Fratele Popa Petru s-a născut în anul 1915, în oraşul Sebeş, județul Alba, într-o familie cu mai mulți copii. Părinții săi având o familie mai grea și o stare mai modestă, fratele Petru a trebuit de tânăr să ia drumul pribegiei, spre a găsi de lucru prin diferite părți ale țării.
Numele său începe a fi pomenit prin foile Oastei începând cam din anul 1934, când fratele Petru se afla în localitatea Lonea de lângă Petroşani, ca angajat lucrător la mină. De aici, din centrul minier al Petroşanilor, fratele Petru începe a fi cunoscut ca unul dintre cei mai harnici tineri ai Oastei Domnului din județul Hunedoara.
Cu un curaj deosebit și cu o râvnă fierbinte pentru Domnul, el începe a lucra pentru vestirea Evangheliei întâi într-un cerc mai restrâns de frați, dar curând el străbate toate satele Hunedoarei, apoi tot mai departe, însoțindu-i pe cei mai buni frați lucrători de atunci. Încă de la început, fratele Gheorghe Munteanu de la Batiz, unul dintre cei mai buni frați lucrători ai Oastei Domnului din Hunedoara dintre anii 1930 şi 1937, I-a luat cu el pe la cele mai de seamă adunări și misiuni. În curând el devine cel mai de seamă ajutor al fratelui Gheorghe în câmpul tot mai larg al Evangheliei din cuprinsul județelor Hunedoara, Arad, Alba și Sibiu. Însoțindu-i mereu pe fratele Gheorghe și pe sora Măriuca, fiica acestuia, și lucrând împreună cu o mare râvnă pentru Domnul, ei s-au apropiat foarte mult sufletește.
Astfel, fratele Petru, după ce fratele Gheorghe Munteanu din Batiz a trecut pe neașteptate la Domnul, în anul 1937, a hotărât împreună cu sora Măriuca să se căsătorească și să se mute la Batiz, în casa fratelui Gheorghe Munteanu, pentru a lucra mai departe împreună, preluând într-un fel plugul duhovnicesc al fratelui și socrului său.
Căsătoria fratelui Popa Petru cu sora Măriuca a avut loc în 22 mai 1938. De atunci Domnul i-a binecuvântat cu o frumoasă viață de lucru și luptă pentru Domnul în toate părțile, până unde au putut merge. Fratele Petru a luat parte din ce în ce tot mai mult la cele mai însemnate lupte și momente din istoria celor mai fierbinți ani ai Oastei Domnului.
În frământările și luptele deosebite începute în anul 1935 cu conflictul de la Sibiu, el, deşi tânăr, abia de 20 de ani, a luat parte în cel mai frumos și hotărât fel alături de dreptatea Părintelui losif Trifa și a Voluntariatului Oastei Domnului.
Când a început să se organizeze mai îndeaproape lucrarea tineretului Oastei, fratele Popa Petru era totdeauna printre cei dintâi tineri, îmbărbătând lupta Domnului prin cuvântările lui înflăcărate, prin participarea lui la toate misiunile frățești, la răspândirea Bibliei și a cărților Oastei și la orice fel de osteneli pentru Domnul.
Ataşamentul lui total față de adevărul Oastei Domnului, credința lui puternică și râvna lui neîntrecută l-au ajutat să ajungă unul dintre cei mai harnici și talentați vorbitori ai Oastei. Cuvântul lui era totdeauna plin de miez duhovnicesc, plin de foc sfânt, plin de putere, și în urma lui s-au predat sute și sute de suflete în slujba Domnului. Datorită multelor sale osteneli în propovăduirea Cuvântului Sfânt, s-au înființat grupări ale Oastei Domnului în multe localități din Țara Hategului, de pe Valea Streiului, de pe Valea Mureşului și Valea Sebeşului. În toate aceste părți, numele lui va fi pomenit totdeauna cu dragoste și recunoştință, pentru că timp de zeci de ani el a fost nelipsit, săptămână de săptămână, prin aceste părți, cercetând adunările, îmbărbătându-i pe frați și împărțind Cuvântul Domnului la timp și nela-timp, fără a obosi și a înceta niciodată lucrul său.
