Apostolul din Duminica Sfintei Învieri
„Teofile, în cea dintâi carte a mea, am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni,de la început până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese. După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori timp de patruzeci de zile şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”Deci apostolii, pe când erau strânşi laolaltă, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?”
El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub stăpânirea Sa. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” (Faptele Apostolilor 1, 1-8)
Slavă veşnică Marelui şi Bunului nostru Dumnezeu, Care în orice împrejurare ne arată, prin Sfântul Său Cuvânt, cât de mult ne preţuieşte El pe fiecare dintre noi, cei cărora ne-a dat un nume nou şi o chemare aleasă şi sfântă în slujba şi spre slava Sa.
Cuvântul Domnului se adresează aici direct sufletului iubit, chemat şi numit pe numele său cel nou. Acest „Teofile” era „prea alesule Teofile”, cel din evanghelia după Luca, cap.1, vers. 3. Acel prea ales Teofil de atunci se vede că era un om cu vază între grecii care se apropiau de credinţă şi unul care se interesa îndeaproape de tot ce a făcut lisus, pentru a-L cunoaşte cât mai bine pe Domnul şi mântuirea Lui.Din felul cum îi scrie Sfântul Luca, la începutul Evangheliei, se vede că între el şi acest Teofil nu era încă apropierea cea dulce pe care o dau deplina părtăşie şi unitate de gânduri şi simţiri în Hristos. Când îi scria Evanghelia, „prea alesul Teofil” era încă abia la începutul credinţei sale. Dar când îi scrie „Faptele Apostolilor”, el ajunsese să fie numit de Sfântul Luca cu numele cald şi simplu de Teofil… Căci unitatea de gânduri şi părtăşia de simţiri se făcuseră între ei depline prin credinţă. Dragostea şi cunoaşterea lui Hristos surpaseră orice zid despărțitor dintre ei şi înlăturaseră orice deosebire de rang, făcându-i una în Hristos.Cuvântul lui Dumnezeu nu se adresează tuturor în general, ci fiecăruia în parte.
De cele mai multe ori, din ceea ce vorbeşti tuturor nu-şi ia nimeni pentru sine. Când nu numeşti pe nimeni este ca şi cum ai vorbi nimănui şi când arăţi peste tot este ca şi cum ai arăta nicăieri.Puţine sunt sufletele cinstite, care, când Cuvântul lui Hristos spune: „toți au păcătuit”, să înţeleagă: „Da, eu am păcătuit, Doamne”. Şi când El spune: „fiecare să se nască din nou”, să zică: „Da, eu trebuie să mă nasc din nou, Doamne”.„Teofil” înseamnă, în acelaşi timp, şi „iubit de Dumnezeu”, dar şi „iubitor de Dumnezeu”, după cum se pune accentul pe prima parte sau pe a doua parte a cuvântului.Ce minunat este gândul că şi tu, care citeşti sau asculţi aceste cuvinte, eşti socotit un iubit al lui Dumnezeu, căruia EI îți adresează toate cuvintele cărții acesteia, pentru ca tu, primindu-le şi venind la lisus, la cunoaşterea şi părtăşia cu EL, să devii un iubitor de Dumnezeu, una cu El şi cu ai Lui.
Hristos – Puterea Apostoliei, vol. 1
Traian Dorz
