Un plânset de mare jale și un snop de flori ale iubirii noastre pe mormântul cel scump al neuitatului nostru frate Ioan Marini
O, iubitul meu!… O, dragul și scumpul nostru, pe care inima noastră nu te va uita niciodată! (1 Cor. 13, 8) – O, dulcele și vechiul meu prieten de călătorie pe drumul „Emausului“ nostru! O, neuitatul meu tovarăș de luptă sfântă în ostășia Domnului Isus Biruitorul, în Biserica Lui cea vie! O, nedespărțitul nostru frate în această singură frumoasă cale pe pământ, spre Sionul cel ceresc!
O, iubitul nostru!… Dar acum… Tu te-ai despărțit de noi, iar noi am rămas singuri și fără de tine acum, în plângere și tânguire mare. După ce atâția scumpi și neuitați ai noștri s-au despărțit de noi… tu te-ai desprins, iubite, și ai plecat în ultima-ți călătorie, pe dealul cimitirului din dragul pentru tine și pentru noi, satul Săsciori. Și ai poposit acolo, în trudnica și obositoarea-ți cale, până la sunarea trâmbiței lui Dumnezeu (1 Tes. 4, 16).
O, iubitul nostru, cum că de-acum nu mai ești cu noi în trup!… – O, și această despărțire ne doare mult de tot pe noi! Durerea ei ne copleșește chiar… Dar mai ales pe mine, vinovatul, pentru că n-am fost lângă tine nici când plecai, nici chiar când ai plecat la Domnul. – O, vinovat sunt înaintea ta, iubitul meu, de șapte ori sunt vinovat!… Și ce durere sfâșietoare mă chinuie și mă străpunge pentru aceasta!… Cum de nu ți-am mai văzut la cea din urmă dată chipul tău cel dulce, drag și blând de totdeauna, și luminat de înțelepciune sfântă… Cum de nu ți-am mai auzit glasul tău fermecător și dulce… O, iubitul meu! Iartă-mă, îți strig din depărtarea mea! Iartă-mă pentru această lipsă, căci ea și așa nespus mă doare…(Ps. 51, 3). Sabia durerii mă străpunge în adâncime… Da, iubitul meu… Nu ne-am văzut… Nu ne-am văzut… Și nici nu te-am sărutat măcar „cu sărutarea cea mai de pe urmă“… O, sărmana-mi inimă! De aceea, plâng amar pe marginea mormântului tău scump, iubite. – Și vin și în zori de dimineață și în umbrele înserării, și te stropesc cu lacrimile dragostei ca jarul… – Primește-mi, iubitul meu, primește-mi plânsetul acesta, plânsetul inimii-mi durute!…
O, scumpul nostru luptător, vrednicul urmaș al neuitatului nostru înaintaș părintele Iosif Trifa! – Tu i-ai urmat credința (Evrei 13, 7) și de aceea i-ai bineplăcut lui Dumnezeu. Tu ai purtat tot greul luptei sfinte și te-ai dovedit un adevărat erou al lui Isus (2 Tim. 2, 3-5). Tu ți-ai pierdut viața pentru El și Evanghelia Lui, dar ți-ai câștigat-o pentru primăvara veșniciei Lui (Marcu 8, 35).
O, fericite, de trei ori fericite suflete! (Matei 5, 3, 12). Tu ai cunoscut dragostea lui Isus prin aceea că El Și-a dat viața pentru tine, de aceea și tu ți-ai jertfit-o pentru frați (1 Ioan 3, 16)… O, iubitul nostru, tu ți-ai dat viața pentru noi… Și prin aceasta ne-ai dovedit o dragoste pe care nu o poate întrece alta (Ioan 15, 13).
O, vrednicule ucenic al marelui Apostol Pavel: tu ai bătătorit cu credincioșie cărările și umbletele lui (1 Cor. 4, 10-13; 2 Cor. 6, 4-10; 11, 20, 23, 26-28; Rom. 8, 35-37). Tu lupta cea bună ai luptat, alergarea ți-ai isprăvit și credința ai păzit (2 Tim. 4, 7).
