(Romani 6:18–23)
”Și prin chiar faptul că ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii. Vorbesc omenește din pricina neputinței firii voastre pământești. După cum odinioară v-ați făcut mădularele voastre roabe ale necurăției și fărădelegii, așa că săvârșeați fărădelegea, tot așa acum trebuie să vă faceți mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeți la sfințirea voastră! Căci, atunci când erați robi ai păcatului, erați slobozi față de neprihănire. Și ce roade aduceați atunci? Roade de care acum vă este rușine, pentru că sfârșitul acestor lucruri este moartea.
Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat și v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit viața veșnică.
Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Iisus Hristos, Domnul nostru.”
O scrisoare destinată unui loc unde apostolul Pavel nu ajunsese încă, plină de o profundă înțelegere a tainei mântuirii. Citim la sfârșitul epistolei o listă lungă de credincioși cărora apostolul Pavel le trimite epistola. Oare cât i-a prețuit pe Aquila și Priscila și pe toți ceilalți de le-a scris atât de frumos și, în același timp, atât de profund despre mântuire.
Expresiile har, neprihănire, sfințire, viață veșnică, darul fără plată al lui Dumnezeu sunt parcă tot mai des întâlnite ca în alte scrieri ale lui.
Dar și cuvinte ca: păcat, fire pământească, robi ai păcatului, moarte, fărădelege, duh de robie sunt folosite de apostol ca să înțelegem bine adevărurile mântuirii.
Zicem și noi ca sfântul apostolul Petru: „cum v-a scris și preaiubitul nostru frate Pavel, după înțelepciunea dată lui, ca şi în toate epistolele lui, când vorbeşte despre lucrurile acestea. În ele sunt unele lucruri greu de înţeles.” (2 Petru 3:15-16)
Ne aplecăm și noi cu multă reverență, cu respect, cu rugăciune peste câteva versete.
Deschide-ne mintea și inima să putem pricepe ce vrea să ne spună Duhul Sfânt prin pana sfântului Pavel!
v.18 – „Izbăviți de păcat”
„Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi…”. (2 Corinteni 5:21)
Izbăvirea vine prin jertfa de la Golgota a Domnului Iisus. Prin sângele Lui sfânt se iartă și izbăvește orice om.
„În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.” (Faptele Apostolilor 4:12)
Nu mai suntem robi ai păcatului, ci Domnul, care ne dă și voința, și înfăptuirea, ne va ajuta să-I fim credincioși.
v.18 – „robi ai neprihănirii”
Robul nu face ce vrea el, ci ce vrea stăpânul. Noi am fost răscumpărați cu cel mai mare preț, jertfa Domnului Iisus. Deci, dacă nu mai suntem ai noștri, ci ai Domnului, să facem ce vrea El, voia Lui.
În 1 Petru 1 scrie: „Petru, apostol al lui Iisus Hristos…”
În 2 Petru 1 scrie: „Simon Petru, rob și apostol al lui Iisus Hristos.”
Ce s-a întâmplat oare în viața apostolului Petru în acest timp dintre scrierea celor două epistole?! Oricum, e mult mai frumos când citești: „Simon Petru, rob și apostol” sau „Pavel, rob al lui Iisus Hristos, chemat să fie apostol” (Romani 1:1)
Suntem fiii lui Dumnezeu prin răscumpărarea Domnului Iisus, să fim robi ai ascultării de El.
v.19 – „mădularele voastre roabe ale necurăției și roabe ale neprihănirii”
Ochii, urechile, gura, mâinile, picioarele, mintea noastră și celelalte mădulare pot sluji lui Dumnezeu sau celui rău.
„Dacă mâna ta te face să cazi în păcat, taie-o; este mai bine pentru tine să intri ciung în viață decât să ai două mâini și să mergi în gheenă, în focul care nu se stinge.” (Marcu 9:43)
Acest cuvânt al Domnului pare foarte aspru. Dacă ne-am pedepsi mâinile, picioarele, ochii, gura de câte ori păcătuim, am fi toți niște schilozi. Dar noi, de dragul Domnului, ca răspuns la moartea din dragoste, ne facem trupul nostru templu al Duhului Sfânt. Ajută-ne, Doamne, să ne răstignim firea pământească cu patimile și poftele ei (Gal. 5:24) și să aducem rod: dragostea, bucuria, pacea,… facerea de bine, blândețea, înfrânarea poftelor (Gal. 5:22,23).
v.19: „Sfințirea voastră”
„Fiți sfinți în toată purtarea voastră” (1 Petru 1:15). Noi, oamenii care trăim azi pe pământ, credem că sfinții au trăit cândva și este aproape imposibil să fim ca ei. „Călcați pe urmele mele întrucât și eu calc pe urmele lui Hristos” (1 Cor. 11:1).
Ei, sfintii, au fost oameni ca noi, cu slăbiciuni, chiar păcate (David, Moise, Petru). Dar și-au dăruit viața lor, voința lor, faptele lor, sufletul lor, împlinind poruncile lui Dumnezeu.
Sfințirea este un munte înalt, greu accesibil; să urcăm cu grijă și teamă și cu ajutorul Domnului să ajungem cât mai sus.
v.21: „roade de care acum vă este rușine “
Orice credincios, născut din nou, când privește la faptele lui din trecut, se umple de rușine. Deși Dumnezeu l-a iertat, credinciosul se smerește numai aducându-și aminte de felul lumesc (firesc, drăcesc) de trăire din trecut.
În psalmul pocăinței, împăratul David scrie:„… păcatul meu stă necurmat înaintea mea (Ps. 51:3). Fr. Traian Dorz scrie :„Tu mi-ai dat în flăcări inimii iertare,/ dar ea nu-și mai iartă vina niciodată’’.
Oricâte fapte bune am face astăzi, să privim cu pocăință la faptele din trecut și să ne pocăim mereu.
v.21: „Sfârșitul acestor lucruri este moartea”; v.23: „plata păcatului este moartea”
Dumnezeu i-a zis lui Adam, primul om: „În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat, căci țărână ești și în țărână te vei întoarce” (Facerea 3:19).
„Anii vieții voastre se ridică la șaptezeci de ani, iar pentru cei mai tari la optzeci de ani” (Ps. 90:10).
Totuși, apostolul Pavel nu vorbește de această moarte, ci de moartea veșnică. O moarte ca pedeapsă a neascultării de Dumnezeu. Cel mai greu, cel mai groaznic este că suferința este veșnică, fără sfârșit.
Spunea bogatul nemilostiv ,,grozav mă chinuiesc în văpaia aceasta’’. Așteaptă bogatul o picatură de apă să-și răcoreasca limba și nu i se dă.
„Apoi va zice celor de la stânga Lui: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care a fost pregătit diavolului și îngerilor lui” . (Matei 25:41)
De dragul Domnului Iisus, pentru dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit, să fugim de păcat și să beneficiem de HARUL mântuirii.
v.23: „Darul fără plată este viața veșnică în Iisus Hristos Domnul nostru”
Dacă moartea este veșnică, și viața este veșnică. „Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Iisus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3).
Viața veșnică este darul pregătit de Domnul Iisus pentru fiecare om. El a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14:6). Dacă suntem pe această Cale, vom moșteni viața veșnică.
Viața veșnică este cel mai mare DAR fără plată, Domnul Iisus a plătit în locul nostru. Să avem și noi credința și nădejdea celui care a scris: „Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău și mă va mântui ca să intru în împărăția Lui cerească” (2 Tim. 4:18).
Slăvit să fie Domnul!
