Skip to content Skip to footer

Începe al treilea război mondial?

Aceasta este întrebarea pe buzele și în mintea tuturor. Orientul Mijlociu arde. Israel este în ochiul uraganului și ne întrebăm ce va fi cu poporul evreu și ce va fi cu lumea întreagă. Întrebări peste întrebări se ridică în mintea noastră și în spațiul media și suntem obligați să răspundem cu același pesimism general alimentat. Însă la toate aceste întrebări și neliniști în care lumea geme, Biblia are răspunsuri clare pregătite de la întemeierea lumii.

Domnul Isus Hristos își pregătește ucenicii de atunci și pe noi de acum spunându-ne și realitatea care se va desfășura, dar și atitudinea cu care trebuie să întâmpinăm aceste evenimente. În Matei capitolul 24 cu versetul 6 ne spune așa: ”Veți auzi de războaie și de vești de războaie: vedeți să nu vă înspăimântați, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârșitul tot nu va fi atunci”. Iată dar descrierea vremurilor în care trăim noi în veacul XXI. Evenimente care trebuie să se întâmple. Nimic nu este imprevizibil pentru Domnul și pentru ai Săi.
Cei care Îl cunosc pe Domnul și Cuvântul Lui nu sunt luați prin surprindere de aceste întâmplări și evenimente, ci ele le întăresc credința în El și în Cuvântul Său. În această informare din Matei nu este doar o pre-înștiințare a ceea ce se va întâmpla în lumea de afară, ci în ea avem și atitudinea cu care trebuie să le întâmpinăm în lăuntrul nostru. Atenție! Ca nu cumva să vă lăsați înspăimântați. Îndrăzniți! ”Căci Eu am biruit lumea.” Curajul, nădejdea și pacea sunt atributele unui adevărat credincios și urmaș al lui Hristos.

Cel credincios are o metrică diferită în a măsura și cântări evenimentele actuale. Unitatea de măsură folosită nu este de sorginte omenească, ci una de origine, de perspectivă și proiecție veșnică. Înțelegerea vremurilor nu o raportăm la istoria omenească și la evenimentele istorice, ci la perspectiva și narativa profețiilor biblice. Sursă dovedită veridică și exactă atât de evenimentele istorice, cât și de cele actuale. ”Cine are urechi de auzit să audă” și ochi de văzut să vadă. Biblia ne stă la îndemână să căutăm și să cercetăm vremea și locul în care ne aflăm.

 

Codruț Gârboan

Postează un comentariu