PE URMELE CUVÂNTULUI
Întâlniri transformatoare
În această rubrică vom asculta cuvintele lui Isus în umblarea Sa prin popor, vom asculta interacțiunile Sale cu diferiți oameni și situații și vom căuta învățătura de profunzime, care străpunge inima și aduce sufletul la răspântia deciziilor transformatoare.
TÂNARUL BOGAT
Întrebarea care îți poate schimbă viața
Matei 19. 16-26 /Marcu 10.17-27 / Luca 18.18-30
În cei trei ani ai săi de activitatea misionară, Domnul Isus a întâlnit tot felul de oameni din diferite categorii sociale și în diferite situații de viață. A avut de-a face cu adulți și copiii, bogați și săraci, evrei și neevrei, bărbați și femei, religioși și nereligioși, sănătoși și bolnavi, vii și morți. El este exemplul suprem în a evangheliza lumea din jurul lui și metodele Lui de a trata fiecare situație revelează modul în care ne putem apropia de cei din jurul nostru pentru a le putea duce Vestea cea Bună.
Urmându-L de aproape pe Hristos vom observa că evanghelizarea cere mai mult decât transmiterea unui mesaj sau repetarea unei predici, a unor valori și principii. Ea cere interacțiune cu diferite pături sociale în diferite situații de viață. Secretul reușitei Domnului în a duce Mesajul Împărăției a fost că El a înțeles că fiecare persoană este diferită și pentru aceasta a trebuit să o caute în locul în care se află, să se coboare la starea ei și acolo, de pe același palier, lângă ea să-i ”transfere” Cuvântul direct în inima deschisă. Lumea se cucerește „om cu om”. El vorbește mulțimilor, dar cheamă pe fiecare în parte. Isus se descrie pe Sine și lasă ca metodă fundamentală pentru evanghelizare adevărul povestit în pilda samariteanului:
”Dar un samaritean care era în călătorie, a venit la locul unde era el și, când l-a văzut, i s-a făcut milă de el. S-a apropiat de i-a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin, apoi, l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a îngrijit de el.” (Luca 10.33-34).
CONTEXTUL CĂLĂTORIEI
În al treilea an al călătoriei Sale misionare, în ultimele luni dinainte de răstignire, Isus, în ultima Sa misiune in Iudeea, trece Iordan în provincia Pereea unde petrece o vreme înainte de a se urca pentru ultima dată la Ierusalim. Trecut dincolo de Iordan, Și-a început ”după obiceiul Său” misiunea de învățare a poporului (Marcu 10,1).
CONTEXTUL MOMENTULUI
Printre cei veniți să asculte se aflau și fariseii care căutau să-l ispitească. După ce a răspuns fariseilor dacă este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta, mustrându-i cu Scriptura, Domnul intră în casă și continuă să-i lămurească pe ucenici cu privire la problematica divorțului. Momentul tensionat produs de seriozitatea subiectului este tulburat de niște copilași care erau aduși la Isus să se atingă de ei și să se roage pentru ei. Acum ucenicii sunt mustrați de Învățător pentru că aceștia au certat pe cei care aduceau copiii. Excesul de maturitate care îngreuna încăperea a fost înseninat când Domnul a zis: ”Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei”. Apoi i-a luat în brațe, Și-a pus ,mâinile peste ei și I-a binecuvântat.
Copilașii și fariseii reprezintă cele două tabere care așază lumea de-a dreapta sau de-a stânga, oferă omului ocazia să se definească vis-a-vis de prezența lui Isus Hristos, să Îl ispitească (din nou, ca în pustie), sau să Îl vadă cu adevărații ochi, și exaltând ca bătrânul Simeon să zică :” acum, sloboade în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău. Căci au văzut ochii mei mântuirea Ta, pe are ai pregătit-o să fie, înaintea tuturor popoarelor” (Luca 2.29-31).
Acestea sunt singurele două stări cu care putem veni înaintea Domnului. Când nu dorești să te întâlnești cu El, când nu vrei să-L vezi în viața ta, lângă tine, cu tine, în tine, nu-ți mai rămâne decât să-L ispitești, fie prin nebunia de a-I cere socoteală pentru ce face sau nu face, fie să Îi dai socoteală, justificându-ți săracele fapte bune, și acuzându-l pe semenul tău.
Copilașul și fariseul reprezintă cele două stereotipuri de ucenici, de urmași și de urmăritori. ”Chipul de copil” gingaș, autentic și sincer, sau chipul de fariseu sluțit, fals și mincinos sunt cele două ipostaze cu care ne putem prezenta. înaintea lui Dumnezeu.
Isus intră în casă , în intimitatea prietenilor, a ucenicilor pentru ai extrage din prezența falsității fariseilor și ai introduce în prezența sincerității copiilor, înmuindu-le inimile. Asemenea unui tată care își duce copiii în casă pentru ai feri de ispititorii de afară. Aici, în odaie îi poate privi de aproape și iubi cu privirea Tatălui. Tranziția de la o atmosferă acuzatoare la o atmosferă iubitoare cere o ieșire din lume, din afară, și o intrare, în casă, în locul de taină, unde departe de lumea dezlănțuită se poate auzi susurul blând al Tatălui.
Însă rămânerea în casă nu este rostul final al întâlnirii cu Hristos. Domnul își continuă itinerarul…
Codruț Gîrboan
