După zece ani de Oaste: creștinul care ne trebuie
Fără îndoială, darul lui Dumnezeu a lucrat în multe chipuri și feluri prin mișcarea Oastei. La 10 ani de Oaste, se pot vedea multe roade bune. Între altele, Oastea Domnului a adâncit credința oamenilor noștri. Doar partea cea mai slabă a creștinismului nostru este tocmai credința cea de suprafața; credința ce n-are legături cu adâncimile Evangheliei.
Noi Românii avem, în special, creștinul de suprafața. În Biblie n-a citit pentru că nu і-a spus nimeni despre Cartea lui Dumnezeu și nimeni nu і-a pus-o în mână. Ba încă l-au speriat, spunându-i că Biblia-i o carte protestantă. Iar la biserică așișderea, omul a rămas mai mult la suprafață. Cultul nostru cu atâtea adâncimi evanghelice este și azi atât de puțin cunoscut. Atât de puține sunt bisericile unde cu adevărat, viu este Cuvântul lui Dumnezeu și lucrător (Evrei 4, 4).
Nici chiar tainele n-au înțelegerea și adâncimea cerută în sufletul creștinilor. Într-un cerc pastoral ținut la Episcopia din Roman, s-a spus fără înconjur tristul adevăr că oamenii noștri se apropie chiar și de taina împărtășirii fără să-L cunoască pe Mântuitorul. Să nu ne mirăm apoi căci, cu astfel de creștini, avem bisericile goale și cârciumele pline. Să nu ne mirăm că avem creștini de biserică și de cârciumă în același timp… Creștini cu numele și păgâni cu faptele.
Dar, slăvit să fie Domnul! În timpul din urmă se simte o înviorare și în direcția aceasta. În toate părțile încep a se trezi păstorii și turmele. O înviorare a adus și Oastea Domnului. Această mișcare începe a forma pe creștinul care ne trebuie; pe creștinul care trece dela suprafață la adâncire; dela literă la duh.
Oastea formează pe creștinul care știe încotro merge. O călătorie este viața fiecărui creștin, dar este o enormă deosebire între călătoria creștinului de literă, de suprafață, și între călătoria creștinului adâncit în puterea Evangheliei. Creștinul de literă călătorește poposind pe la toate cârciumele și păcatele — celalalt poposește pe la izvoarele apelor vii. Creștinul de suprafață călătorește în voia întâmplării, sau mai bine zis cum suflă vântul ispitelor — celalalt merge spre țintă (Filipeni 3, 14), cum suflă Vântul cel Ceresc.
Oastea Domnului formează pe creștinul care pășește înainte pe drumul mântuirii cu o credință vie, luminată și roditoare. Oastea formează pe creștinul care pășește cu siguranță pe calea mântuirii grăind:
Eu știu că sunt un copil al Iui Dumnezeu (Romani 8, 16)..
Eu știu în cine cred și mă încred (2 Tim. 1, 12)…
Eu știu că Mântuitorul meu trăiește (lob 19, 25)…
Eu știu că omul meu cel vechi este răstignit (Romani 6, 6)…
Eu știu unde sunt păcatele mele (1 Petru 2, 4)…
Eu știu acum de ce merg la biserică… etc.
Slăvit să fie Domnul, scumpii mei frați ostași. După 10 ani de ostășie, noi nu mai dibuim, ci călătorim acum spre țintă. Steaua cunoștinței ne arată și nouă — ca odinioară Magilor — drumul luminos spre Domnul nostru Isus Hristos. Slăvit să fie Domnul că ne-a învrednicit și pe noi de lumina cunoștinței, de cunoștința Domnului.
Noi știm acum ceea ce n-au știut părinții noștri și gustăm acum din ceea ce n-au gustat părinții noștri. 10 ani de Oaste! 10 ani de luptă și muncă pentru а-l avea pe creștinul cel adâncit în puterea Evangheliei. Dacă e cineva care trebuie să se bucure de această mișcare — apoi acel cineva eu socot că mai întâi e biserica. Din creștinul de suprafață, Oastea redă bisericii pe creștinul care știe de ce merge la biserică… pe creștinul care știe de ce se mărturisește… care știe de ce se împărtășește etc…
Eu mă gândesc cu groază la groaznicul răspuns ce-l vor avea în ziua judecații cei ce n-au primit — în ajutorul misiunii lor — un dar și ajutor ce li s-a trimis de sus.
Oastea Domnului nr.4 din 1933
Pr. Iosif Trifa
