Ezra 2 – Mulți chemați, puțini aleși
Iată oamenii din țară care s-au întors din robie, și anume aceia pe care îi luase Nebucadnețar, împăratul Babilonului, robi la Babilon, și care s-au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare în cetatea lui. (…)
Toată adunarea era de patruzeci și două de mii trei sute șaizeci de inși, afară de robii și roabele lor, în număr de șapte mii trei sute treizeci și șapte. (Ezra 2:1,64,65).
Capitolele din Biblie care au enumerări de nume, numere sau obiecte sunt, adesea cel mai greu de citit și de învățat din ele. Și totuși, toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu (2 Tim 3:16). Având în vedere că lista cu capii de familie, preoți, localități și numărul acestora este menționată și în Neemia 7, dar și în 3 Ezdra 5 (apocrifă), pare important să zăbovim câteva minute asupra textului.
La plecarea din Ierusalim spre Babilon nu a fost nicio alternativă. Au fost luați robi și voința lor avea să se supună deciziilor împăratului Nebucadnețar. După aproximativ șaptezeci de ani, decretul lui Cirus avea să permită evreilor să se întoarcă la Ierusalim. De data asta însă nu forțați, ci de bunăvoie! La o primă judecată am spune că toți evreii ar fi trebuit să răspundă pozitiv acestei chemări. Situația era însă dificilă și nu era o decizie ușoară. ”Mulți au rămas însă la Babilon, neîndurându-se să-și părăsească avuțiile.” (Iosif Flavius – Antichități iudaice). Nu doar avuțiile i-au ținut pe loc, dar și teama pentru viitorul familiilor lor, în contextul pericolelor ținutului părăsit al Iudeii. Dar unii din ei, mai puțini, probabil, au spus: se merită!
Textul începe cu căpeteniile: Zorobabel, Iosua, Neemia, Seraia, Reelaia, Mardoheu, Bilșan, Mispar, Bigvai, Rehum, Baana. În Neemia 7:7 mai este menționat și Nahamani, nume cu care s-ar întregi numărul consacrat de seminții: doisprezece. Zorobabel (din familia lui David, menționat în genealogia Mântuitorului, Matei 1:12), al cărui nume înseamnă odrasla Babilonului sau odrăslit în Babilon, avea funcția de guvernator al ținutului. Iosua este marele-preot ce, împreună cu Zorobabel, va asigura conducerea administrativă și religioasă a rămășiței întoarse din robie. Profețiile din Hagai și Zaharia subliniază rolul central al celor doi bărbați, inclusiv prin imaginea mesianică pe care o vor zugrăvi în istoria poporului Israel. Nu se cunosc informații despre ceilalți zece bărbați, istoria paharnicului împăratului persan, Artaxerxe, sau a vărului Esterei fiind atestate în alte perioade istorice.
Urmează apoi înșirate numele bărbaților lui Israel, mai întâi pe familii (v. 3-20), apoi pe localități, majoritar din împrejurimile Ierusalimului (v. 21-35). Sunt enumerați preoții (v. 36-39), leviții (v. 40), cântăreții (v. 41), ușierii (v. 42), slujitorii Templului (v. 43-54) și apoi fiii robilor lui Solomon.
În total 42 360 de inși, în afară de robi și roabe, și, cel mai probabil, afară de numărul femeilor și copiilor.
Acesta a fost primul val de repatriați, cel mai numeros din cele menționate de Scriptură. Și mă bucură să găsesc în lista de mai sus căpetenii, dar și evrei de rând, multe domenii de slujitori ai Templului, încă distrus (de la preoți la cei ce păzeau ușile), dar, mai ales, menționarea fiilor robilor lui Solomon. Aceștia nu erau evrei din naștere. Au provenit din familii supuse la munci grele pe vremea construirii întâiului Templu. Dar, la ceasul cercetării, au răspuns ca mai odinioară Rut: poporul tău va fi și poporul meu, Dumnezeul tău va fi și Dumnezeul meu! Binecuvântată alegere! În timp ce unii cu drepturi legale au rămas în Babilon, cei care ar fi putut alege o viața pământească mai bună au fost scriși în Carte. Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci și dintre Neamuri, după cum zice în Osea: „Voi numi «popor al Meu», pe cel ce nu era poporul Meu, și «prea iubită», pe cea care nu era prea iubită. Și acolo unde li se zicea: «Voi nu sunteți poporul Meu», vor fi numiți fii ai Dumnezeului celui viu.“ (Romani 9:24-26).
Mulți? Puțini? Pe calea îngustă nu vor alerga mari mulțimi. Deși avem chemarea de a duce sarcina cum am răspunde doar noi singuride tot ce are Dumnezeu, trăim totuși bucuria părtășiei și imboldul dat de frații noștri: Ce bine-i printre voi iubiții și dragii sufletului meu/ ce dulce e cu voi la muncă și ce ușor cu voi la greu/ cu voi e Dumnezeu în mine și eu cu voi în Dumnezeu!
Profeția despre Anatot
Oamenii din Anatot, o sută douăzeci și opt. (Ezra 2:23)
Găsim în acest text și un indiciu despre împlinirea unei profeții. Anatot, o cetate de scăpare din Beniamin, situată la aproximativ 5 km N-E de Ierusalim, era locul de naștere al proorocului Ieremia. Locuitorii din Anatot, nemulțumiți de profețiile lui Ieremia, au plănuit să-l omoare (Ieremia 11:21); Domnul însă rostește o judecată: «Iată, îi voi pedepsi; tinerii vor muri uciși de sabie, iar fiii și fiicele lor vor muri de foamete. Și niciunul din ei nu va scăpa, căci voi aduce nenorocirea peste oamenii din Anatot, în anul când îi voi pedepsi.“ (11:22-23)
Peste ani, în timp ce împăratul Nebucadnețar împresura iarăși Ierusalimul, în anul al zecelea al lui Zedechia (aprox 587 î.H., înainte de distrugerea zidurilor cetății și a Templului lui Solomon), Ieremia, în închisoare fiind, primește o cerință stranie din partea Domnului: cumpără ogorul unchiului tău! (Ieremia 32) Într-o țară implicată în război, în prag de faliment și de distrugere totală, Ieremia cheltuie șaptesprezece sicli de argint (unii comentatori sugerează că ar fi venitul unui lucrător obișnuit pentru un an și jumătate) pentru achiziția acestei proprietăți. Era o decizie financiară bună, adică o investiție profitabilă în imobiliare?
