» scrisă de Părintele Iosif, inima lui s-a atașat total față de părintele și de Lucrarea Oastei Domnului.

Mama sa, Firuța, a fost o femeie evlavioasă și, și-a crescut pe singurul ei fiu în frica și ascultarea lui Dumnezeu, așa că întoarcerea lui la Domnul a fost ca o urmare normală a creșterii primite din copilăria sa. S-a înscris în Oastea Domnului încă din primii ani ai Oastei, printre cei dintâi ostași hunedoreni.

Însă din primele zile după hotărârea sa, a început o puternică lucrare pentru răspândirea Cuvântului Sfânt și întoarcerea la Dumnezeu, atât în satul natal, cat și în toate satele din jur și până departe, vestind Lucrarea Oastei Domnului și chemând sufletele să se întoarcă la Dumnezeu. Chemările lui la Domnul erau pline de pilde și întâmplări din viața sa, toate având un puternic înțeles duhovnicesc și fiind ascultate cu multă luare aminte și dragoste de către toți. În multe din aceste cuvântări vorbea cu recunoștință despre mama lui credincioasă, despre grija cu care l-a îndreptat ea către Dumnezeu, despre asprimea cu care îl ferea ea de orice obicei rău și despre felul duios în care îl învăța să se roage și să împlinească voia lui Dumnezeu.

Fratele Gheorghe s-a căsătorit în anul 1918 cu soția sa Maria. Au avut împreună patru copii. Sora Măriuca este cea mai mare, născută în 1919. După ce a crescut mai mare, ea a început să-l urmeze pe tatăl ei prin toate adunările, spunând mișcătoare poezii care storceau lacrimi din ochii tuturor celor ce ascultau.

Adeseori aceste poezii erau scrise chiar de fratele Gheorghe, tatăl ei, și publicate de Părintele Iosif prin foile Oastei Domnului. Iar la urmă au fost strânse într-un volum, anume «lisus ne-mbie crucea» – titlu al unei poezii care a și devenit una dintre cele mai frumoase cântări ale Oastei. Multe dintre poeziile fratelui Gheorghe au primit frumoase melodii din mijlocul fraților și se mai cântă și azi cu plăcere și bucurie neîntrecută.

În călătoriile sale misionare, mergea deseori și cu evlavie la Sibiu. Părintele losif îl primea mereu cu o mare dragoste și bucurie, prețuindu-l nespus de mult din pricina râvnei sale pentru Domnul și a dragostei sale pentru frați. Din stările de vorbă cu Părintele losif, fratele Gheorghe a învățat multe lucruri scumpe, iar apoi le ducea și le împărtășea cu bucurie tuturor fraților pe unde ajungea.

A fost un harnic lucrător al Oastei Domnului, cutreierând toate satele din jurul Călanului, până la Ilia și mai departe apoi, spre Arad, și până la Hațeg și Petroșani.

Prin anii 1934-’35, fratele Gheorghe și-a zidit o casă familială la Batiz, spunând: „Camera dinspre stradă să fie mai mare, pentru adunările frățești…” Și prima adunare în ea a fost pentru privegherea și înmormântarea lui din ianuarie 1937.

Cu ocazia aceasta, în foaia «Isus Biruitorul» din Sibiu, Părintele losif a publicat următoarele:

,,A trecut la Domnul fratele Gheorghe Munteanu din Batiz”

Sunt 4 săptămâni de când căzuse bolnav, îndată după adunarea de la Gura-Sada, ultima adunare la care a participat. O răceală i-a cuprins vasul de lut și boala a trecut pe urmă într-un tifos greu. S-a stins în spitalul din Deva, în dimineața zilei de 4 ianuarie 1937.

Vestea plecării lui ne-a umplut de durere. Dragul nostru frate era în plină viață și activitate duhovnicească. Mărturie despre aceasta este ostășia lui de 10 ani. Ca un viteaz, al Domnului, ca un erou al Domnului, a colindat mereu satele și orașele, vestindu-L pe tot locul pe lisus cel Răstignit. Era un suflet care îl aflase pe lisus cel Răstignit și Îl propovăduia cu foc și altora. Pe acest lisus L-a iubit el și L-a vestit cu foc prin sate și orașe.

Cu Acest lisus a alergat prin mii de adunări. Sub crucea Lui a plâns și i-a îmbiat și pe alții cu această cruce.

Sub crucea lui lisus a plâns mereu și scumpa lui fetiță, iubita noastră soră Maria, care îl însoțea pe la adunări, cutremurând toate sufletele cu focul ei și cu lacrimile ei pentru Domnul, spunând atât de minunate poezii și rugăciuni.

