Grea sarcină pentru un preot să vorbească astăzi despre „lepădarea de sine, luarea crucii și urmarea lui Hristos!”
Și iată că am pornit încă de la început greșit! Pentru că am sărit prima parte din Cuvântul Domnului Iisus: „Dacă voiește cineva…!”
De aceea, aș vrea să mă opresc doar la cuvintele acestea ale Mântuitorului din chemarea evangheliei de azi: „dacă voiește cineva…” și să vedem ce „putem” face. Dacă aș întreba în biserică, la predică: „vrea careva să-L urmeze pe Iisus?” și, dacă nu toți, cel puțin majoritatea ar răspunde: „da, eu vreau!”…
Și – cum ar întreba copiii – după aceea? Simplu, am zice noi, dacă vrem, totul va veni de la sine, nu-i așa? Și cum ar zice și unii Părinți „dai voință, iei putere”. Ei bine, din păcate, nu-i așa! Chiar Sfântul Pavel ne spune că nu-i chiar deloc așa, pentru că „nu atârnă de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă!”
Și totuși suntem puși să vorbim astăzi despre acestea. Uitându-mă pe notițele mele din anii trecuți, pentru această evanghelie, am văzut că toată predica mea era plină de îndemnuri moralizatoare, cum că trebuie să fim smeriți, cum că trebuie să ne purtăm crucea suferințelor cu demnitate, cum că mai apoi trebuie să-L urmăm pe Iisus cu curaj… și tot așa…
Așadar, personajul principal în demersul mântuirii mele eram eu și, până la urmă, toate țin de mine!
O, nenorocitul de mine! Atunci, Tu, Iisuse, ce rol mai ai, dacă totul depinde de ce fac eu?
Și ce (pot să) fac eu? Tot Sfântul Pavel ne spune:
„Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci binele pe care vreau să-l fac nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. Fiindcă după omul dinăuntru îmi place Legea lui Dumnezeu, dar văd în mădularele mele o altă lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?…” (Citiți cap. 7 din Epistola către Romani)
Oare e o problemă fără soluție?
Cere Iisus ceva imposibil de la noi?… Da! Cere ceva imposibil de la noi! Numai că mulți nu vrem să admitem asta, că e imposibil să vrei și să nu poți, străduindu-ne prin propriile puteri să ne lepădăm de noi înșine, să ne luăm crucea și să-L urmăm pe El, dar fără El!. Și așa mulți creștini își rup gâtul (de fapt nici nu știu că și-l rup) și merg din ascultare în ascultare, din faptă bună în faptă bună, din poruncă în poruncă, iar la sfârșitul vieții, Hristos să le spună: „Duceți-vă de la Mine, căci nu vă cunosc pe voi!” Aceasta ar fi cea mai mare dramă pe care o poate trăi un creștin după o viață întreagă de „urmare a lui Hristos”: să nu-L cunoască!
Și, totuși, unde e cheia? Cheia ne-o dă Sfântul Pavel în continuare:
„O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?… Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos, Domnul nostru!…” și Domnul Iisus în convorbirea Lui cu Nicodim: „Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.” (Ioan 3, 3) și
„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ioan 3, 16)
Putem trage o concluzie greu de înțeles și de primit pentru mulți dintre noi, cei care ne credem credincioși practicanți: nu ceea ce facem ne scapă de iad și ne duce în Împărăția lui Dumnezeu, ci ceea ce suntem, ceea ce devenim prin convertire, prin nașterea din nou, renaștere, ce presupune trecerea prin moarte, adică prin Cruce!
Aș mai adăuga aici un citat din părintele Iosif Trifa: „Mântuirea nu stă în păzirea poruncilor și în opreliști: „să faci aceea, să nu faci aceea…”, ci mântuirea stă în a afla darul și harul care ne dă putere să păzim poruncile. Iar acest dar este Jertfa cea scumpă și sfântă de pe Golgota.”
Și o strofă dintr-o poezie (cântare) a fratelui Traian Dorz:
„Eu altceva nimic n-aduc decât o vină grea
Și unde Doamne să apuc decât spre milă Ta.
În mine nimic nu e bun tot ce-am făcut e rău
Nădejdea toată însă-o pun în ajutorul Tău.”
Pr. Vasile Manole