Cel mai probabil nu. Scopul Domnului era altul! «Așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Ia zapisurile acestea de cumpărare, cel pecetluit și cel deschis, și pune-le într-un vas de pământ, ca să se păstreze multă vreme! Căci așa vorbește Domnul oștirilor, Dumnezeul lui Israel: «Iarăș se vor mai cumpăra case, ogoare și vii, în țara aceasta.» (Ieremia 32:14-15)
Și chiar dacă știm că este Cuvântul Domnului, nici lui Ieremia și nici nouă nu ne este ușor să-l înțelegem și să-l aplicăm. Iată, șanțurile de apărare se înalță împotriva cetății și o amenință; cetatea va fi dată în mâinile Haldeilor cari luptă împotriva ei, biruită de sabie, de foamete și de ciumă. Ce ai spus Tu s-a întâmplat: Tu însuți vezi! Și totuși, Doamne, Dumnezeule, Tu mi-ai zis: «Cumpără-ți un ogor cu argint, și pune și martori!»… când totuși cetatea este dată în mâinile Haldeilor!“ (Ieremia 32:24-25)
Oamenii din Anatot, supraviețuitorii blestemului venit asupra cetății, aveau ocazia acum să probeze credincioșia lui Dumnezeu. Îmi imaginez cum vor fi căutat printre ruine casa lui Ieremia și în pământ vasul cu cele două zapisuri (cel pecetluit și cel deschis). Și da, se vor cumpăra în curând iarăși terenuri în Israel, dar promisiunea Domnului arăta spre ceva mai măreț: „Iată, Eu sînt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?“… Iată, îi voi strînge din toate țările unde i-am izgonit, în mînia Mea, în urgia Mea, și în marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta, și-i voi face să locuiască în liniște acolo. Ei vor fi poporul Meu, și Eu voi fi Dumnezeul lor. Le voi da o inimă și o cale, ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor și a copiilor lor după ei. Voi încheia cu ei un legământ vecinic, că nu Mă voi mai întoarce de la ei, ci le voi face bine, și le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine. Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în țara aceasta, din toată inima și din tot sufletul Meu.“ (Ieremia 32:27, 37-41)
Oamenii din Anatot au probat prima parte a profeției în fața vasului sfărâmat și a zapisurilor întinse, dar nu aveau cum să nu se întrebe: Doamne, când ne dai inima nouă și faci cu noi legământul cel veșnic?
Fără genealogie dovedită
Și-au căutat însemnarea în cărțile spițelor de neam, dar n-au găsit-o. De aceea, au fost îndepărtați de la preoție. (Ezra 2:63)
În finalul capitolului citim despre o parte din evreii întorși din robie, că nu au putut dovedi apartenența la poporul evreu. Șase sute cincizeci și doi de bărbați evrei, care n-au putut să-și arate casa lor părintească și neamul, ca să facă dovada că erau din Israel.(Ezra 2:59) Nu s-a pus problema interdicției de a se întoarce în țară, dar dreptul lor de moștenire, pământul care se transmitea din generație în generație, era acum greu de revendicat.
Cărțile spițelor de neam erau o tradiție riguroasă în Israel, păstrată, după cum observăm chiar și în captivitate. E trist să observăm că, la nici două generații, o mică parte din popor a rămas fără moștenirea părintească. A fost nepăsarea celor care, plecați în robie, au neglijat înscrierea noilor născuți în cartea spițelor de neam? Sau puțina credință că va veni vreodată momentul întoarcerii pe pământurile natale?
Un caz cu implicații mai grave a fost acela al preoților. Trei familii nu au putut dovedi descendența din Aaron și au fost îndepărtați de la slujbă. Se scrie că unul din preoți s-a căsătorit și a luat numele și moștenirea fetei. E drept că era dintr-o familie renumită, cea a lui Barzilai Galaaditul. Pentru perioada robiei părea că funcția de preot era inutilă. Iar profeția celor șaptezeci de ani, irealistă. Dar pare că și-a ”vândut” dreptul de preot pe un ”blid de linte”. O mică speranță atârna de răspunsul lui Dumnezeu, prin cele două obiecte sacre, Urim și Tumim. Dar tradiția iudaică menționează că, după distrugerea primului Templu, acestea au dispărut, ca și Chivotul Domnului.
Ce importantă era atunci scrierea numelui într-o carte! Cu cât mai importantă este însă astăzi înscrierea în Cartea lui Dumnezeu, Cartea Vieții Mielului! Moise a mărturisit despre ea (Exod 32:32), David de asemenea (Psalm 56:9 / 129:16). Daniel profețește despre o mântuire doar a celor scriși în Carte (Daniel 12:1). Iar Apostolul Ioan ne confirmă în Apocalipsa că în Ierusalimul ceresc vor intra numai cei scriși în Cartea vieții Mielului (Apocalipsa 21:27). Să nu fim nepăsători de avertismentele descoperite în Scripturi. Să luăm dar bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. (Evrei 4:1)
