Umblarea noastră pe calea credinței are ca destinație mântuirea și dobândirea vieții veșnice în Împărăția Tatălui Ceresc. Odată ce ne-am întâlnit cu Domnul Iisus, transformându-ne prin nașterea din nou, umblarea aceasta trebuie să capete un traiect ascendent. Pe această cale, însă, ne însoțește neîntrerupt un vrăjmaș intrinsec, anume firea noastră pământească. Aceasta face ca ascensiunea noastră să fie uneori întreruptă de căderi. Domnul Iisus, cunoscând pe deplin firea pământească ne spune: „ …căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.” (Ioan 15, 5) și ne promite un ajutor: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” (Ioan 14,26). Astfel, până la sfârșitul drumului, până la moarte, traiectoria noastră depinde de cât de mult lucrează în noi firea pământească sau firea înnoită prin Duhul Sfânt.
De la începutul vieții, drumul acesta are multe răscruci. El se bifurcă intermitent în Bine și rău. Fără călăuzirea Duhului, firea omului va alege răul, aproape invariabil. După ce L-am primit în viața noastră, la fiecare răscruce alegerea devine o luptă între Duh și fire. Și cu trecerea anilor, privind în urmă pe drumul parcurs, vedem și alegeri greșite, abateri, pentru care am plâns apoi, din cauza cărora ne-am îndepărtat de Domnul și am umblat lipsiți de călăuzirea Duhului Sfânt.
Sfântul Apostol Pavel scrie bisericii din Galatia, o biserică nou înființată, confuză, aflată sub influența culturilor păgâne și frământată între împlinirea Legii și neprihănirea prin credința în Iisus Hristos, o epistolă în care descrie cel mai profund adevărata slobozenie și trăirea vieții creștine în însoțirea Duhului Sfânt. Pentru a nu înțelege și trăi greșit libertatea pe care credința în Hristos o aduce în viața creștinului, Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să umblăm cârmuiți de Duhul, reiterând adevărul că firea și Duhul sunt și vor fi totdeauna potrivnice. Astfel încheierea versetului 17 din Galateni cap. 5 concluzionează tranșant: „…așa că voi nu puteți face tot ce voiți”.
În contingentul vieții noastre, trebuie să ne punem și noi acest îndemn înaintea oricărei răscruci în fața căreia va fi nevoie să luăm o hotărâre și să acționăm într-un mod duhovnicesc sau lumesc.
Ești copil crescut de părinți credincioși… Poate că ești îndemnat să îți minți părinții cu privire la o notă slabă de teama pedepsei. Poate că sfaturile lor și felul în care aleg să te crească, în ascultare de Domnul, fără acces la telefon sau internet, într-un mod mai controlat față de colegii tăi de școală, de prieteni, ți se par exagerate sau desuete, învechite. Poate că mersul la adunare, la slujbă nu îți este întotdeauna pe plac. Ai prefera uneori să îți însoțești colegii la un meci de fotbal sau ai vrea să rămâi acasă, navigând pe telefon. Adu-ți aminte atunci că nu poți face tot ce vrei. Că ascultarea și sinceritatea sunt datoriile tale față de părinții care veghează ca Duhul Sfânt să lucreze în viața ta încă de pe acum. Voia ta este glasul firii pământești care te va îndepărta de El.
Ești tânăr… Provocările și răscrucile se înmulțesc, iar alegerea căii bune este mai dificilă ca oricând în această perioadă a vieții. În inima unui tânăr, influența anturajului crește exponențial. A părinților se diminuează semnificativ, mai ales dacă tânărul părăsește și fizic căminul copilăriei. Tentații cu miză tot mai mare, dependențe de tot felul în jur, accesul facil pe care îl aduce vârsta „maturității” la vicii periculoase. Presiunea integrării în noi colective e imensă, iar lumea care trăiește fără Domnul, robită de păcat, pune preț pe tot ce e murdar și stricat. Mă gândesc, văzând in această perioadă, pe rețelele sociale foarte mulți tineri absolvenți, la tentația de a participa la petrecerile de absolvire a liceului, a facultății. Cunosc sentimentul de rușine pe care un tânăr îl poate trăi atunci când își anunță profesorii, colegii că el nu va participa pentru că este credincios. Dar cu cât mai grea e rușinea față de Domnul atunci când te afli într-un astfel de loc! Ai putea spune că vei sta departe de dans, de alcool, că e doar odată, ca ai dreptul să te bucuri de realizările tale. Dar ce mare amăgire e în toate acestea justificări! De ele se folosește diavolul pentru a te atrage în cursă lui blestemată! Poate că lucrezi într-un mediu complet diferit de narațiunea duhovnicească în care ai fost crescut. Uneori competența se dovedește în ochii lumii prin a fi integrat în colectiv. Iar aceasta se face de cele mai multe ori în pauza de fumat, de bârfă, la petreceri, ieșiri, teambuilding-uri. Adu-ți aminte în toate aceste situații de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: voi nu puteți face tot ce voiți, dacă sunteți călăuziți în adevăr de Duhul. Alege atunci să răstignești firea pământească care te îndeamnă să mergi pe calea care, omenește, pare mai ușoară, mai fericită. Caută atunci călăuzirea Duhului Sfânt care va crește în tine toată Roada aducătoare de bucurii nepieritoare.
Ești soție… Ai vrea ca vocea ta să fie auzită. Persoana ta să fie importantă. Ai vrea să îți cerți soțul uneori pentru alegerile care nu ți se par corecte. Ai vrea să mai slujească și alții familiei, casei, gospodăriei care adeseori te copleșește. Ai vrea să cârtești împotriva lui Dumnezeu pentru atâtea griji, treburi, obligații pe care le ai în familia cu care te-a binecuvântat. Ai vrea să pui mai mult preț pe aspectul tău, pe hainele tale, să „investești” și în tine. Adu-ți aminte atunci că roada Duhului care te va înfrumuseța peste măsură este pacea, bucuria, răbdarea, blândețea iar ca aceasta să apară și să crească în viața ta, nu poți face tot ce voiești!
Ești soț… Îți dorești ca toți ai tăi să te asculte și să ți se supună. Ai vrea să ajungi acasă de la serviciu și să îți oprești gândurile și ochii în telefon. Să te odihnești în loc să asculți cererile interminabile ale soției și copiilor. Poate că ești condus de pofte, de gelozie… Amintește-ți că dragostea curată este prima roadă a Duhului ce trebuie să îți conducă viața și alege să nu faci tot ce voiești!
Doamne Iisuse, Îți mulțumim pentru că în lumea asta de durere, stăpânită de păcat și de cei ce-i slujesc acestuia, ne-ai lăsat un Mângâietor! Ajută-ne să ne lăsăm călăuziți întotdeauna de Duhul Sfânt, astfel ca urcușul nostru spre întâlnirea cu Tine să fie lin și binecuvântat, ca la sfârșit să-Ți umplem brațele iubitoare deschise spre noi, de toate roadele adunate pe drum! Amin!
