Bunul Dumnezeu ne-a luminat viețile și ne-a iertat păcatele noastre astfel încât tot ce a fost întuneric în trecutul nostru s-a șters si trebuie începută urcarea noastră mai aproape de El. Totuși nivelul de creștere poate să încetinească sau să se limiteze la hrana cea ușoară. Aceeași stare o descrie si Apostolul Pavel în Epistola sa către Evrei:
,,De aceea să lăsăm adevărurile începătoare ale lui Hristos și să mergem spre cele desăvârșite, fără să mai punem din nou temelia pocăinței de faptele moarte și a credinței în Dumnezeu… ’’ (Evrei 6:1)
Ap. Pavel îi mustră pe evrei fiindcă, după ce au dus o luptă de suferințe și s-au făcut părtași ocărilor și necazurilor cu cei care au avut aceeași credință , râvna lor pentru adâncirea în Cuvântul lui Dumnezeu a început să scadă și trebuiau din nou să se hrăneasca cu lapte, adică cu adevărurile începătoare ale lui Hristos pe care Apostolul le-a învățat. Noi, ca niște copii ai lui Dumnezeu, care am pus un legământ cu El și ne-am pocăit, trebuie să urcăm tot mai mult pe scara care ne apropie de Dumnezeu, însă la ce nivel se refera Ap. Pavel să ajungem? Oare faptul că am pus un legământ sau că rămân la hrana cea ușoară nu este de ajuns? Nu, ci Sf. Pavel dorește să ajungem la un nivel și mai înalt, la cele desăvârșite.
Sfânta Scriptură ne aduce la cunoștință mai multe virtuți si daruri ale Duhului Sfânt care sunt spre desăvârșire, dar cele mai alese dintre acestea sunt:
- Ascultarea
Iacov 1:25 – „Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.”
Una dintre marile condiții care se cer unui credincios este să asculte. Împreună cu această ascultare vine și împlinirea ei, astfel slujba pentru Dumnezeu să fie deplină. Citirea și înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu este temelia ascultării, așa cum a spus și Ap.Iacov: să ne adâncim în legea desăvârșirii și s-o împlinim cu fapta. Un om care nu citește și nu meditează la Cuvânt cum ar putea el să facă o lucrare pe placul Domnului? Sf. Pavel zicea corintenilor, noi suntem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă a lui Hristos, pentru cei care sunt pe calea pierzării și nu vor să se schimbe, o mireasmă de la moarte spre moarte dar pentru cei care apucă pe calea mântuirii, de la viață spre viață astfel încât nestricând Cuvântul lui Dumnezeu să ducem până la capăt această slujbă cu ascultare si împlinire.
- Credința
Tit 2:10 – „ci totdeauna să dea dovadă de o desăvârşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru.”
Puterea primită pentru creșterea duhovnicească este izvorâtă din Duhul Sfânt, dar aceasta nu poate fi nici primită, nicci păstrată, fără credință. Toți care l-au urmat pe Domnul și au suferit pentru El și mai ales cei care și-au pus credința în El au putut să se înalțe atât de mult fiindcă aveau încrederea mântuitoare. “Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este rușine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.”(Evrei 11:16) Iată cum credința este desăvârșită prin faptul că ea nu ține doar pe pământul acesta ci este baza nădejdii, cea care ne menține legătura cu un Tată, adică Dumnezeu, și acolo unde este El vom fi și noi datorită creșterii noastre în credință.
- Dragostea
1 Ioan 4:18 – „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica, pentru că frica are cu ea pedeapsa; şi cine se teme n-a ajuns desăvârşit în dragoste.”
Dragostea este cea mai aleasă dintre virtuți, prin ea a început totul și va sfârși totul, dar care îl va face pe copilul lui Dumnezeu să înflorească și să ajungă desăvârșit. Ascultarea si Credința sunt și ele daruri desăvârșite însă fără Dragoste ele nu pot să își îndeplinească datoria adevărată, de altfel Apostolul Iubirii scrie in Epistola sa: “Cine nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste”, adică poți înțelege Cuvântul în cel mai frumos fel, poați să ai daruri spre o lucrare mai deosebită sau chiar poți fi pus pildă de urmat între oameni, degeaba dacă nu există dragoste în tine și în lucrarea ta.
Oare Jertfa de pe Cruce ar mai avea o însemnătate dacă nu ar fi dragostea în ea? Nicidecum! De aceea, cea care i-a ridicat și îndemnat să lupte mai măreț pe înaintașii noștri a fost dragostea, atât pentru Dumnezeu cât și pentru semeni. Să mergem dupa ea, să o dorim tot mai mult spre o creștere tot mai desăvârșită.
Fratele Traian scrie în “Prietenul tinereții mele” astfel:
“Credinciosul este ca o săgeată trasă în sus: când nu mai merge înainte, cade înapoi. De aceea, toată taina roadelor și biruințelor tale duhovnicești stă în lupta si munca ta neîncetate de a merge înainte. De a crește în toate privințele[…]mai rodnic cu fiecare zi.”
Fraților, la o astfel de creștere dorește Ap. Pavel si Fr. Traian să ajungem, nerămânând la cele începătoare ca nu cumva să scădem în cele desăvârșite, odată pus un legământ să nu ne mai uităm înapoi căzând din nou în întunericul trecutului, ci să rodim ca o sămânță folositoare, adăpată de ploaia care este Duhul Sfânt, “Și vom face lucrul acesta, dacă va voi Dumnezeu”. Amin!
Marco Irimia
