,,…dacă vei despărți ceea ce este de preț de ce este fără preț, vei fi ca gura Mea…”
Ieremia 15:19
Proorocul Ieremia a fost ales de către Domnul pentru a transmite poporului Israel toate poruncile date de El. Însă, pentru a primi cuvintele Domnului, Ieremia trebuia să aibă ceea ce au avut toți aleșii lui Dumnezeu: un cuget curat.
Apostolul Pavel era în Cezarea fiind judecat de către iudei în fața marelui preot Anania și a lui Felix, acuzat pe nedrept prin învinuiri mincinoase. Când îi este dat cuvântul de apărare, el nu îi atacă pe iudei pentru învinuirile false aduse împotriva sa, ci chiar spune că urmează aceeași cale pe care o au și ei. Deși apostolul Pavel avea capacitatea să folosească aceleași metode, acesta nu o face din cauza cugetului său: ,,De aceea mă silesc să am totdeauna un cuget curat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.” Fapte 24:14-16
Cugetul este conștiința care te îndeamnă să mergi pe calea cea dreaptă și poți face aceasta doar dacă ești îndrumat de către Duhul Sfânt. În Epistola către Romani, ap. Pavel, înainte de a-și exprima dorința lui ca frații săi să fie mântuiți, scrie: ,,Spun adevărul în Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfânt, îmi este martor.” Astfel, Duhul Sfânt este Acela care îi ține apostolului Pavel conștiința luminată, curată, însă, în momentul în care sufletul este pătat de faptele păcatelor, legătura se întrerupe: ,,Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor.”1 Tim 4:1-2
Păcatele amorțesc conștiința, astfel încât sufletul ignoră mustrările din partea ei. Însă, oricine se păstrează curat, îndeplinește poruncile și ascultă de glasul Domnului, acela va avea o conștiința sănătoasă și curată și nu va ajunge ca Imeneu și Alexandru, care și-au pierdut credința și cugetul sfânt.
Atât în Sfânta Scriptură, cât și în scrierile fr. Traian Dorz sunt prezentate doua stări de conștiință: conștiința ascultării și conștiința datoriei, împreună formând cugetul curat.
Relația dintre un fiu și părinții lui are la bază ascultarea, astfel încât, tot ce i se cere fiului de către părinți, aceea să și facă. Aceeași relație trebuie să fie între noi și Dumnezeu, precum a unui fiu ascultător față de Tatăl. Domnul Iisus este cel mai potrivit exemplu de ascultare: S-a născut ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte de cruce. Filipeni 2:8
O astfel de ascultare de Tatăl trebuie să avem și noi, iar dorința de a împlini tot ce ni se cere trebuie sa vină din cugetul nostru. Asta înseamnă să ai o adevărată conștiința ascultătoare.
Filipenilor li se spune: ”Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, nu numai când sunt eu de față, ci, cu mai mult acum, în lipsa mea.” Filipeni 2:12
Așadar, să avem mereu un cuget treaz ca să putem asculta toate poruncile pe care le dă Tatăl, nu făcând-o din pricina oamenilor care ne mustră, ci din frică și iubire de Dumnezeu.
Cealaltă stare de conștiință este și mai înaltă, căci datoria ei te apasă să muncești și mai mult. Înaintașii noștri au avut o conștiință a datoriei adevărată, începând cu părintele nostru Iosif Trifa care a văzut starea grea în care se afla poporul românesc și a pus la inimă această datorie, ca românul de rând să Îl afle și să-L primească pe Dumnezeu în viața lui. Astfel, prin voia Domnului s-a înființat Oastea Domnului. De-a lungul timpului, mulți frați și surori ai Lucrării au suferit.
O poezie a fratelui Traian Dorz exprimă datoria pe care au avut-o încă de la început:
Am fost aleși să fim o jertfă de-nviorare pentru voi,
fiind supuși de Domnul nostru atâtor lungi și grele munci,
sub Mâna Lui, atâta vreme ne-a curs al lacrimii șuvoi –
azi, voi cântați cu bucurie, fiindcă noi am plâns atunci.
Prin viscoliri de ierni vrăjmașe am fost trimiși în loc oprit
s-aducem focul sfânt s-aprindă al vostru suflet înghețat;
azi, voi cântați cu bucurie, vi-e dorul inimii-mplinit,
dar nouă ne e arsă viața prin care darul v-am purtat.
Din jertfa inimilor noastre ce neștiut s-au mistuit,
ați strâns voi binecuvântarea și-avântul inimii v-ați strâns.
Ce bine că nu știți voi prețul ce-n locul vostru l-am plătit.
că poate n-ați cânta nicicând, dac-ați cunoaște cât am plâns.
Dar fericirea că, pe-ntinsul acestor zări cândva pustii,
se leagănă acum belșugul bogat și greu și sănătos,
întrece înmiit durerea din anii cruntelor urgii
sub care-am dezgropat comoara transfigurării prin Hristos!
Traian Dorz
Datoria pe care și-au luat-o frații înaintași și pe care au dus-o până la capăt, suferind pentru cauza Evangheliei, i-a transformat în niște jertfitori cu o conștiință curată. În vremea de astăzi, când nu mai este nicio restricție asupra credinței noastre, conștiința datoriei a scăzut; deși frații au suferit ca noi să avem un viitor plin de rod, parcă datoria pentru mântuirea noastră și a altora nu mai arde în inimi cum a fost odată. ”Uitați-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire aşa de mare, pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima şi să cădeți de oboseală în sufletele voastre. Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge în lupta împotriva păcatului. Şi ați uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu disprețui pedeapsa Domnului şi nu-ți pierde inima când ești mustrat de El.” Evrei 12:3-5 Astfel, având atâtea exemple de oameni care s-au păstrat curați și au dobândit un cuget însuflețit de Duhul Sfânt, să căutăm și noi conștiința ascultării și a datoriei, ca, apoi, să putem merge pe drumul cel drept, luminat și netezit de toți cei care l-au croit până acum.
Marco Irimia