Pe Acest lisus L-a cântat el și în poeziile sale dulci și duioase… pentru lisus și-a cheltuit el viața sa, ostenind și mergând pretutindeni, să spună tuturor cântarea cea dulce care a învățat-o la picioarele Crucii: «O, Țara mea, o, Domnul meu / o, Veșnicule Dumnezeu».

Oastea Domnului în județul Hunedoara, în o bună parte, s-a lățit și s-a întărit prin râvna și jertfa acestui devotat luptător al Domnului. Vom spicui aici la foaie, pe larg, tot ce a făcut acest luptător al Domnului, pentru a fi pildă vie pentru toți luptătorii Domnului.

Plecarea dragului nostru frate Gheorghe ne doare. Îl plânge un ținut întreg, îl plâng frații pe care i-a deșteptat el pentru Domnul și care l-au avut ca pe un frate și părinte drag, îl plângem cu toții, Oastea din toată țara. Ne mângâie însă gândul că dragul nostru a trecut la Domnul ducând cu el lupta cea bună. Solia morții l-a aflat pe câmpul de luptă. Moartea I-a aflat în plină viață si l-a trecut la viață. Domnul să mângâie și să întărească pe cei ce rămân după el o soție și doi copii. Îngropăciunea se va face acum, în ziua Botezului. Se vor strânge frați din toate părțile. Va merge și o delegație de la Sibiu. Despre îngropăciune vom scrie pe larg. În veci să fie pomenirea și pildă preaiubitului nostru luptător.”

La înmormântare au fost foarte mulți frați. Au vorbit 3 preoți și 2 frați. Fratele Diniș, notar din Gura-Sada, a spus: ,,..Am avut cele mai plăcute legături sufletești în ce privește lucrul Domnului… Au trecut abia câteva săptămâni de la adunarea plină de bucurii din Gura-Sada, unde l-am avut și pe el între noi. Venea la Gura-Sada totdeauna cu bucurie. Aceasta a fost ultima adunare, aici a fost ultimul front unde a luptat cu bărbăție. Din casa mea a plecat în miez de noapte, istovit de truda luptei.

Totdeauna a venit la noi de câte ori l-am chemat, mânat de o dragoste curată și plin de viață. Știa că are aici ascultători care îi sorbeau învățăturile ce le rostea cu duh. Dragostea neschimbată ce o avea față de biserica veche din Gura-Sada, în care s-a împărtășit cu atâta smerenie cu Sfintele Taine ultima dată, cinstea față de preotul bătrân și simpatia satului nostru frumos îl aduceau cu plăcere la noi.

Nu se putea despărți de bucuria vestirii Cuvântului lui Dumnezeu. Și, după ce se termina adunarea publica, avea o plăcere dumnezeiască să vestească pe lisus și în cerc mai restrâns, la mine acasă și în edificiul notarial…

În noaptea de 20 noiembrie 1936 a plecat să pregătească alte adunări, dintre care ne-a promis și cea de la Batiz. Și adunarea care s-a făcut la el acasă în 6 ianuarie a fost adunarea întregii familii a Oastei Domnului din Hunedoara. A fost o adunare plină de lacrimi.

…Din tinerețea lui și până la sfârșitul vieții, fratele Gheorghe și-a pus de bunăvoie în slujba Domnului tot ce a avut. A cutreierat întreg județul și partea cea mai însemnată a țării, ducând solia sfântă și chemând la Domnul pe toți câți îi întâlnea în cale. În această slujbă sfântă, moartea l-a chemat la Domnul…

Pentru noi, ostașii Domnului, moartea este o nădejde fericită. A plecat la Domnul cu gândul împăcat și și-a împlinit rostul vieții ca un bun ostaș al lui Hristos. Rănit în bătălia sfântă a căzut la pat, a suferit atunci dureri cumplite, dar a răbdat sprijinit de Sf. Scriptură până ce Domnul l-a chemat la Sine. Ne mângâiem cu credința adevărului că sufletul fratelui nostru este primit de glasul blând al Scumpului nostru Mântuitor lisus: «Bine, slugă bună și credincioasã, intră în bucurie Domnului tāu»…

„Înmormântarea sa a fost în ziua de Bobotează, 1937.”

Viața fratelui Gheorghe Munteanu rămâne încă o pildă neuitată și luminoasă despre lupta și jertfa primilor noștri frați.

Domnul să îndrepte toate inimile celor din viitor spre pilda Domnului și Mântuitorului nostru lisus Hristos, iar prin El, spre ale tuturor părinților și fraților noștri vrednici, care au pășit așa de frumos pe urmele Lui. Să căutăm să le fim cu adevărat urmași tot așa de vrednici de Domnul nostru lisus cum au fost ei, înaintașii noștri în El. Doamne Dumnezeul nostru, ascultă-ne dorința aceasta!

Fericiții noștri înaintași

Traian Dorz