Skip to content Skip to footer

La capătul puterilor…

Un caz dureros străbate coloana vertebrală a Europei creștine, ca un fior rece. O tânără de numai 25 de ani, Noelia, face demersurile pentru eutanasiere și le obține.

În Spania este legal să te sinucizi asistat, să îți curmi viața oferită în dar de Dumnezeu. Părinții și asociațiile creștine fac totul pentru a împiedica finalul tragic. Apelează la toate soluțiile juridice prin tribunalele lumii, dar nimic nu se schimbă. Fetița astăzi nu mai este printre noi și avem cel mai tânăr caz care apelează la o asemenea soluție, dacă o putem numi soluție.

Nimic din lumea aceasta nu a putut-o face să se răzgândească. Cererea de eutanasiere i-a fost aprobată pe ultimul diagnostic, paralizie de la jumătate în jos, într-un limbaj pe înțelesul tuturor. În 2022 a dorit să se sinucidă aruncându-se de la etajul cinci, dar nu moare, ajungând mai grav în scaun cu rotile. Am amintit ultimul diagnostic, căci înainte trecuse prin abuzuri sexuale repetate, înainte de acestea ajunsese în centre de plasament ale statului, iar și mai înainte trecuse prin divorțul părinților, din care pricină se declanșase totul, pe la 13 ani. În fapt, aici începe tragedia… în familie, unde certurile, despărțirea și alcoolul și-au dat mâna, producând o situație fără ieșire pentru un copil ieșit din minți.

Gândurile și sentimentele ne sunt răvășite, judecând cine este mai vinovat pentru o astfel de situație… Unii zic că sistemul juridic, care promulgă legi contrare cu credința, alții spun că necredința fetei și deznădejdea de la diavol, alții zic că centrele de plasament și abuzurile suportate acolo… Cred că, în primul rând, trebuie căutată cauza în familie. Cât de ancorate sunt familiile în dragoste, dragostea dintre părinți și apoi dragostea pentru copii.

Nu putem reveni „creștinește” în viețile copiilor doar când aceștia ajung în scaun cu rotile, când și-au rupt nu doar coloana vertebrală a trupului, ci și pe cea a sufletului! E dramatic și cutremurător, căci aceste cazuri își aveau soluția nu în tribunale sau centre medicale, ci în dragostea Tatălui ceresc împărtășită prin brațele părintelui pământesc. Asupra copiilor… vegheați!

 

 

Toma Irimia

Postează un comentariu