Meditație: Apostolul Pavel către Evrei (Cap. 9, vers. 11-14)
9:11 Dar Hristos a venit ca Mare-Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin Cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta,
9:12 și a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt, nu cu sânge de țapi și de viței, ci cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică.
9:13 Căci, dacă sângele taurilor și al țapilor și cenușa unei vaci, stropită peste cei întinați, îi sfințesc și le aduc curățirea trupului,
9:14 cu cât mai mult sângele lui Hristos, care, prin Duhul cel veșnic, S-a adus pe Sine Însuși jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăți cugetul de faptele moarte, ca să-I slujiți Dumnezeului celui viu.
Dar Hristos a venit ca Preot al bunurilor viitoare! Prin venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în lumea noastră, noi, care eram rătăciți ca niște oi, fiecare văzându-și de drumul său (Isaia 53:6), am fost puși sau, mai bine zis, aduși într-o stare după voia Lui.
Aceasta pentru că El, Domnul Iisus, a luat asupra Lui povara nelegiuirilor noastre. Dar, așa cum ucenicii — și nu numai ei, ci toți cei din vremea aceea — nu au putut înțelege această lucrare de mântuire a neamului omenesc, la fel și noi, de atâtea ori, asemenea Sfântului Petru în curtea lui Pilat (când L-a urmat „prea de departe”), nu înțelegem atâtea lucruri din viața noastră. Ne lepădăm foarte ușor pentru că nu ne-am zidit casa noastră cea duhovnicească pe stâncă (Matei 7:24).
Domnul Iisus a vrut ca urmașii Săi să privească mereu la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ, și să nu ne punem nădejdea în Dumnezeu doar pentru viața aceasta, căci atunci suntem cei mai nenorociți dintre toți oamenii (1 Corinteni 15:19).
Versurile unei cântări ne spun: „Nimic din bunurile lumii / a noastre inimi nu râvnesc / mai scumpă-i mântuirea noastră / ca orice aur pământesc!” Iar fratele Traian Dorz spune, în cugetările sale nemuritoare, despre trei vrăjmași care au fost lăsați în viața lui pentru a-l împiedica să ajungă la bunurile viitoare. Primul ar fi : „Îndoielile inimii, care mi-au zdrobit de multe ori bucuria, mi-au tăiat adeseori aripile, chiar și atunci când vânturile îmi erau potrivnice și când urcușurile îmi erau grele.” Apoi : „Strângerea de lucruri trecătoare, care mi-a făcut tot mai anevoioasă plecarea de lângă ele și mergerea mea înainte, cu târârea lor după mine.” Si ultimul: „Plăcerile veacului acestuia; niciunul dintre ceilalți vrăjmași nu mi-a pricinuit atâta rău.”
Meditând mai profund și cunoscând din istoria Oastei Domnului viața și umblarea în această lume a omului lui Dumnezeu, fratele Traian Dorz, mă întreb dacă nu cumva cele de mai sus au fost scrise special pentru mine și pentru toți cei ce le citesc, pentru trezirea conștiinței noastre.
Înaintașii noștri și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei, cugetând zi și noapte la Legea Domnului și silindu-se să-și ducă crucea în fiecare zi cu multă lepădare de sine.
Sfântul Apostol Pavel, în scrisoarea către Romani, vorbește despre o neprihănire dată de Dumnezeu, care vine prin sângele Lui (Romani 3:21-26). Aceasta nu este ca jertfele pe care le aduceau cei din poporul ales, care erau mereu îndrumați să aducă un animal fără pată și fără cusur — lucru care s-a împlinit o dată pentru totdeauna prin Jertfa de ispășire adusă pe dealul Golgotei. Spre acea Jertfă trebuie să privim, rugându-ne să ne mărească credința și statornicia.
„Să crezi adânc Iubirii Răstignite, / păcatul tău în lacrimi să-l îneci… / Să crezi adânc acestor adevăruri, / si-n ele stând, viața să-ți petreci.”
Adevărații trimiși ai Cerului nu au făcut altceva decât să-și împlinească slujba și chemarea, nu numai pe temeiul Jertfei și al sângelui lui Hristos, ci și pe temeiul jertfei și al sângelui personal, pentru a aprinde acel foc ceresc în inimile oamenilor, vorbindu-le despre bunurile viitoare.
Privind la cel care a fost primul ostaș, Părintele Iosif Trifa, realizăm parțial ce înseamnă jertfa până la sânge împotriva păcatului (Evrei 12:4), alegând să asculte mai mult de Dumnezeu decât de oameni (Faptele Apostolilor 5:29).
Mulțumim dragostei lui Dumnezeu față de noi, care s-a arătat prin faptul că El L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El. „Și dragostea stă nu în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și L-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. Preaiubiților, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții.” (1 Ioan 4:10-11)
Ajută-mă, Iisuse, să pot iubi oricând: pe dușmani, pe prieteni, pe oamenii de rând… pe toți, pe toți, Iisuse, un singur dor având: să pot, să pot, Iisuse, să pot iubi oricând!
– Fr. Traian Dorz –
