Ostaşul Domnului Hristos
Însăşi Biblia şi Biserica folosesc un limbaj duhovnicesc înfăţişându-l pe adevăratul creştin ca pe un „bun ostaş al lui Hristos”, chemat să lupte şi să sufere pentru triumful Împărăţiei lui Dumnezeu şi pentru nimicirea păcatului (2 Tim. 2, 1-5) – chiar şi la botezul lui în credinţa creştină.
Unui astfel de „ostaş” al Domnului i se porunceşte să ia toată „armătura” Duhului Sfânt, ca să poată ţinea piept împotriva uneltirilor vrăjmaşului diavol.
Şi este vorba acolo despre „centura” adevărului, „platoşa” neprihănirii, „scutul” credinţei, „coiful” mântuirii, „sabia” Duhului (Efes. 6, 11-17).
O, dacă acest deosebit har ceresc ce vine spre noi prin această binecuvântată Lucrare ar fi înţeles tot atât de bine şi de către cei din fruntea bisericii şi a poporului, cum îl intuieşte mulţimea cea mare şi de jos. Ce minunat s-ar împlini atunci planul mântuitor pe care Dumnezeul nostru îl are cu ţara noastră. Şi cum s-ar schimba atunci de radical tot cursul istoriei noastre.
Dar atât „elita” noastră naţională cât şi cea religioasă nu numai că n-au înţeles dar au şi zădărnicit acest plan Dumnezeiesc. După cum îl zădărniciseră cândva şi elita poporului iudeu (Luca 7, 30).
Spre nefericirea noastră de astăzi, ca şi a acelora de demult.
Cu Lucrarea Oastei, Dumnezeu n-a fost ca şi cu altele. Oastei acesteia nu i-a dat o trâmbiţă încurcată, un adevăr îndoielnic, un duh tulburat, un Isus aspru.
Nu i-a dat o Evanghelie grea şi chinuitoare prin vreun lucrător ambiţios, nesupus şi trufaş.
Ci i-a dat trâmbiţa cu sunetul cel mai desluşit. Adevărul cel mai blând şi mai sigur. Duhul cel mai liniştit. Hristosul Cel mai Dulce. Evanghelia cea mai fericită şi uşoară a dragostei smerite, curate şi fierbinţi,
– prin lucrătorul cel mai asemănător în suferinţă, în iubire, în bunătate şi în sărăcie, cu Domnul său…
Toată lucrarea mântuirii noastre – va spune el încă de la început – stă şi va sta numai în Crucea şi în Jertfa lui Isus Cel Răstignit.
Crucea şi Jertfa Lui de pe Golgota a făcut – şi va face – Lucrarea mântuiri noastre. Fără această Jertfă toată lumea şi toată truda noastră este în zadar. Toată lupta noastră şi toată nădejdea noastră pentru mântuire, stă numai în credinţa şi în încrederea noastră neclintită în Crucea şi în Jertfa vie a lui Isus Cel Răstignit. De fapt Lucrarea Oastei Domnului este aflarea şi vestirea lui Isus Cel Răstignit…
Deci fraţii mei, cu ochii ţintă, la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, la Isus Cel Răstignit, după cum a spus şi a scris marele apostol Pavel că: „N-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit” (1 Cor. 2, 2). Şi cu ochii ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus… (Evrei 12, 2).
De fapt aceasta nu era o descoperire ci mai degrabă o redescoperire.
Hristos era în mijlocul nostru, dar noi nu-L cunoscusem.
Stătea la uşa noastră, dar noi nu L-am simţit.
Ne vorbea de lângă noi, dar noi nu-L auzisem.
Era trimis la noi să ne aducă mântuirea slăvită, dar noi nu-L primisem.
Căci nu fusese nimeni să ne trezească din somnul păcatelor în care zăceam.
Nici să ne arate limpede calea şi lumina ieşirii din întunericul şi rătăcirile prin care bâjbâiam.
Acum Hristos este înălţat cu toată puterea, cu toată căldura şi cu toată hotărârea sufletului în faţa tuturor sufletelor şi în mijlocul tuturor stărilor.
Acum chemarea Lui o auzim cu toţii limpede, stăruitoare şi dulce cum n-o mai auzisem niciodată.
Cel ce ni-L arăta, simţea că Îl cunoaşte pe Isus. Şi că tot ce spune el despre mântuirea şi viaţa cu Isus, el le trăieşte în totul. De aceea îl ascultau tot mai multe suflete şi îl urmau tot mai cu drag.
Pe măsură ce ochii slujitorului erau tot mai aţintiţi la Stăpânul său Isus, iar urechea lui era tot mai atentă la Cuvântul Lui, viziunea i se adâncea şi i se lărgea pătrunzându-se tot mai deplin de marile adevăruri în aflarea şi cunoaşterea cărora stătea salvarea noastră. Şi ca indivizi şi ca popor…
…Fericit ostaşul Domnului care lucrează aşa.
Doamne Isuse, fă pe toţi ostaşii Tăi, astfel de ostaşi.
Traian Dorz – Credința Încununată
