Căci noi suntem împreună-lucrători cu Dumnezeu. Voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu. După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meşter-zidar înţelept, am pus temelia, şi un altul clădeşte deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădeşte deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, şi care este Isus Hristos. Iar dacă clădeşte cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc.
Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt, şi aşa sunteţi voi.”
1 Corinteni 3:9-17
Apostolul Pavel a întemeiat multe biserici în Grecia Antică: Filipi, Tesalonic, Bereea. Dar cea mai importantă, pe care o avea la inimă, a fost adunarea din Corint. După călătoria din Atena, unde a ținut acea celebră cuvântare în fața filozofilor stoici și epicurieni (Faptele Apostolilor 17), a ajuns la Corint. Acolo a locuit în casa lui Aquila și Priscila, o familie de iudei credincioși. În Corint, în sinagoga evreiască, apostolul Pavel L-a vestit pe Domnul Iisus atât evreilor, cât și grecilor. Aici a rămas un an și șase luni. Apostolul Pavel era un călător, un vestitor al Evangheliei, care mergea din cetate în cetate cu Cuvântul lui Dumnezeu. Despre corinteni el scrie: „Căci chiar dacă ați avea zece mii de învățători, totuși n-aveți mai mulți părinți, pentru că eu v-am născut în Hristos Iisus prin Evanghelie” (1 Corinteni 4:15). Biserica din Corint era o comunitate mare, cu mulți membri, unii crescuți duhovnicește, alții începători. Chiar dacă era departe cu trupul, apostolul Pavel primea vești despre credincioșii din Corint. Veștile duse de ai Cloei nu l-au mulțumit. Chiar această epistolă este un răspuns la problemele și întrebările lor. Corintenilor le scrie apostolul Pavel în capitolul 13 cel mai frumos imn de dragoste care a putut ieși de sub pana unui scriitor. Totuși, când află de anumite păcate grele pe care le făptuiesc unii din membrii bisericii (capitolele 5,6,7), el folosește cuvinte aspre. Citind cu atenție 2 Corinteni, vedem că sfântul Pavel a osândit păcatul, nu pe păcătoși. El spune cuvintele: „Cine este slab și să nu fiu și eu slab? Cine cade în păcat și eu să nu ard?” (2 Corinteni 11:29).
9 Împreună lucrători cu Dumnezeu
Din momentul când l-a făcut pe Adam, primul om, din pământ, și până azi, Dumnezeu lucrează la fericirea și mântuirea omului. Noi suntem lutul, Dumnezeu este olarul. Să ne lăsăm modelați după voința Olarului. Dumnezeu dorește ca toți oamenii să fie mântuiți. Chiar Fiul Său, Iisus Hristos, a fost trimis spre mântuirea oamenilor. Noi, cei credincioși, suntem împreună lucrători cu Dumnezeu dacă chemăm oamenii la pocăință și mântuire.
10-11 Temelia Iisus Hristos
Orice casă, orice clădire, orice turn are la bază o temelie. Cu cât o clădire este mai înaltă, cu atât mai adâncă trebuie să fie temelia. Iar Domnul vorbește despre casa cu temelia pe stâncă (Matei 7). Biserica lui Dumnezeu, cea mai înaltă clădire din lume, trebuie să aibă cea mai puternică temelie, care nu putea fi alta decât Iisus Hristos. Apostolul Pavel, apostolul Petru, apostolul Andrei au întemeiat biserici, dar toți au pus aceeași temelie. Chiar părintele Iosif Trifa s-a gândit la aceeași temelie când a întemeiat Oastea Domnului, care este „aflarea și vestirea lui Iisus cel răstignit” și „n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Iisus Hristos și pe El răstignit” (1 Corinteni 2:2). Să cântăm și noi împreună cu poetul: „Temelia vieții mele Tu ești, scump Iisus,/ Toată-ncrederea în Tine pentru veci mi-am pus.” „Dar fiecare să ia bine seama cum clădește deasupra! ” este atenționarea apostolului pentru urmașii lui.
