Apostolul din Duminica a cincea după Rusalii.
Romani, cap. 10, 1-10.
„Doresc Eu moartea păcătosului?”, zice Domnul Dumnezeu… (Ezechiel 18, 23)
Ce legătură frumoasă între Evanghelia acestei duminici și apostolul citit în Bisericile noastre!
Dacă în Evanghelia după Sfântul Marcu și cea după Sfântul Luca ni se relatează dorința celui îndrăcit și vindecat de Domnul Isus de a-L urma, ne uimește oarecum refuzul: Domnul îi spune să se întoarcă acasă și să le povestească tot ce i-a făcut El și cum a avut milă de el.
Trimișii lui Dumnezeu, atât prorocii Vechiului Testament, cât și apostolii Domnului, au avut aceeași dorință, ca oamenii să ajungă la cunoștința Adevărului și să fie mântuiți. Omul după inima lui Dumnezeu, David, spune în Psalmul 38, 9 despre dorințele și suspinele care nu sunt ascunse înaintea Lui și care au rodit așa frumos în viața sa. Mă gândesc și la mărturisirea făcută de primul împărat al lui Israel, Saul… „Tu ești mai bun decât mine” (1 Samuel 24, 17-18). Sf. Pavel vorbește despre o dorință a inimii împletită cu rugăciunea, pentru ca israeliții să fie mântuiți, în versetul unu, iar în versetul nouă spune despre mărturisirea cu gura (ceea ce a făcut și cel vindecat din Gadara) și credința din inimă.
Sf. Petru ne aduce aminte:
„Domnul nu întârzie în împlinirea făgăduinței Lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare pentru noi și dorește ca nici unul să nu piară, ci să vină la pocăință.” (2 Petru 3, 9). Venind la începuturile Lucrării Oastea Domnului, părintele Iosif Trifa, întemeietorul văzut, spune în cartea despre Duhul Sfânt: „Mulţi mă întreabă ce trebuie să facă, să fie creştini buni şi adevăraţi. Unii umblă după Pravile, alţii cer regulamente şi reguli de viaţă creştină. Voiţi să aflaţi cum trebuie să trăiască un creştin adevărat? Mergeţi la izvor! Mergeţi la viaţa celor dintâi creştini, care au ieşit din şcoala Duhului Sfânt! O, cum n-am eu un glas de trâmbiță (cum i-a fost îndeplinită de frumos această dorință) să strig: citiți în Noul Testament, la Faptele Apostolilor, să vedeți cum a fost viața celor dintâi creștini, viaţa creştinilor celor „de aur”” care au ieșit din școala Duhului Sfânt!”
Urmând calea marii jertfe, fratele Traian, ca un ucenic care a ajuns și a gustat de la Izvor, leagă și el o verigă la lanțul de aur al Lucrării, pe care părintele l-a legat de primii creștini:
„Ajută-mă, credință, să-mi împlinesc în veac / tot ce mi-a spus iubirea să sufăr și să fac / ajută-mă, nădejde, să lupt cu-adevărat / tot ce mi-a dat iubirea să pot păstra curat.”
Și, ajuns acolo, la Izvor, ne spune:
„O, Sfânt Izvor, ce nalt e cerul
spre care blând ne-am aplecat,
ce minunat a fost Misterul
din care ne-ai cuminecat,
ce-ndreptățită-i fericirea
ajungerii ce-o tot dorim,
să ne aducă-mpărtășirea
Cerescului Ierusalim.”
Spre acolo mergem si noi cei de astazi, dar ca să putem ajunge la Izvor, la starea lor înaltă de trăire, contopiți cu Domnul Isus, trebuie să ne plecăm cât mai des genunchii slăbănogiți la rugăciune, sinceri și smeriți cu inima, ca Harul să se înmulțească peste familiile și adunările noastre, urmărind pacea și sfințirea, pentru că vrem să-L vedem pe Domnul. (Evrei 12, 12-14)
Slăvit să fie Domnul!
