„Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu care ne poartă totdeauna în carul Lui de biruință în Hristos și care răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoștinței Lui“ (2 Corint. 2, 14)
Când ești mulțumit cu orice mâncare ar fi, cu orice haine ai avea, cu orice loc unde te-ai afla, cu orice tovarăși nevoia te-a făcut să fii, când ești singur și în părăsire, ori când Dumnezeu îți trimite ceva împotriva voii tale, această mulțumire înseamnă biruință. Când înduri cu răbdare neorânduiala pricinuită de alții, lipsa de grijă în purtare față de tine, nepăsarea ori neținerea cuvântului dat, această răbdare înseamnă biruință.
Când ești mulțumit cu orice mâncare ar fi, cu orice haine ai avea, cu orice loc unde te-ai afla, cu orice tovarăși cu care nevoia te duce ca să fii; mulțumit când ești singur și în părăsire, ori când Dumnezeu îți trimite ceva împotriva voii tale, această mulțumire înseamnă biruință. Când înduri cu răbdare neorânduiala pricinuită de alții, lipsa de grijă în purtarea lor față de tine, nepăsarea ori neținerea lor de cuvântul dat, această răbdare înseamnă biruința.
Când suspini în ascuns pentru vorbele rele pe care le auzi în urma binelui pe care l-ai făcut, pentru împotrivirea cu care sunt primite dorințele tale, când părerile îți sunt luate în râs și sfaturile tale lepădate, când ceea ce spui este înțeles pe dos, această ascundere înseamnă biruință.
Când ești uitat, nebăgat în seamă sau chiar înlăturat și zâmbești înlăuntrul tău, când ți se aruncă batjocura și disprețul, fiindcă ai băgat de seamă că, în chipul acesta, ai fost socotit de Cel nevăzut ca vrednic să suferi cu Hristos, atunci ai câștigat o biruință.
Când te afli în fața silniciei și nebuniei, în fața prostiei de neînchipuit ori a nesimțirii nemaipomenite și tu privești cu milă cum le privea Isus, atunci ai câștigat o biruință.
Când vrăjmașul te apasă, iar lumea te prigonește, când chiar prietenii te părăsesc și cei pizmași aduc mărturii mincinoase împotriva-ți și tu le primești în tăcere ca și Mielul lui Dumnezeu, atunci ai câștigat încă o biruință.
Când moartea și viața îți sunt de același preț și ești gata să porți totul cu bucurie, numai voia lui Dumnezeu să se împlinească prin tine, și aceasta e o mare biruință, căci, la adăpostul sângelui vărsat pentru tine, poți să spui: „Hristos va fi slăvit în trupul meu, fie prin viața mea, fie prin moartea mea”.
Când alții se mulțumesc cu o sărmană măsură de sfințenie și de putere, fără altă ambiție decât să fie „mântuiți ca prin foc”, dar tu susții sus și tare dreptul oricărui credincios la întreaga moștenire a lui Hristos, biruința aceasta e o măreață biruință pentru că ești sigur că ai să domnești cu El în curând.
Când, ca și Pavel, vrei să te despovărezi asupra Domnului Isus de toate suferințele tale, ca El să le facă mijloace de răspândire ale harului, atunci ajungi biruitor, pentru că poți să spui cu o inimă smerită: De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări, pentru Hristos, căci când sunt slab, atunci sunt tare. (II Corint. 12,10)
Deoarece biruința se răsfrânge toată numai spre Domnul Isus, nu-ți bate capul când îți vezi slăbiciunea și puterea uriașă a vrăjmașului. Trebuie necurmat să-ți întorci privirile de la Satana și să le pironești asupra Domnului Isus, de la care vine orice putere de biruință. Și avem parte de biruința puterii Lui.
Biruința desăvârșită este biruința ce ți-o dă îmbrăcarea cu Domnul Isus Hristos prin care ajungi biruitor chiar asupra „eului tău”.
„În toate aceste lucruri suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit”.
Ești tu un astfel de „biruitor”? Prin harul Domnului Isus poți să fii.
Celui ce va birui îi voi da să șadă cu Mine pe scaunul Meu de domnie, după cum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui de domnie. (Apoc. 3,21)*
Ioan Marini
*Familia Creștină nr. 4-5 Aprilie – Mai 1942