12 Aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie
Pe o asemenea temelie sfântă și scumpă nu putem clădi decât cu materiale sfinte și scumpe. Dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, binefacerea, credința, blândețea, înfrânarea poftelor (Galateni 5), credința ”de același preț cu a sfinților”(2 Petru 1:1), dragostea de Dumnezeu și de oameni, ”tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel!”(Matei 7:12) – acestea sunt pietre scumpe.
”Să uniți cu credința voastră fapta; cu fapta, cunoștința; cu cunoștința, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de fraț;, cu dragostea de frați, iubirea de oameni.” (2 Petru 1:5-7). Iată, acestea sunt aur și argint. Dar se poate întâmpla ca lucrătorii neatenți să clădească pe această temelie sfântă lucruri firești, lumești, basme. Unii vestesc o mântuire prin fapte, nu prin credința în Domnul Iisus, unii cred că mântuirea se poate cumpăra cu bani. Dar apostolul spune că toate acestea vor arde cum ard trestia, lemnul, fânul.
13 Focul va dovedi
Timpul, focul, suferințele, încercările dovedesc trăinicia unei clădiri. Aurul trecut prin foc este și mai prețios. Credința încercată devine mai puternică. Iată Biserica care s-a întemeiat în ziua primei Cincizecimi, când Duhul Sfânt s-a coborât în limbi de foc peste apostoli, rezistă și biruie și azi, dupa două mii de ani. Chiar Oastea Domnului a dovedit că este o lucrare venită de la Dumnezeu. Era și este atât de necesară poporului și Bisericii din țara noastră. În ciuda suferințelor, a împotrivirilor, a martirajului primului ostaș, preotul Iosif Trifa, în ciuda sutelor de ani de închisoare suferiți de cei mai buni fii ai neamului nostru, Oastea Domnului rezistă și azi, după o sută de ani.
14 Răsplata
Credem că toți cei care au zidit aur, argint, pietre scumpe, vor primi ca răsplată viața veșnică, mântuirea. Astăzi vedem doar suferința, dar mâine vom vedea răsplata. Spune apostolul Petru: „Iată că noi am lăsat tot și Te-am urmat, ce răsplată vom avea?”(Matei 19:27) ”Iisus a răspuns: Adevărat vă spun că nu este nimeni care să fi lăsat casă, sau frați, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau copii, sau holde pentru Mine și Evanghelie și să nu primească acum în veacul acesta, de o sută de de ori mai mult: case, frați, surori, mame, copii și holde, împreună cu prigoniri, iar în veacul viitor viața veșnică.” (Marcu 10:29-30). Domul nu rămâne dator nici în lumea aceasta, pentru El va fi răsplătit chiar și cine ”va da de băut numai un pahar cu apă rece… Adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata.” (Matei 10:42).
16-17
Tot apostolul Pavel scrie în romani 12:1: „Aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu.” Prezența Duhului Sfânt al lui Dumnezeu sfințește trupurile noastre. Când vorbim despre templu sau biserică, deseori ne gândim la o clădire făcută de mâini omenești, dar când Duhul se coboară în viața unui om și el se străduiește să placă și să facă voia lui Dumnezeu, atunci trupul lui devine templul lui Dumnezeu. Adam a fost zămislit din țărână, dar când Dumnezeu i-a suflat în nări duh de viață, a devenit un suflet viu, un templu al lui Dumnezeu. Spune apostolul Petru „Voi sunteți o semniție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu și l-a câștigat ca să fie al Lui”. (1Petru 2:9).
Să ne ajute Domnul Iisus, care ne dă și voința și înfăptuirea, să clădim pe temelia pusă de înaintași, aur, argint, pietre scumpe. Fie ca Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu, să ne călăuzească!
Slăvit să fie Domnul!
