Cum s-a stins părintele Vasile.
Părintele Vasile s-a stins la vârsta de abia 33 de ani. A căzut pe front prima dată în anul 1930, când a căzut la sanatoriul din Geoagiu, împreună cu părintele Iosif. După ce s-a întremat puțin, s-a reîntors din nou la front și a intrat din nou în lupta Domnului. În lupta aceasta a stăruit neîncetet, cu zi și noapte, cu vreme și fără vreme, până când, cu prilejul unei adunări, a stropit masa cu sângele pieptului său. A luptat „până la sânge”. Recules puțin, s-a aruncat iarăși în luptă. Și a luptat mereu, cu pieptul zdrobit, până când a căzut din nou la front. Boala îi stinsese graiul, dar grăia credința și dragostea lui pentru frați. Cu acest grai, a luat ultimul legământ al fraților care se strânseseră la București. De aici a plecat apoi, cu o violentă erumpere a bolii, la Geoagiu. Iar de la Geoagiu la Cluj. Pe tot timpul acesta, boala a lucrat cu o violență grozavă (călduri neîncetate de câte 39 grade). Boala i-a topit cu totul trupșorul. Întors la București era numai o umbră. A chinuit mult, dar credința l-a ținut până la sfârșit în brațele Domnului. S-a stins în seara zilei de 19 Februarie.*
Vorbirea pe care a ținut-o părintele Iosif la înmormântarea din București.
„Și eu mă voi cheltui bucuros și pe mine însumi pentru sufletele voastre” (2Corinteni 12:15)
„Preasfințite Stăpâne, iubiți creștini și preaiubiți frați din ostăşia Domnului. O mare durere ne-a strâns pe noi azi aici, la biserica aceasta din Capitala țării. Am venit să petrecem la locul de odihnă pe acela care a fost bunul păstor al acestei biserici și pe acela care ne-a fost părinte drag și conducător scump în Oastea Domnului. Stăm îndurerați în fața acestui sicriu. Dar în durerea aceasta este ceva deosebit. În durerea aceasta este ceva care înalță și sfințește suflete. Avem în fața noastră un sicriu înălțător de suflete pentru că acel care s-a topit și zace în acest sicriu s-a adus pe sine însuși ca o jertfă vie, sfântă și bineplăcută lui Dumnezeu (Romani 12, 1). Avem în fața noastră pe unul care, cum zice Apostolul Pavel, și-a pus în joc și viața pentru lucrul lui Hristos (Filipeni 2, 30). S-a cheltuit și pe sine însuși pentru Evanghelia Lui. Avem în fața noastră pe un erou al lui Hristos, care s-a jertfit pentru cauza Lui, pentru Evanghelia Lui, pentru Biserica Lui. În ființa Evangheliei este și jertfa. Evanghelia însăși este jertfa cea mare și scumpă a scumpului nostru Mântuitor. Iar biruința Evangheliei a fost de la început și va fi până la sfârșitul veacurilor jertfa celor ce pășesc pe urmele Domnului; jertfa celor care sunt gata să-și dea viața pentru cauza Lui.
Evanghelia a dat în toate timpurile eroi și martiri. Și trebuie să dea și azi. Trebuie să dea mai ales azi. Într-o vreme când ideea națională dă eroi și martiri, într-o vreme când ideea comunistă dă și ea morți și eroi, într-o vreme când chiar și sporturile și distracțiile dau și ele morți și eroi – cu atât mai vârtos Evanghelia lui Hristos trebuie să dea eroi și martiri. Căci e timpul când Evanghelia cere și ea eroi și martiri. Și iată, avem aici în fața noastră pe un astfel de erou al lui Hristos, care și-a dat și viața pentru Evanghelia Lui. Avem pe unul care a căzut moarte de erou pe frontul Oastei Domnului, pe frontul cel mare de luptă contra Antihristului fărădelegilor. Omenește vorbind, noi trebuie să ne lăudăm că Oastea Domnului a venit și aici să facă dovada că Evanghelia lui Hristos mai dă și azi eroi și martiri. Mișcarea aceasta hulită și prigonită, iată, face azi dovada că noi știm să și murim pentru biruința Evangheliei.
Să mai înșir ceea ce a făcut părintele Vasile pentru Evanghelia lui Hristos, cred că e de prisos. Viața lui și jertfa lui s-au desfășurat sub ochii noștri. Despre jertfa lui mărturisește și biserica aceasta măreață pe care a ridicat-o alături de biserica zidirii sufletelor. Iubiți frați din ostășia Domnului!