În anii marilor frământări pentru obținerea unei forme de legalizare pentru activitatea Oastei Domnului în Biserică, fratele Petru a făcut și el parte dintr-o delegație frățească ce s-a prezentat în acest scop, împreuna cu fratele Traian Dorz, la Patriarhul Iustin și la Departamentul Cultelor, în vara anului 1957.
După ce conducerea Bisericii și a Statului a hotărât să refuze legalizarea Oastei Domnului și să ia măsurile cele mai drastice pentru nimicirea ei, fratele Popa Petru din Batiz, fiind socotit ca unul dintre cei mai activi frați pe țară, a fost arestat și el în 1959 și inclus în lotul celor 23 socotiți conducători pe țară ai Oastei Domnului, care au fost anchetați și judecați la Cluj, în noiembrie 1959.
A fost condamnat și el la 12 ani muncă silnică. A executat condamnarea în Penitenciarul Gherla și în diferite colonii de muncă, până la eliberarea generală din vara anului 1964. Tot timpul anchetei sale și a procesului său, precum și al executării acestor ani grei de condamnare, fratele Petru a avut o atitudine demnă, frumoasă, cinstită, evanghelică, vrednică de Numele Domnului lisus, Mântuitorul său, cât și de numele de frate și ostaş al Domnului. El a mărturisit cu vrednicie în tot acest timp despre Domnul lisus tuturor celor cu care a stat și a muncit împreună.
După ieşirea din închisoare, el și-a reluat cu aceeași sfântă râvnă lucrul său în câmpul Evangheliei pe unde semănase cândva sămânța cea sfântă a mântuirii. Plini de bucuria revederii, frații I-au primit cu și mai multă dragoste și prețuire în mijlocul lor. Ani de zile el a continuat și adâncit munca lui frumoasă, colaborând frățește cu toți ceilalți lucrători ai Domnului, cu frații: Irinca Valer din Cărpiniş, Cornel Rusu – Simeria, Gh. Plăcintă – Călan, Gheorghe din Crişeni, Ionel din Sân-crai, Iştvan din Vâlcele, Opriş din Batiz, Costică de la Sălaş, Iulius de la Ciula, Cuțu de la Hațeg și alții…
Când s-a ivit curentul sectarist de la Sibiu, el a luptat împotriva acestuia cu toată puterea, îndemnându-i pe toți frații să-l respingă, pentru a rămâne pe totdeauna credincioși dreptei învățături de la început, după pilda şi îndemnul Părintelui Iosif.
În ultimul timp al vieții sale, după anul 1980, avea o suferință în trupul său care se agrava pe nesimțite, provocându-i în câteva rânduri atacuri cerebrale. Ar fi trebuit să înceteze orice lucru și să-și vadă de starea sănătății sale, dar fratele Petru nu a încetat deloc munca și alergările sale pentru familia sa și pentru familia Domnului. Astfel că, în 15 iulie 1983, a suferit din nou un atac din care nu și-a mai revenit. A trecut la Domnul după numai două zile de boală, timp în care n-a mai putut vorbi nimic și cu nimeni.
Privegherea și înmormântarea sa au avut loc la Batiz. Au luat parte mulți frați și multe surori care au putut afla vestea grabnică a morții sale. A fost slujit de 5 preoți, în biserica satului Batiz. Singurul căruia i-a fost îngăduit un cuvânt lângă sicriul lui a fost fratele Traian Dorz, care a evocat frumoasa viață de luptă și muncă a fratelui Petru pentru Domnul, dându-l ca o dovadă de iubire și devotament pentru Lucrarea lui Dumnezeu. Şi ca o pildă vrednică de urmat pentru noi toți până la moarte.
Domnul lisus să-i dăruiască acolo Sus în ceruri Cununa Vieții ca unui luptător viteaz și biruitor, iar nouă să ne ajute să ducem cu vrednicie lupta Oastei Domnului mai departe, până la sfârşit. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