O, noi nu te vom uita și iarăși nu te vom uita, uriașul nostru luptător de pe câmpul Oastei Domnului Isus Biruitorul! Râurile de cuvinte înțelepte, râurile de apă vie, ce ți-au ieșit din inimă (Ioan 7, 38) vor rămâne adânc întipărite în inimile noastre. (Isaia 50, 4) mereu ne vor răscoli inimile, dornice de hrană sfântă …
O, neuitatul nostru, tu te-ai făcut multora, și încă multora te vei mai face: pricină de mântuire! (1 Tim. 4, 12-13,15-16). Și pentru mulți nu ne-ai fost învățător, ci ne-ai fost părinte (1 Cor. 4,15). O, iubitul nostru, tu pe toți ne-ai purtat în brațele cele dulci ale inimii tale, pline de iubire! Tu ai avut rădăcina și temelia credinței, pusă în dragoste și ai priceput care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea ei, și ai cunoscut dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință (Efes. 3, 17-19). Tu l-ai avut pe Isus, în care locuiește toată plinătatea (Colos. 1, 19). Și ai luat din plinătatea Lui și har după har (Ioan 1, 16).
Tu, iubitul nostru, ai plecat, cum au plecat și scumpii noștri: păr. Iosif, păr. Vasile … Voi toți ați căzut luptând din greu, luptând cu jertfa vieții. Voi ați căzut în luptă sfântă și măreață. Voi stați la temelia Oastei ca jertfe mari și scumpe. Din viețile voastre, jertfite Domnului, El va crește un copac frumos al Oastei, al Credinței (1 Cor. 3, 6). „Dumnezeul oştirilor caută din cer și vezi și cercetează via aceasta, pe care a sădit-o dreapta ta și o desăvârșește pe ea!“ (Ps. 79, 14-15.)
O, iubiții, scumpii și adânc îndurerații mei frați de pretutindeni! Iată deci, că în cimitirul nostru, cimitirul Oastei a răsărit încă un mormânt de mare preț. Mormântul celui ce ne-a fost pentru toți dragul şi iubitul frate Ioan Marini. Și acest mormânt, scumpii mei, ne va sta viu în memoria inimilor noastre cu cuvintele de sânge, de la Evrei 13, 7. Deci, să-i urmăm credința!
Și să ne înoim, iubiților, legământul nostru cu Isus și la jertfa aceasta mare a iubitului nostru, de la Săsciori … Iar acum, iubitul nostru, te rugăm: spune, spune și dragilor noștri de acolo (Ioan 14,3), păr. Iosif, păr. Vasile, fr. D. Romanenco, suspinul nostru cel adânc și necurmat pentru revederea cu ei în veșnicia fericirii …
Spune-i și neuitatei mele „porumbiță“, iubitul meu, precum știi: dorul meu cel veșnic, plâns după reîntâlnirea noastră, plină, plină de fericire acolo sus, în cetatea sfântă, unde ni se vor șterge toate lacrimile, care pe pământ atâta ne-au durut pe noi (Apoc. 21, 4).
O, „Vino, Doamne Isuse“ (Apoc. 21, 4) „Pentru ce zăbovește carul lui să vină? Pentru ce vin carele lui așa de încet“ (Judecători 5, 28)? „Doamne, nu zăbovi“ (Ps. 70, 5) „Vino repede, iubitule“! (Cânt. Cânt. 8, 14).
Și acum: dormi în pace, iubitul nostru! Pentru că scris este: „Ferice de acum încolo de morții, care mor în Domnul! Da, zice Duhul: ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează”! (Apoc. 14, 13). Iar faptele tale cele sfinte le vedem și la: 2 Cor. 12, 15; Fil. 2, 30; Marcu 14, 26 și Fil. 2, 15-16. Amin.
Isus Biruitorul nr. 7-8 din 1 Martie 1947 pag.7
Părintele Vladimir Popovici