O mare durere și pierdere ne încearcă. S-a stins cel ce a luptat până la sânge în războiul cel sfânt al Oastei Domnului. S-a stins cel ce s-a adus pe sine ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu (Rom. 12, 1) pentru cauza Lui. S-a stins cel care nu s-a cruțat și n-a cruțat nimic, ci totul a pus în lupta cea sfântă a Domnului. S-a stins cel care a stat pe front până i s-a stins graiul și a căzut sub greutatea bolii. S-a stins cel care L-a iubit pe Domnul și lupta Lui în lume mai mult decât pe soția lui, pe copiii lui, mai mult decât sănătatea lui și viața lui (Matei 10, 37). S-a stins cel ce și-a cheltuit bucuros și viața lui pentru frații lui (II Corint. 12, 15). S-a stins cel ce n-a știut decât un singur lucru: să lupte, și a luptat; să sufere, și a suferit; să se jertfească, și s-a jertfit; să sufle din trâmbiță, și a trâmbițat. S-a stins un viteaz al Domnului, pe care solia morții, solia chemării la Domnul, l-a aflat pe front, ținând sus steagul Domnului și cuvântul vieții (Filip. 2, 16). S-a stins o lumină care s-a topit luminând. Iubiți frați ostași! S-a stins dragul și iubitul nostru părinte Vasile. Se duce dintre noi iubitul nostru, dar jertfa lui rămâne.
În temelia războiului nostru cel sfânt, alături de jertfa cea mare și scumpă a scumpului nostru Mântuitor, avem de acum și jertfa copiilor Lui. Avem și jertfa luptătorilor Lui. În temelia luptei noastre am început să îngropăm și jertfe; iar aceste jertfe sunt și ele chezășia biruinței noastre. Aceste jertfe prevestesc biruința noastră. Frați iubiți! Sicriul acesta stă în fața noastră cu o predică vie. În fața lui, în fața jertfei din acest sicriu, trebuie să ne înnoim legământul nostru cel sfânt de a ne lupta și a ne jertfi până la sfârșit în lupta cea sfântă a Domnului. Părintele Vasile ne lasă ca testament jertfa lui și mucenicia lui. Iar nouă, dragilor noștri frați de la biserica aceasta, părintele vostru drag, cel care v-a născut din nou prin suferințele lui, vă lasă, drept testament, cuvintele ap. Pavel: „Astfel dar, preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum în lipsa mea” (Filipeni 2, 12).
Dragă Vasile! Am venit aici, frați de-ai tăi din toată țara, să te petrecem la locul de odihnă. Tu pleci acum la Domnul și Stăpânul Oastei noastre. Spune-i Domnului Isus, dragă Vasile, că noi luptăm înainte. Spune-l că suferim, dar luptăm înainte. Dragă Vasile! Spune-i Domnului Isus că ne-ai lăsat aici în biserica Lui și aici vrem să rămânem. Ca odinioară tânărul Samuel, noi ne-am trezit în biserică și în biserică vrem să rămânem, în biserică vrem să luptăm, pentru biserică vrem să ne jertfim ca să avem biserica Lui cea vie, cea luptătoare, cea biruitoare, cea curată și fără pată (Efeseni 5, 27). Dragă Vasile! Spune-i Domnului Isus că până în ceasul de acum, flămânzim și însetoșăm după cuvântul Lui și după dreptate… până în ceasul de acum suntem ocărâți, dar binecuvântăm; suntem prigoniți, dar răbdăm; suntem vorbiți de rău, dar ne rugăm. Până în ceasul de acum, am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădăturile tuturor” (1 Corint. 4, 11-13), dar pe toate le biruim uitându-ne țintă la El (Evrei 12, 1). Dragă Vasile! Spune-I Domnului Isus că suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă suntem, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți pe jos, dar nu omorâți” (2 Corinteni 4, 8), pentru că simțim mereu mâna Lui și dragostea Lui. „Dragă Vasile! Spune-I Domnului Isus că nimeni şi nimic nu ne va putea despărţi de El şi dragostea Lui; nici necazul, nici strâmtoarea, nici prigoana, nici foametea, nici primejdia, nici sabia” (Romani 8, 35). Vrăjiți de dragostea aceasta, vom lupta până la sfârşit, pentru ca pe urmă să luăm şi noi cununa. Dragă Vasile! Lupta cea bună te-ai luptat, Domnul să-ți dea acum cununa vieții.
O, Doamne Isuse, învredniceşte-ne şi pe noi, pe toți ostaşii Tăi, să murim aşa cum a murit părintele Vasile, pe câmpul de luptă să ne afle chemarea Ta, luptând ca să trecem şi noi la Tine şi să trăim cu Tine în vecii vecilor, amin.”*
Pr. Iosif Trifa
*Isus Biruitorul nr. 9 din 28 februarie 1937
