Moise Velescu – Arad
Fratele Moise Velescu s-a născut în comuna Cicir din județul Arad, la data de 27 februarie 1921. În 2 februarie 1951 s-a căsătorit cu sora Elița, buna și scumpa noastră soră din Vărșand, județul Arad, cu care împreună au făcut multe și tainice binefaceri pentru mulți cunoscuți sau necunoscuți frați și copii ai lui Hristos.
După ce s-au predat în slujba Domnului, ei și-au pus cu totul în această slujbă nu numai viața lor, ci tot ceea ce au mai avut: casa lor, masa lor, banul lor și timpul lor. Încă de la început, casa lor din Arad, de pe strada Turturicii, numărul 7, a devenit casa de oaspeți a Domnului lisus pentru toți frații care aveau drumuri și trecere pe acolo dintr-o parte în alta a țării. Fratele Traian, îndeosebi, le va păstra o veșnică prețuire și recunoștință pentru că, încă de la începutul închisorilor sale din 1947 și până la anii ultimelor încercări, de-a lungul multor zeci de ani, aceste două suflete nobile și scumpe au fost statornice în a-l căuta pe la toate închisorile ori spitalele pe unde a fost dus pentru Domnul și pentru Lucrarea Oastei Sale. Lună de lună, în anii cei grei, fratele Moise și sora Elița și-au pus tot ce au avut pentru a alerga pe la ușile închisorilor ori spitalelor, spre a căuta cu câte un pachet pe suferinzii Domnului ori pe familiile acestora rămase acasă fără hrană, fără îmbrăcăminte sau lemne de foc.
Adeseori cu fratele Șandor de la Beliu și cu soția acestuia, sora Maria, ori cu familia fratelui Valer și sora Fica de la Simeria, ei aveau grijă să nu rămână necercetată nici o casă și familie rămase fără fratele care era în încercare pentru Domnul. Adesea își aduceau acolo ultimul aliment din cămara lor și ultimul bănuț din pungă. Niciodată nu vor fi uitate înaintea lui Dumnezeu aceste jertfe și osteneli ale acestor minunate inimi binefăcătoare. Totdeauna ne vom ruga Domnului să le răsplătească El, Singurul Care poate fi în măsură să le răsplătească, după mulțimea îndurărilor și bogățiilor Sale.
În afară de această muncă de ajutorare mai deosebită ca a oricăror altora, tot atât de frumoase și binefăcătoare au fost și munca și jertfa lor de posturi și rugăciuni, la fel de susținute, pentru frații și familiile celor încercați. Ori pentru răbdarea și biruința Lucrării Domnului, care era atât de încercată și prigonită de zeci de ani de zile.
În acei ani de mari frământări și necazuri, fratele Moise și sora Elița împreună cu alți frați și surori din jurul lor au organizat schimburi de rugăciune necurmată. Douăzeci și patru de echipe de frați și surori erau aşezați pe schimburi de câte o oră, în fiecare zi și noapte. Când le sosea ceasul anumit, cei care alcătuiau schimbul de rugăciune auzeau ceasul sunând și se sculau, așezându-se pe genunchi în fața Domnului și Cuvântului Său. Și rămâneau îngenuncheați un ceas, rugându-se cu lacrimi și cu cutremur sufletesc pentru fiecare frate care era în suferință, după numele său. Apoi pentru fiecare membru al familiei sale. Apoi pentru fiecare adunare în parte. Petrecând astfel tot acest ceas în cereri și în mij- lociri stăruitoare pentru viața, pentru statornicia în credință, pentru puterea de răbdare, pentru încrederea, nădejdea și dragostea fiecărui suflet ajuns în încercările grele din pricina Evangheliei. Și aceasta, zi de zi, lună de lună și an de an, până când Domnul răspundea rugăciunilor lor, ,,aducând înapoi pe prinșii de razboi ca niște râuri de miazăzi”, cum spune psalmul. – Ce fericiți eram, spunea fratele Moise, după acea, când ne venea ora să îngenunchem, preluând noi solia rugăciunii, când știam că în acel ceas și în acel minut alți frați și surori ale noastre se ridicau de pe genunchi după ceasul lor de rugăciune. Și tot așa, când noi ne ridicam după ceasul nostru, știind că în loc îngenunchează alții, preluând în fața Domnului solia aceasta sfântă de la noi! Ce minunată și neuitată va rămâne vremea acestor ani pentru noi, toți cei care am luat parte la această fericită și dumnezeiască sarcină. Niciodată n-am fost atât de fericiți și atât de tari duhovnicește – și cred că niciodată nici nu vom mai fi – cum am fost atunci. Și, cu toate că eram de atâtea ori zdrobiți de oboseală după munca grea a zilei ori lipsiți după toată împrăștierea lucrurilor noastre, totuși niciodată n-am fost nici bolnavi, nici flămânzi, nici doborâți. Puterile noastre se înnoiau din zi în zi, bunurile noastre se înmulțeau văzând cu ochii, iar bucuriile sufletelor noastre erau de nedescris …
După trecerea acelor vremuri de încercare, sufletele scumpilor noștri de pe strada Turturicii au rămas la fel de apropiate și tinere în dragostea lor ostenitoare și jertfitoare pentru Domnul și pentru frați. Cei doi fii ai lor, Iosif și Neluțu, crescuți și ei de niște astfel de părinți, au moștenit aceeași dragoste și bunăvoință față de frați, lucrând și ei, după puterile lor, în tot ce i-au văzut, ani de zile, făcând pe părinții lor.
Fratele Moise, având de la Domnul și darul scrisului încă din copilăria sa, a scris frumoase poezii, din care unele au devenit cântări. El a colaborat astfel de-a lungul anilor, cu diferite inspirații duhovnicești, încă din 1941, pe la revista «Familia Creștină» și «Isus Biruitorul». În afară de acestea, a mai avut frumoase lucrări pentru hrana și întărirea sufletească îndeosebi a tineretului din Lucrarea Oastei Domnului.
Toată frumoasa și neuitata pildă a fratelui Moise pentru împlinirea unora dintre cele mai plăcute virtuți creștinești înaintea lui Dumnezeu, mai ales binefacerea și rugăciunea, va rămâne o dovadă neuitată despre slujirea adevărată a unui suflet care, făcându-le pe toate acestea în modul cel mai frumos și mai vrednic, a știut totuși să fie și să rămână cel mai smerit și mai modest suflet de frate și de ostaș al Domnului.
Să le răsplătească Domnul cu toată bogăția și dragostea Sa, lui și alor lor, acum și în vecii vecilor. Amin.*
Slăvit să fie Domnul!
Traian Dorz
*Fericiții noștri înaintași.
