Prin moarte la înviere și prin osteneli la odihnă!
Și am auzit un glas din cer care zicea: „Scrie: Ferice de acum încolo de morții care mor în Domnul!”… „Da,” zice Duhul; ei se vor odihni de toate ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează (Apocalipsa 14,13).
Ce făgăduință scumpă, pentru toți cei ce iubesc împărăția lui Dumnezeu! Ce mângâiere pentru toți ostenitorii Domnului, pentru toți misionarii Evangheliei Lui, care, într-o parte sau alta a lumii, muncesc și se jertfesc fără încetare să ducă lumină sufletelor care trăiesc în negura păcatului și necunoștinței. Și când astfel de făgăduințe ne sunt date, de ce să nu ne aruncăm în luptă? De ce să facem mereu socoteala jertfelor și ostenelelor noastre? De ce să ne tocmin mereu când „plata“ ți-o face Stăpânul în a cărei slujbă te găsești? Cine crede, privește sus „la răsplătire“. Necredinciosul cere să i se plătească totul până într-un leu. Și dacă nu i se „plătește“ munca în monedă sunătoare, nu mai face nimic. Firește, o astfel de muncă, răsplătită „aici“, nu mai are și dincolo „plată”. Căci nu se plătește de două ori, ci numai odată. Ce plătește omul nu răsplătește Domnul, și ceea ce nu plătește omul, plătește Domnul, zice sfântul Ioan Gură de Aur.
Viața, oricum ai lua-o, este un șir de trude și dureri, o luptă aprigă – adeseori – plină de lacrimi amare. Nu este om care să nu sufere într-un fel sau altul, fie în trup, fie mai ales în suflet, care nu poate fi mulțumit, ori în câte plăceri s-ar scălda trupul. Este însă o mare deosebire între suferință și suferință și va fi o deosebire și mai mare în roada ce o vor avea durerile și suferințele noastre de pe acest pământ. Suferă și credincioșii, suferă și necredincioșii. Dar pe când suferințele unora sunt aripi ce-i ridică la cer, ale altora sunt plumbi care-i trag în jos spre pierzare.
A suferit Sf. Ioan Botezătorul temniță și moarte, a suferit și Irod, care de viu a fost mâncat de viermi; au suferit apostolii și creștinii prigoane și necazuri nenumărate, au suferit și iudeii când împăratul roman Tit a dat foc Ierusalimului și i-a robit și împrăștiat prin lume; dar câtă deosebire în „roadele” acestor suferințe. Pe când unii se bucurau că au fost învredniciți să sufere pentru Domnul (Faptele Ap. 5.41), ceilalți au fugit cu groază, zicând munților: Cădeți peste noi și dealurilor: acoperiți-ne (Luca 23, 30).
Amară e suferința și amară e moartea, dar numai pentru cel necredincios. Pentru credincios, „jugul durerii” este mai dulce decât bucuria celor ce trăiesc în păcat, iar moartea le aduce făgăduința scumpă a odihnei și fericirii celei mai desăvârșite, într-o viață trăită de-a pururea cu Domnul.
De aceea, un creștin adevărat nu se dă înapoi din fața niciunei lupte și osteneli, când e vorba de Domnul și mântuirea sufletului său, știind că nu aici, ci acolo sus e locul său de odihnă.
Prin luptă, lacrimi, sudoare și sânge, milioanele de mucenici, martiri și creștini au intrat pe porți în Ierusalimul cel ceresc; pe urmele lor, trebuie să mergem și noi, dacă vrem să avem parte de înviere și odihnă. E scris că, după cum toți mor în Adam, tot așa toți vor învia în Hristos; dar fiecare la rândul cetei lui (1 Corinteni 15, 23). Cei ce au făcut binele vor învia întru învierea vieții, iar cei ce au făcut răul, întru învierea judecății (Ioan 5, 29). Cei ce s-au trudit, au lucrat și au luptat împotriva păcatului și pentru vestirea Evangheliei, vor merge la odihnă și fericire, iar cei ce au chefuit și au trăit în desfrânări și păcate, nesocotind Evanghelia Domnului, vor merge în munca și pedeapsa veșnică (Matei 25, 46; II Tesaloniceni 1,5).Cine prețuiește și iubește pe Hristos va căuta să se unească cu El încă de aici, fiindcă făgăduința învierii vieții o au numai ai Lui (I Corinteni 15, 23) și cei ce cred în El (Ioan 6, 47).
Pe Calea cea sfântă niciun om necurat nu va putea trece, ci numai cei sfinți (Isaia 35, 8). Acolo nu va mai fi murdărie și păcate; nu vor mai fi asupriri și nedreptăți, haine întinate și ticăloșie. Ceea ce a văzut apostolul Pavel, când a fost răpit până la al treilea cer, nu-i este îngăduit omului a le vorbi (II Corinteni 12, 12). Cuvintele noastre nu sunt niciodată în stare a descrie acele lucruri mărețe și frumusețea minunată a lui Hristos… De aceea, apostolul neamurilor s-a lepădat cu hotărâre desăvârșită de lume și plăcerile ei: „Lucrurile care pentru mine erau câștiguri, le-am socotit ca pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos, și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui, și să mă fac asemenea cu moartea Lui, ca să ajung cu orice chip, dacă voi putea, la învierea din morți (Filipeni 3, 7-11).
Iată ce sunt, iubite cititorule, „câștigurile“ lumii: gunoaie. O spune cel care a cunoscut mai mult decât alții „prețul“ lumii și prețul „cunoașterii lui Hristos“. Și tu mai iubești încă lumea și plăcerile ei? Mai iubești încă bogățiile și desfătările păcatului? Mai iubești încă fala, cinstea și onoarea oamenilor? La gunoi cu ele, căci nu sunt vrednice să le cinstim și prețuim. Să-L cunoaștem, să-L iubim, să-L prețuim și să-L urmăm pe Hristos! Iată ce ne trebuie. Iată ce trebuie să faci tu și eu. Iată hotărârea pe care trebuie s-o luăm azi. Vino la El, suflete drag; nu te teme și nu-ți pară rău de ceea ce „pierzi“. Câștigul e mult mai mare. Milioanele de mântuiți îmbrăcați în haine albe, ne cheamă cu pilda vieții lor să-L urmăm pe Mielul. Vino să-L urmăm!*
Ioan Marini
*MISIONARUL VIEȚII CREȘTINE/ Supliment la Viața Creștină nr. 5 din 29 Ianuarie 1939
