Evanghelia din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, cum este numită în calendarele noastre, ne face cunoscute criteriile Judecății de Apoi, adică a Judecății finale, adică de la Sfârșitul veacurilor, adică de la Sfârșitul lumii! Ca să fie înțeles că nu e vorba de Judecata particulară, care are loc cu fiecare om în parte și la timpul sfârșitului lui.
Despre asta poate vom vorbi altădată, despre cine și dacă va fi judecat, despre sentințele acelei instanțe, dacă sunt sau nu definitive și dacă se mai poate schimba sentința până la timpul Judecății de Apoi. Ar fi interesant un astfel de subiect, nu-i așa, mai ales că e un subiect predilect și foarte „cunoscut” de creștinii noștri ortodocși.
Dar să revenim la … criteriile Judecății de Apoi. Care sunt acestea?
„Am fost flămând, am fost gol, am fost bolnav… și ați venit, sau n-ați venit la Mine…” , (citiți la Matei cap. 25) Aceste criterii vor sta la baza sentinței dumnezeiești de răsplătire sau osândire veșnică a oamenilor.
Dar, oare așa să fie?
Pentru că, nu mai departe decât cu o zi înainte, adică sâmbăta de dinaintea acestei duminici, numită „Moșii de iarnă”, când se face pomenirea morților, s-a citit, în cadrul Evangheliei, un verset care ar arăta un alt criteriu al judecății divine:
„Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.” (Ioan 5.24)
(acest text se citește la toate slujbele de înmormântare.)
Din textul evangheliei de azi, s-ar înțelege că doar faptele și mai ales cele foarte ușor de contorizat, vor fi cântărite la Judecată; nici un cuvânt despre credință! Adică, s-ar înțelege că la judecată nu contează dacă ai mers la Biserică, dacă ai postit, dacă te-ai rugat, nu contează măcar nici dacă ai crezut în Hristos, ci contează doar dacă ai dat de pomană!?
Iar din cel de-al doilea text s-ar înțelege că singurul criteriu al Judecății este credința și chiar mai mult decât atât, cei credincioși nici măcar nu mai trec prin ea, nici un cuvânt despre faptele bune! Adică n-ar mai conta ce faci, ci doar ce crezi!?
Răspunsul la această dilemă l-am putea găsi încă la începutul Evangheliei: „Când va veni Fiul omului (cu referire la a doua venire)… Toate NEAMURILE vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărți pe unii de alții cum desparte păstorul oile de capre;” (Matei 25.31-32)
Vedem că aici se vorbește despre judecata NEAMURILOR, adică a păgânilor, nu a creștinilor! Și aceștia vor fi judecați funcție de cum au avut grijă sau nu de….. frații mai mici ai Domnului Isus, adică poporul ales, și prin extensie, poporul binecredincios (conf. pr. prof. Ioan Ică jr.).
Ascultați și cântarea (bisericească) a bătrânului Simeon ce se cântă la praznicul Întâmpinării Domnului și la fiecare vecernie, în care cuvintele „Slava poporului Israel” au fost înlocuite cu „Slava poporului binecredincios!”. Înțelegând din asta că din poporul ales fac și toți creștinii, nu numai iudeii.
Citind trunchiat Sfânta Scriptură, putem trage învățături și practici greșite.
Pe de o parte, auzind doar Evanghelia de la înmormântare, pot fi și sunt creștini care nu pun niciun preț pe faptele bune, ci doar pe credința lor, luând în râs creștinii activiști sociali, iar pe de altă parte, auzind doar Evanghelia Judecății de Apoi, pot fi și sunt creștini care aleargă numai după fapte, contorizându-le cu multă sârguință contabilicească, ca fiind preț de schimb pentru mântuirea lor – „oare am făcut sau n-am făcut suficient pentru iertare și mântuire?” – persiflând pe cei ce predică mântuirea prin credința în Jertfa Mântuitorului și nașterea din nou.
Sunt convins că și dumneavoastră socotiți că cele două direcții sunt la fel de greșite. Asta dacă nu îmbrățișați una din ele.
De aceea, să citim Sfânta Scriptură holistic, și atunci vom înțelege, pe de o parte, că odată cu credința în Hristos vin și faptele bune, care sunt de fapt adeverirea credinței,
„Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” (Efeseni 2.10)
și, pe de altă parte, că toate faptele noastre bune nu sunt un preț pentru mântuirea noastră, fără credința în Jertfa Mântuitorului, pentru că …
„toți am ajuns ca niște necurați și toate faptele noastre bune sunt ca o haină mânjită. Toți suntem ofiliți ca o frunză și nelegiuirile noastre ne iau ca vântul.”(Isaia 64:6)
Nici evanghelia de azi nu trebuie înțeleasă greșit, cum de altfel se întâmplă, cum că cerința evangheliei s-ar reduce, după unii, doar la “cumsecădenie”, pentru că împărăția Lui Dumnezeu nu este atât de ieftină încât s-ar putea dobândi (cumpăra) cu un pahar de apă, ci mila, îngăduința și iubirea Lui sunt atât de mari încât poate să ne mântuiască, fie și numai pentru un pahar de apă, dar dat fraților mai mici ai Lui Hristos (adică poporului ales și acelora care s-au făcut popor ales prin credință) și atunci când pentru cel însetat, acel pahar valorează cât viața lui.
PS: Vă recomand să urmăriți scena din „Lista lui Schindler”, scenă în care acesta udă cu apă, cu ajutorul unui hidrant, vagoanele în care mureau de sete și de căldură evreii transportați de nemți spre lagăre, riscându-și viața. Împlinind, astfel, unul din criteriile mântuitoare ale Judecății de Apoi: „am fost însetat și mi-ați dat să beau”!
Pr. Vasile Manole
