Cuvânt la îmnormântarea unei femei din Vidra de Sus.
Cu prețul vieții ne câștigăm pâinea! (Plângerile lui Ieremia 5:9)
Neasemănat de jalnică întâmplare ne-a strâns astăzi în casa aceasta. Tatăl de ani de zile e dus în război, departe la fronturi. Pe sărmana mamă o duce azi moartea în pământ. Când tatăl, tăria cuibului, și mama, căldura lui, sau stâns, cuibul puișorilor orfani rămâne rece și trist. Ce poate fi mai jalnic decât lucrul acesta? Pe dureroasă cale plecăm… ducem la groapă o mamă, o soție și mai mult decât atât, îngropăm astăzi o eroină. Războiul cumplit a făcut fronturi și în viața femeilor. Și ele au fronturi cu luptele, eroii, morții și răniții lor. Astfel de eroină este și răposata mama-soție, Maria Cristea lui Nicolae.
În ce fel de luptă ai căzut tu soție și mamă iubitoare?
Am auzit pe mai marii nostril de la administrația comunală că din nepriceperea, din negrija ta ai murit… Era doar scris și publicat că e strict oprită cumpărarea și aducerea bucatelor. Tu însă n-ai înțeles. Copii tăi strigau pâine, dar pâine se gătase din lada măsuței voastre. Strigarea lor te-a pornit pe tine, femeie gingașă, peste munți și dealuri să aduci pâine copilașilor. Te-ai dus către Arad. Noaptea, pe furiș ai cumpărat bucate și ai umplut sacul tău ce trăgea mai mult decât jumătate de metru, l-ai ridicat pe umerii tăi slăbuți și l-ai pus la tren. Dar tu nu știai că acolo sunt băgători de seamă, jandarmii unguri, care nu lasă să se poarte bucate. La două gări a trebuit să fugi cu sacul tău, să-l târăști prin frunză și iarbă, să-l ascunzi de confiscare. Trecând controlul, iarăși l-ai ridicat cu brațe obosite să-l pornești spre casă. La ultima gară, sacul tău și grâul erau scăpate… cu prețul vieții tale.
Astăzi este săptămâna de când mai chemat să te împărtășești cu sfintele taine. Graiul tău ostenit și stins vorbea atunci cu însuflețire de isprava săvârșită și în ochii tăi citeam mulțumirea omului care a izbutit. Te-am întrebat ce te doare… și îmi spuneai că ție bine, numai acolo în pieptul tău, la stânga în partea de sus, ziceai că simțești că s-a rupt ceva… și năframa ta, stropită de sânge întărea spusele tale.
Ți-am adus atunci scrisoare de la soțul tău. Între altele era scris în ea: …Grijește dragă de copii! Scrisoarea adusă o văd și acum în mâna ta. Moartea și iubirea ți-a încleștat mâna atât de tare în ea, încât cei ce te-au așezat în sicriu n-au mai smuls-o de acolo: scrisoarea iubitului tău soț! Și o văd stropită cu ceva. Nu-i nici apă, nici nici picături de lumină, ci sunt lacrimile tale. Poate simțeai că te duci în pământ și ai plans, gândindu-te că nu va mai fi cine să împlinească cele scrise de soțul tău. Duci scrisoarea cu tine, într-o altă lume, o duci ca pe o mărturie grăitoare, că ai ascultat scrisul soțului tău: cu prețul vieții tale ți-ai îngrijit copii!
Ajungând tu fiică iubită, înaintea Tatălui ceresc, îți vei da seamă de jertfa ta și grija copiilor tăi. După ce vei isprăvi cu spusul durerilor tale, te rugăm spune și povestește despre suferințele noastre. Spune Tatălui ceresc că lacrimile de pe scrisoarea ta, nu sunt numai lacrimile tale, ci sunt lacrimile noastre, lacrimile unui neam care astăzi plânge. Ridică apoi în sus năframa roșită de sângele pieptului tău, și spune că e sânge din ranele unui popor năpăstuit. Te întoarce apoi în odihna pe care n-ai cunoscut-o în această lume. Dormi liniștită!
Vom spune noi soțului tău despre grija ta sfântă pentru copilași!… Vom spune neamului că ai fost eroină în frontal durerilor și suferințelor noastre! Când se va potoli furtuna aceasta și se vor căuta eroii, te vom așeza și pe tine între ei! Cu sacul ce ți-a zdrobit pieptul de mamă iubitoare, acolo vei fi și tu între eroii căzuți pe câmpurile morții, ca toți acei ce ați ajutat la plinirea calvarului nostru și ați dus la cer solie și rugare pentru vremuri mai bune… Veșnică va fi pomenirea ta!
Pr. Iosif Trifa
