„După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer și a zis: «Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine […] Dar acum, Eu vin la Tine și spun aceste lucruri pe când sunt încă în lume, pentru ca să aibă în ei bucuria Mea deplină.»” (Ioan 17:1,13)
În rugăciunea pe care o înalţă Domnul Iisus către Tatăl în seara cinei celei de taină, numită şi rugăciunea arhierească, cuvintele sunt de o solemnitate copleşitoare. Rugăciunea este, după cum se exprimă părintele Iosif, „un fel de raport ceresc” (Tâlcuirea Evangheliilor, Duminica a 7-a după Paşti).
Dar acest raport descoperă şi taina unui plan divin de răscumpărare a omului care, ca orice plan, are fixate detalii: etape, oameni, epoci şi ceasuri, ca momente exacte ale împlinirii lor. Nu prea devreme, nici prea târziu, ci la timpul rânduit de copleşitoarea înţelepciune şi atotştiinţă dumnezeiască. Copleşitor este şi faptul că acest plan, după cum ne spun sfinţii apostoli Petru şi Pavel, a fost rânduit înainte de facerea omului. De pildă, Sf. Pavel spune că harul şi hotărârea mântuirii celor chemaţi este „dinainte de veşnicii” (2 Timotei 1:9), iar Sf. Petru, spune că Hristos, Mielul fără cusur și fără prihană, „a fost cunoscut mai înainte de întemeierea lumii și a fost arătat la sfârșitul vremurilor” (1 Petru 1:20).
Nașterea Domnului și-a avut ceasul ei. În istorisirea evenimentului nașterii, evanghelistul Luca spune: Pe când erau ei acolo, în Betleem, „s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria și a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle” (Luca 2: 6-7). Dar aici nu era vorba doar de sorocul obișnuit al nașterii unui copil, ci era mai ales „plinirea vremii” (Galateni 4:4) când Cel profețit trebuia să Se întrupeze după planul pe care-l alcătuise Dumnezeu în Sine Însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ (Efeseni 1:9-10). Era deci ceasul unei nașteri cu o semnificație cosmică.
A fost și un ceas al începutului lucrării Domnului în lume. Un ceas al arătării, la apele Iordanului și un ceas al începutului minunilor, la nunta din Cana Galileii. (Ioan 2:4). În fine, și pătimirile au avut un ceas al lor, ceasul puterii întunericului (Luca 22:53) ceasul în care Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoșilor (Matei 26:45) şi chiar dacă iudeii au mai căutat să-L prindă sau să-L omare şi mai înainte de acest ceas, nu au reuşit să pună mâna pe El, „căci încă nu-I sosise ceasul”. (Ioan 7:30)
Apoi, în întâia Epistolă ctre Timotei, tot Sf. Pavel ne spune că arătarea Domnului, adică cea de-a doua venire a Sa, va fi făcută şi ea la vremea ei de fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor (1 Timotei 6: 14-15), adică de Tatăl ceresc, după cum spune Domnul Însuşi: „Despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36).
Aşadar, Dumnezeu, Care a sorocit o vreme pentru orice lucru și pentru orice faptă (Eclesiatul 3:17) acum adusese vremea sau ceasul în care Fiul să împlinească partea cea mai grea a misiunii Sale în lume, Jertfa de pe cruce, după care, a treia zi să învieze și, după încă patruzeci de zile, să se întoarcă înapoi în slava pe care a avut-o la Tatăl, înainte de întruparea Sa: Tată, a sosit ceasul! Şi mântuirea mea, şi mântuirea ta, îşi au o vreme prielnică a lor: astăzi! Daca vom căuta mântuirea în afara ceasului sau a vremii rânduite de Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, zadarnic o vom căuta. Va fi prea târziu!
„Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi”, pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. (Evrei 3:12-13)
Pr. Costel Cauș
