Apostolul din duminica a șaptea după înviere Fapte 20, 16-18; 28-38 16.
„Pavel se hotărâse să treacă pe lângă Efes, fără să se oprească aici, ca să nu piardă vremea în Asia; căci se grăbea ca, dacă-i va fi cu putință, să fie în Ierusalim de ziua Cincizecimii. 17. Însă din Milet, Pavel a trimis la Efes și a chemat pe prezbiterii bisericii. 18. Când au venit la el, le-a zis: „Știți cum m-am purtat cu voi în toată vremea, din ziua dintâi în care am pus piciorul pe pământul Asiei. 28. Luați seama, dar, la voi înșivă și la toată turma peste care v-a pus Duhul Sfânt episcopi, ca să păstoriți Biserica Domnului, pe care a câștigat-o cu însuși sângele Său. 29. Știu bine că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori, care nu vor cruța turma; 30. și se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor. 31. De aceea vegheați și aduceți-vă aminte că, timp de trei ani, zi și noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare dintre voi. 32. Și acum, fraților, vă încredințez în mâna lui Dumnezeu și a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufletește și vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți. 33. N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. 34. Singuri știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale celor ce erau cu mine. 35. În toate privințele v-am dat o pildă și v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să ajutați pe cei slabi și să vă aduceți aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuși a zis: „Este mai ferice să dai decât să primești.” 36. După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți. 37. Și au izbucnit cu toții în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel și l-au sărutat. 38. Căci erau întristați mai ales de vorba pe care le-o spusese el, că nu-i vor mai vedea fața. Și lau petrecut până la corabie.”
Luați seama dar la voi înșivă… (Fapte. 20, 28)
De la creația tuturor celor văzute, dragostea părintească a lui Dumnezeu a vorbit omului în diferite feluri, dorind să îl țină într-o legătură permanentă cu CERUL. După ce primii oameni au păcătuit și au văzut că sunt goi, s-au ascuns printre pomii din grădină; Domnul Dumnezeu a chemat pe om și a zis: „Unde ești, Adame?” (Geneza 3, 7-10). Dar această întrebare va răsuna în conștiințele tuturor oamenilor (conștiința fiind glasul lui Dumnezeu) până la sfârșitul veacurilor. Niciun om de pe acest pământ nu va putea spune că n-a auzit chemarea: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și EU vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci EU sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11, 28-29). Iar cântarea spune: Isus vă cheamă, veniți la EL, căci mântuire e numai în EL, de-atâta vreme nu-L auziți duios zicând: „Veniți la Mine” – vă cheamă EL – odihnă, pace și har să găsiți, căci jugul Crucii este ușor, nu-ntârziați, veniți…”
În ziua cea mare a judecății, ni se va aduce aminte de mâna iubitoare a Domnului, care a ascultat până și gândul rugăciunii noastre în încercare, durere sau nevoie, izbăvindu-ne din acestea. Dar noi, din această Sfântă Lucrare pe care Domnul Isus a găsit-o astfel, de aur (cuvântul deslușit, cântarea profund duhovnicească și rugăciunea liberă, toate în părtășia frățească), prin care noi să putem urca în orice zi, încă de pe acum, spre Împărăția SA și să înțelegem prin Duhul Sfânt că orice ne vine în viața aceasta ne este spre binele veșnic.
Părintele Iosif, printre ultimele cuvinte testamentare, spunea că se gândește chiar și la frații ostași – ce mare răspundere au. Când vedem pe ce căi întortocheate și grele trebuie să-și caute alții mântuirea sufletului lor, noi nu știm să mulțumim lui Dumnezeu că nouă ne-a descoperit calea mântuirii atât de dreaptă și de dulce. Sfântul Apostol Pavel vorbește corintenilor despre o împreună-lucrare cu Dumnezeu, spunând că, după Harul lui Dumnezeu care i-a dat înțelepciune, a pus temelia care este Hristos, iar alții după el au clădit deasupra, ajungând Cuvântul Lui până la noi.
Să ne cercetăm mai sinceri pe noi înșine în aceste vremuri la CUM clădim și CE clădim pe această temelie, pentru că noi am primit nu numai o învățătură atât de luminoasă, dar și pilda vieții celor care ne-au arătat Calea, Adevărul și Viața. “Să nu uităm că-Ți datorăm, în veci să Te ascultăm, / De cât primim, în veci să știm, Isus, să-Ți mulțumim” Slăvit să fie Domnul!
Sever Oneț
